Aristică Bălan, ciobanul cu facultate

Povestea unui om al muntelui și al mioarelor
În inima Munților Parâng, pe drumul pitoresc al Transalpinei, întâlnim o figură emblematică a României rurale moderne: Aristică Bălan. Cei mai mulți turiști rămân uimiți când află povestea acestui păstor cu facultate. Este rar să asociezi imaginea unui cioban cu un diploma universitară, dar Aristică a dovedit că pasiunea, tradiția și educația superioară pot coexista.
Aristică Bălan, un oltean pur din zona Slatinei, și-a continuat studiile la Facultatea de Silvicultură din Brașov. Cu toate acestea, atracția către natură și viața pastorală a fost mult mai puternică decât oricare altă carieră posibilă. „Pasiunea asta o am de la un bunic de-al meu. Am fost crescut de el. Avea oi mai puține și am rămas cu microbul acesta. Tradiție nu am avut, dar am fost lăsat de la Dumnezeu. Mi-a plăcut și cartea, dar mai mult am iubit animalele și iubesc animalele”, povestește Aristică.
Prima dată a urmat Liceul Silvic la Rucăr-Bran, iar mai târziu a decis să-și continue studiile universitare. „Era mai greu atunci, dar am rămas să mă țin de oi, având și la bază școala și pregătirea pe care o am. De 24 de ani cutreier cu oile pe munte, consecutiv, fără pauză. Am făcut ciobănie și la șes, am făcut transhumanță și în Banat și în Bărăgan. Am făcut ciobănie și la deal, și la munte, și la câmpie.”
Transhumanța, o practică străveche a păstoritului, a devenit o rutină pentru Aristică. „Transhumanța am făcut-o la cote mai mari, acum facem la cote mai mici. Nu mai e lumea care a fost, e multă circulație, numai dacă ai putea să mergi așa mai ascuns, mai prin păduri. Nu mai e ce a fost. După Revoluție, de toamna până primăvara mergeam, sub cerul liber, cu țoalele pe măgar. Fac transhumanță acum în partea asta dinspre Severin – Motru.”

În ciuda dificultăților, Aristică și-a continuat drumul alături de mioarele sale, cu sprijinul necontenit al soției sale, a cărei familie are și ea rădăcini în păstorit. „Soția mea mă susține. Tatăl ei a fost cioban, frații ei la fel. Îmi spunea bătrânul meu să îmi iau soție de așa natură, că altfel nu stă cu mine. N-a putut nimeni să mă dea în stânga, în dreapta de la ce mi-a fost mie drag.”
De-a lungul anilor, Aristică s-a împrietenit cu mulți turiști, fascinați de stilul său de viață. „Opresc mulți străini că n-au văzut la ei în țară așa ceva pe viu. Turmele de oi, măgarii, pe noi cu cojoacele și cu tot ce avem noi pe munți. Nu prea înțeleg eu engleza că nu am studiat decât rusa la școală, dar ne înțelegem. Îmi cer cojocul, desagii, să facă poze. Stau cu noi cu oile, le dau mâncare la măgari. Sunt foarte impresionați”, mărturisește păstorul.

Cu toate acestea, viața pe munte nu este lipsită de pericole. „În 2004 am fost trântit, la Lacul Gâlcescu, de urs. Am băgat să scot o oaie, am scos oaia și a tăbărât pe mine. Norocul meu a fost că m-au scăpat câinii. Purtam chimir atunci, eram mai tânăr. I-au rămas colții la chimir, în spate. Dacă îl superi și te bagi să îi iei hrana, se ia ursul de tine, dar așa, fuge și el. Automat, dacă intră în oi, ripostezi.”
Recent, a fost vizitat din nