Nopţi albe în roşu şi verde

La Roma, steagurile tricolore flutură peste tot. A început sărbătoarea.

Să ne amintim câte ceva despre naşterea acestei naţiuni.

Giuseppe Mazzini era cunoscut pentru lupta sa pentru independenţa şi unificarea Italiei, dar şi pentru ambiţia sa ca aceasta să devină o republică democratică. Din păcate, lupta sa insurecţională s-a soldat cu un eşec, deoarece mulţi nu-i susţineau cauza, fie crezând în necesitatea unei monarhii, fie a unei papalităţi reconsolidate (urmată de reconcilierea statului cu biserica). În 1848, mai multe mişcări revoluţionare au loc în Italia, iar în Austria, ca urmare a mişcării revoluţionare vieneze, ministrul de Externe Metternich pleacă în exil. Imperiul Habsburgic se afla în haos. Regele Piemontelui, Carlo Alberto, deşi intervenise împotriva austriecilor, era îngrijorat de obiectivul lui Mazzini de instaurare a republicii. De aceea contele de Piemonte, Cavour, îi solicită regelui Alberto să preia controlul situaţiei, însă acesta din urmă este învins de austrieci şi este succedat de fiul său, Vittorio Emanuele II. Între timp, Roma, prin intermediul Papei, se opune oricărui război de eliberare.

Galeria Dianei la Venaria Reale

Giuseppe Garibaldi (1807 – 1882) se întâlneşte la Roma cu Mazzini şi cu alte personalităţi proeminente ale luptei de eliberare. La primul eşec al forţelor revoluţionare, Garibaldi se îndreaptă către sud pentru a susţine Republica Romană, dar, în 1849, austriecii şi francezii câştigaseră teren. Garibaldi şi Mazzini pleacă în exil. Forţele conservatoare catolice, formate din papalitate, austrieci şi bourbonii spanioli, preiau controlul. Mişcarea pentru unificare se retrage în Piemonte şi devine o forţă-tampon între Austria şi Franţa. Cavour, acum premier al Piemontelui, urmăreşte realizarea unificării prin diplomaţie.

Naşterea unei naţiuni

Celebra Cristina Trivulzio di Belgiojoso, în viziunea pictorului Hayez

În martie 1860, Toscana, Emilia şi Piemonte se unesc formând noul „Regat al Italiei”. În mai, acelaşi an, Garibaldi intră în acţiune, plecând din Genova şi, în fruntea unei trupe de o mie de voluntari – „Cămăşile Roşii” -, se îndreaptă către Sicilia, iar pe 7 noiembrie intră în Napoli, într-un adevărat marş triumfal. În ianuarie 1861 au loc în Italia primele alegeri parlamentare. Astfel se pun bazele Regatului Italiei şi se consfinţeşte autoritatea lui Vittorio Emanuele II ca fiind primul rege al ţării. Garibaldi ia cu asalt Roma, dar catolicii francezi se retrag pentru a asigura protecţia Papei. Prusia învinge Franţa şi astfel, pe 20 septembrie 1870, porţile Cetăţii Eterne, Roma, se deschid permiţând intrarea trupelor italiene. Mişcarea Risorgimento a fost înfăptuită.

La un referendum ţinut la 2 iunie 1946, dată care a devenit Ziua Republicii, italienii au votat în favoarea acestei forme statale, respingând monarhia instaurată în 1861.

De la Torino la Marsala, de la Solferino la Roma, de la Milano în Sardegna, întreaga Italie celebrează, sub semnul tricolorului, în 17 martie, 150 de ani de la unificare. În urmă cu un secol şi jumătate, Giuseppe Garbaldi cu oamenii săi debarcau la Marsala, afirmând: „Aici se face Italia sau se moare”. Este locul care a devenit un simbol al independenţei.

Capitala artei contemporane

Domenico di Michelino, Divina Commedia luminează Florența

Torino a fost prima capitală a Italiei Unite, înte 1861 şi 1865. Aici s-au format Cavour, Giolitti, Gramsci şi din acest loc istoric porneşte sărbătorirea. „Palazzo Madama” recompune un întreg itinerariu scenografic în Marea sa Aulă, locul primului Senat al Italiei. Sub titlul „Experienţa italiană”, sunt propuse 250 de manifestări, de la expoziţii la spectacole, concerte, conferinţe, o bună oportunitate pentru a identifica procesul de unificare şi construire a identităţii italiene. Salonul cărţii, care se va desfăşura la „Lingotto Fiere”, între 12 şi 16 mai, pe o suprafaţă de 50.000 de metri pătraţi, va fi axat pe aceeaşi tematică, „Italia în cărţi”, cu 150 de titluri, 15 bestselleruri, 15 editori, 15 personaje, câte unul pentru un deceniu. Şi tot aici se va avea loc „Bienala”, avându-l curator pe juristul Gustavo Zagreblsky, cu workshopuri, seminarii, seri de lectură şi conferinţe, cu participarea unor personalităţi ale lumii europene.

Torino este recunoscut şi drept capitala italiană a artei contemporane. Aici trăiesc şi lucrează artişti de faimă internaţională ca Anselmo, Carol Rama, De Maria, Mainolfi, Paolini, Penone, Pistoletto. Sub titlul „Arte Povera”, poate fi vizitată una dintre cele mai celebre etalări de artă neoavangardistă de la jumătatea secolului al XX-lea. La Galeria de artă modernă „Gam”, care se mândreşte cu un patrimoniu de peste 45.000 de piese, cuprinzând tablouri, sculpturi, instalaţii şi fotografii, pot fi admiraţi artişti ai secolelor XIX şi XX. Piazza „Castello” va fi invadată de un tricolor viu. Se reîntorc „Luminile artiştilor”, cu 17 opere, în semnul tricolorului. La fel, cupola celebrului cinematograf „Mole Antonelliana”, aflată la o înăţime de 670 de metri, va fi luminată în alb, roşu şi verde.

Arta și măreția unei curți europene

Este imposibil de a subevalua importanţa cafenelelor din Torino, deoarece aici se făcea politică. Carlo Alberto, căruia i se datorează şi simbolul oraşului, „Mole Antonelliana” (unde în anul 2000 a fost inaugurat „Muzeul Cinematografului”), îşi deschidea audienţele de dimineaţă spunând: „Ce-ai zice de cafeneaua Fiorio?”. Centrul oraşului găzduieşte şi restaurantul „Del Cambio”, cafenea înfiinţată în 1711, frecventată de Giacomo Casanova. În interiorul său se găseşte şi acum masa rezervată lui Camillo Cavour, marcată cu o plăcuţă de bronz. Un alt local istoric, „Merenda Reale”, a luat fiinţă în 1700, când era în mare vogă ca nobilimea torineză să se întâlnească pentru a pune ţara la cale, la un „bicerin”, o băutură formată din cafea, lapte şi ciocolată.

Măreţia şi istoria unei Curţi europene

Grădinile Venaria Reale

 Somptuosul complex „Venaria Reale”, capodoperă a arhitecturii baroce, aflat la câţiva kilometri de Torino, oferă un nou parcurs în spaţiile sale incredibile, pe o suprafaţă de 80.000 de metri pătraţi, într-un scenariu de legendă, în „Galeria Dianei”, proiectat de Amedeo di Castellamonte, dar şi în imensele săli de la „Scuderie Juvarriane”, în regia lui Peter Greenaway. Râsete, şoapte, rugăciuni, strigăte, cântece, tropote de copite, stăpâni şi servitori, bucătari, vânători, principese, ambasadori care semnează un document, cardinali, un secretar cu o carte, care aprinde candela unei biblioteci, refac atmosfera epocii şi splendorile vieţii de curte. Cunoscutul cineast galez Peter Greenaway a creat un spectacol menit să „repopuleze” acest spaţiu, redând viaţă saloanelor cu duci şi ducese, câini de vânătoare, muzicieni, curtezane, povestind istoria unei dinastii şi invitând spectatorul să cunoască lumea acelui timp. Expoziţia „Arta, măreţia şi istoria unei curţi europene” oferă vizitatorului peste 400 de opere, ilustrând istoria familiei De Savoia. Galerii somptuoase, împodobite cu picturi şi statui, create de artişti celebri, pierdute parcă în infinit, mobilier, candelabre, orologii, argintării, cristaluri, belşug de lucruri rare, preţioase.

Puţine dinastii europene se pot mândri cu o continuitate a regatului comparabilă cu cea a Familiei de Savoia, întinsă din secolul al X-lea în secolul al XX-lea, traversând istoria europeană până în primii ani ai Războiului Rece. Aici se pot întâlni personaje de Curte ce ascultă muzică barocă, se duelează, îşi spun povestea. „Grădinile Regale”, acum reconstruite în întregime, fascinante prin simetriile riguroase şi fântânile care le împodobesc, oferă o imagine încântătoare a secolului al XVII-lea. Tocmai în acest grandios scenariu vor avea loc trei expoziţii legate de sărbătorirea unităţii Italiei: „Artă şi identitate în oraşele italiene”, „150 de ani de modă” şi „Leonardo da Vinci, de la geniu la mit”. În „Galeria Grande”, în lumina lumânărilor şi a candelabrelor, „Cine Regale” îşi aşteaptă oaspeţii. Se va deschide şi „Potager Royal”, cu degustări de produse ecologice, în grădinile întinse pe 10 hectare. Vernisajul va avea loc în prezenţa preşedintelui Italiei, Giorgio Napolitano.

Portretul lui Carlo Emanuelle II și al soției sale, Maria de Savoia, de Charles Dauphin, 1866

În expoziţia „Artă şi identitate” sunt expuse peste 350 de opere care povestesc identitatea oraşului, văzut de mari artişti precum Giotto, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael, Caravaggio, Tiepolo. Curatorul Antonio Paolucci împreună cu regizorul Luca Ronconi şi scenografa Margherita Palli au reuşit să creeze, în „Sala cu lămâi”, numită şi „Citroneria”, un univers unic teatral, nealterat de limite şi de graniţe istorice, cu pereţi din cărămizi, cu pavimentul din iarbă, cu flori şi frunze, cu o magnifică oglindă în care se reflectă întreaga peninsulă, înconjurată de mare. Pot fi admirate capodopere, de la Giotto la Michelangelo, de la Rubens la Bronzino, de la Canova la Velazquez, de la Beato Angelico la Parmigianino. Una dintre operele simbolice ale expoziţiei, „Sărutul” de Hayez, apare în patru versiuni, unele dintre ele provenind din colecţii private, precum cea datată 1861, în care o fată este îmbrăcată într-o rochie albă, iar iubitul său, în roşu şi verde.

Jocuri de apă în grădină

Acestă călătorie italiană, prin intermediul artelor, începe la Roma, de la legenda mitului cu Afrodita ce devine un simbol al expoziţiei, cu lucrări de Rubens, cel cu „Romulus şi Remus” alăptaţi de lupoaică, şi cu „Satirul cu ciorchinele de strugure” de la Muzeul Vaticanului, recent restaurat. Se continuă la Firenze, oraşul fondator al limbii literare şi al artelor, cu al său „David” de Verrocchio, cu pictura lui Botticelli, „Calunnia”, cu celebrul „Vas cu lapis-lazuli” din Atelierele Marelui Duce, de la Torino, cu „Bunavestire” a lui Orazio Gentileschi şi cu porţelanurile pictate la Curtea lui Carlo Emanuelle al III-lea, la Genova, cu frumoasa „Elmosina din San Lorenzo”, de Bernardo Strozzi, cu „Madona del rosario” a lui Lodovico Carracci şi „Alegoria Muzicii” a lui Dossi, la Bologna. Şi ajunge la Veneţia, cu „Portretul lui Aretino” de Tiziano şi cel al lui „Dolphin” de Tiepolo. Lucrările aduc în prim-plan principii mecena şi colecţionarii diferitelor epoci. Expoziţia va fi deschisă între 17 martie şi 11 septembrie. Curtea de onoare va găzdui un spectacol de sunet şi lumină, intitulat „Apa din Fântâna cerbului”, ce are loc în magnificele grădini.

Metamorfozele oraşului Milano

Proiecție prevăzută pe fațada Campidoglio

Era 30 decembrie 1846, când mulţimea a acoperit întreaga Piaţă „San Fedele” din Milano. Veniseră pentru funeraliile aristocratului patriot liberal Federico Confalonieri, ce fusese închis timp de 12 ani la Spielberg, lângă Bruno, şi apoi deportat în America, de unde se întosese încărunţit. Era un dur opozant al regimului lui Napoleon, propunând numeroase reforme progresiste. Puţini erau cei care îşi aminteau că, în 13 decembrie 1821, acesta fusese ridicat în cătuşe din Palatul „Tre Monasteri”. Frica domnea în rândul saloanelor nobiliare. La 15 luni după funeralii, Piaţa „San Fedele” era din nou câmpul unei bătălii pentru independenţă şi unitate. Eroii momentului, Cristina di Belgiojoso, cu o cocardă tricoloră şi cu drapelul în mână, sever în haine negre, Giuseppe Mazzini. Milano era pe vremea aceea o mică-mare cetate europeană, care vorbea în dialect, dar şi în franceză, care dialoga cu cultura pariziană, londoneză şi vieneză.

În martie 1848, aici a fost o revoluţie în toată regula pe parcursul a cinci zile. Austriecii, în jur de 12.000, înfometaţi şi obosiţi de războiul urban, au abandonat lupta. În acele timpuri, cartierul general al patrioţilor era format din Alessandro Manzoni, Clara Maffei şi Carlo Cattaneo. După unificarea din 1861, această lume rămâne cu speranţa, iar noii protagonişti ai oraşului sunt tehnocraţii ca Francesco Brioschi, fondatorul Politehnicii, Giuseppe Colombo, unul dintre pionierii electricităţii. De atunci, oraşul Milano a luat un avânt extraordinar. Dar, abia în 1864, datorită lui Giuseppe Mengoni, procesul a devenit spectaculos. Galeria „Vittorio Emanuelle”, inspirată de Renaştere, proiectată de Giuseppe Mengoni la 1867 este simbol al deschiderii. Un alt monument celebru este „Gara Centrală”, ridicată între 1881 şi 1885, refăcută în 1931 de către apreciatul arhitect Louis Jules Bouchon, devenind una dintre cele mai impunătoare gări din Europa. Piaţa Domului a început să se modernizeze cu adevărat abia în 1920

Un fir roşu al artei, Manzoni, Hayez şi Verdi se întâlnesc la Milano într-o expoziţie deosebit de incitantă, la „Pinacoteca Brera”. Şi tot aici, la Museo del Risorgimento, o incitantă expoziţie, „Principesa de Belgiojoso, intelectuală şi patriotă”, despre una dintre cele mai anticonformiste figuri ale Risorgimento-ului, cu numeroase desene şi picturi realizate de ea, manuscrise şi cărţi.

Femeile care au făcut istoria

Proiecție pe Colosseum

O întreagă galerie de personaje feminine este omagiată în aceste zile, de la Anita Garibaldi (despre a cărei viaţă se turnează acum un film) la Contesa de Castiglione şi alte femei ale rezistenţei, numeroase partizane care făceau naveta cu bicicleta, cu mesaje ascunse în corsete, femei care au luptat cu armele în mână, care au influenţat evenimentele, au luat decizii importante, au îngrijit bolnavi, până la lideri politici de azi. Istoria restituie acum şi numele unor aristocrate, unele dintre ele exilate, cărora li s-au intentat procese, unele luptând pe baricade, altele prizoniere în închisori, multe schingiuite. Aşa au fost Colomba Antonietti, închisă, care a şi murit, alături de soţul său, sub zidurile Romei, îmbrăcată în bărbat, pentru a apăra republica, sau Brescia Carolina Santi Bevilacqua, care a condus un spital de campanie în Piemonte, Elisabetta Michiel Giustinian şi Teresa Perissinotti Manin, care, la Veneţia, au coordonat echipele voluntarilor care au rezistat austriecilor, sau Marianna De Crescenzo, care în 1860 l-a primit pe Garibaldi la Napoli în fruntea a 200 de soldaţi. Dar poate personajul cel mai extraordinar este Cristina Trivulzio di Belgiojoso, care i-a inspirat lui Stendhal personajul Ducesei San Severina din „Mănăstirea din Parma”. Se spune că era o frumoasă femeie, jurnalistă şi scriitoare de renume, în anii ’30 era prietenă cu poetul german Heinrich Heine, cu compozitorul Franz Liszt, cu poetul francez Alfred de Musset, cu generalul La Fayette. A susţinut cauza italiană încercând să influenţeze oamenii politici.

Și moda italiană a îmbrăcat culorile tricolorului

Din păcate, toate aceste personaje care au făcut istorie sunt foarte puţin cunoscute. S-o mai amintim şi pe Clara Maffei, prietena lui Verdi şi a lui Manzoni, sau pe doamnele care au fondat în 1848 primele jurnale: la Roma, „Femeia italiană”, „Tribuna femeilor” la Palermo, „Cercul femeilor italiene” la Veneţia. Nu s-au făcut filme despre Cleonice Tomassetti, Gabriela degli Esposti, Iris Versari şi alte combatante ale rezistenţei, dar nici despre Irma Bandiera, care a fost omorâtă în faţa casei fiilor ei, dar nu a dezvăluit numele tovarăşelor sale de luptă. Surorile Fontana au făcut să fie apreciată în lume moda italiană. Vittorio Emanuelle al II-lea se spune că adora femeile, dar nu le vedea nici în Parlament, nici nu le-a recompensat vreodată cu vreun inel pentru patriotismul lor. Au rămas la fel de necunoscute şi veneţienele care în 21 octombrie 1866 au manifestat în Piaţa San Marco pentru a-şi cere drepturile. Dacă glasul lor ar fi fost ascultat, poate că în Italia de astăzi ar fi fost mai bine. Dar, din păcate, sunt celebrate numai cu ocazii festive.

Italia devine o scenă grandioasă

Vittorio Emanuele și Garibaldi la Teano, pictură de De Albertis, 1860

Capitala se îmbracă în culori tricolore şi în lumina jocurilor de artificii. Cu titlul „Roma Risorgimento-ului”, în Piaţa Veneţia, la „Vittoriano”, în onoarea lui Vittorio Emanuelle al II-lea, primul rege al Italiei, a fost deja ridicată o statuie în bronz aurit, înaltă de 12 metri. O secţiune a Muzeului este dedicată lui Mazzini, Cavour şi Garibaldi. Pantheonul şi Mausoleul vor fi şi ele scena unor impunătoare evenimente artistice. Numeroase expoziţii vor fi găzduite în „Musei Capitolini”, „Museo dell’Ara Pacis”, la „Scuderie del Quirinale”, în „Museo di Roma” din Trastevere, în „Museo Napoleonico”, la „Palazzo Barberini” şi „Castel Sant’Angelo”. În „Auditorium Parco della Musica” sunt programate lecturi din istoria zbuciumată, în interpretarea unor importanţi actori, iar „Gianicolo”, unde se află statuia ecvestră a lui Garibaldi, va fi scăldat de focuri de artificii în tonalităţile tricolorului. La Roma, în 16 martie, tineri italieni de origine străină şi reprezentanţi ai lumii spectacolului european vor fi protagoniştii unei seri cu „Logodnicii” lui Manzoni. La „Muzeul Napoleonico”, în cadrul expoziţiei „Giuseppe Mazzini şi muzica”, sunt expuse chitarele atât de iubite de părintele Republicii, împreună cu alte obiecte personale.

Regele Umberto în vizită la Milano in 1900, cu puțin timp înainte de a fi ucis la Monza

La Marsala, locul de debarcare a lui Garibaldi, cu ocazia acestei celebrări, va fi dezvelită şi statuia calului său. De vizitat şi Muzeul „Garibaldi” în care sunt expuse uniforme, arme, fotografii de epocă, fotoliul preferat, cu tapiserie de damasc, al eroului. Micul orăşel Solferino, de pe colinele Lacului Garda, a rămas faimos pentru bătălia din 24 iunie 1859, între Napoleon şi Vittorio Emanuelle de Savoia, amintind de numeroasele sale victime, 11.000 de morţi şi 29.000 de răniţi. Aici, în 17 martie, va răsuna un impresionant concert. La Caprera, din Sardegna, locul în care Garibaldi s-a retras în ultimele momente ale vieţii, se va deschide un muzeu dedicat personalităţii sale.

La Firenze, nu pierdeţi o incitantă expoziţie despre „Călătoria Eleonorei Duse în jurul lumii”. Numită şi „Diva”, una dintre cele mai mari actriţe ale teatrului european, a interpretat, cu profunda sa sensibilitate, roluri ce au rămas nemuritoare, din „Dama cu camelii”, „Principesa din Bagdad”, „Antonio şi Cleopatra”, de Shakespeare, „Casa păpuşilor” şi „Hedda Gabler” de Ibsen, „Oraşul mort”, „Visul unei dimineţi de primăvară” şi „Gioconda” de D’Annunzio, cu care a avut, de altfel, şi o răscolitoare poveste de dragoste. Un răsunător succes îl obţine la Londra, cu „Femeia mării”. Se povesteşte despre ea că nu se machia niciodată, nu se îmbrăca în violet, nu iubea repetiţiile şi prefera să joace într-un foaier, sub copaci, decât în teatru. Avea o mare pasiune pentru flori şi întotdeauna, în timpul spectacolelor sale, dorea ca scena să fie îmbrăcată în flori.

La Pisa, la „Palazzo Blu”, o grandioasă expoziţie este dedicată tuturor femeilor care au contribuit la crearea terenului prielnic pentru unificarea Italiei, ca Anita Garibaldi, Maria Montessori, Grazia Deledda, Matilde Serao, Anna Kuliscioff, Alda Merini, Rita Levi Montalcini, Oriana Fallaci şi Ilaria Alpi.

„Veneţia care speră” este titlul unei selecţii de opere, etalate la Muzeul Correr din Piaţa San Marco, inspirat după un tablou al lui Andrea Appiani, care reprezintă o alegorie a oraşului încă neunit, dar cu speranţă în viitor.

În schimb, Genova găzduieşte expoziţia „Un port pentru noua Italie”, la Palatul Ducal, cu imagini ale modernităţii arhitecturale.

„Opera marilor sculpturi italieni din perioada Renaşterii şi a Risorgimento-ului” poate fi vizionată la „Palazzo della Ragione” din Padova. Siena găzduieşte la „Santa Maria della Scala”, „Romantismul prin prisma genurilor muzicale ale epocii”.

Dar nu numai Italia, ci şi întreaga lume, printre care Franţa, Germania, Anglia, Belgia, celebrează 150 de ani de unificare. La New York şi Boston se analizează, prin filme documentare, contribuţia inventatorilor şi oamenilor de ştiinţă italieni, de la Leonardo da Vinci la Meucci, considerat pe drept inventatorul telefonului.

Politică pe note

Bal la Curtea Contelui de Cavour

„Viva Verdi” va răsuna în toate pieţele, teatrele şi sălile de Operă din Italia.

Când a scris „Nabucco”, Verdi nu avea o conştiinţă politică şi de aceea a dedicat această operă soţiei Principelui de Savoia. Dar după aceea a făcut mereu politică pe note. Şi de atunci, geniul lui Verdi, ca şi muzica italiană au cucerit lumea, prin arta sa rafinată şi complexă, depăşind orice barieră a limbii şi a culturii. Lui i s-au alăturat Rossini şi Bellini, Donizetti şi Puccini. La Teatrul Reggio, câteva premiere: „Vecerniile siciliene”, „Nabucco”, „Era odată fiica unui rege”. Vor urma „Rigoletto” şi „Traviata”.

Cinematograful italian, la fel ca şi moda, a făcut la rândul lui istorie. Cineastul Francesco Rossi, de 88 de ani, cel care a dus o bătălie eternă în filmele sale, de la „Cu mâinile pe oraş” şi „Cămăşile roşii” la „Cazul Mattei”, împotriva corupţiei, a mafiei şi a Camorrei napolitane, mărturisea într-un interviu recent, vorbind despre Italia contemporană, punctând pe trei priorităţi: „Italia este o mare ţară cu multe defecte pe care eu le-am reprezentat în filmele mele, dar nu am încetat niciodată să o iubesc cu patimă şi să gândesc că ea are o mare istorie, o mare cultură. Italia trebuie să-şi găsească acum coeziunea sa. În acest sens, trebuie să se pornească de la consolidarea învăţământului, şcoala trebuind să înglobeze cea mai mare parte a energiei tinerilor. Cinema-ul este un alt mijloc important, peliculele realizând o identificare a publicului cu problemele lui majore. Justiţia trebuie să se preocupe în primul rând de corpuţia care este în creştere, la fel şi criminalitatea”.

Şi literatura a reflectat aceşti 150 de ani de unificare. Sunt cărţi care au reprezentat acest ideal, de la „Le Canzoni” lui Leopardi, la „Logodnicii” lui Manzoni, publicată în 1927, la „Malavoglia” lui Giovanni Verga (1881). În perioada de consolidare a statului, Francesco de Sanctis şi-a scris capodopera sa „Istoria literaturii italiene”, care a fost publicată în două volume, în 1870 şi 1871. Apoi timpurile s-au schimbat, perspectivele au devenit diverse. Eugenio Montale vorbea despre identitate. Volumele, de la D’Annunzio la Pirandello, au devenit citite în întreaga lume. Cine n-a lecturat „Pinocchio” de Carlo Collodi, „Cuore” de Edomondo de Amicis, „Fratelli d’Italia” a lui Alberto Arbasino?!

Un documentar îngrijit de Alberto Melloni evocă pasajele cruciale ale construcţiei identităţii naţionale italiene, el urmând să fie proiectat în noaptea de 16 spre 17 martie, în toate pieţele Italiei. Coloana sonoră este axată pe celebrul „Va pensiero”, cântat pentru prima dată în martie 1842, care va fi fredonat de toţi cei veniţi să celebreze un veac şi jumătate de unitate. Pe ecrane gigant vor curge imagini istorice şi figuri de proeminente personalităţi: de la Mussolini la Amintore Fanfani, de la Gigliola Cinquetti debutând la San Remo la Mina, de la tânărul Berlusconi la omul politic de azi, de la marele compozitor Arturo Toscanini la Pavarotti, de la Pier Paolo Pasolini la Antonio Gramsci, de la Sophia Loren la Monica Belucci, de la Lucio Battisti la Lucio Dala, de la Carla Fracci la Fellini, de la Vittorio Gasman la Cecilia Bartoli, de la Riccardo Muti la Antonio Pappano, de la Giovanni Trapattoni la Paolo Rossi, de la Oriana Falacci la Umberto Eco, de la Vittorio de Sica la Renzo Piano … Oameni diverşi, Italii diverse definesc Italia în varietatea şi frumuseţea sa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.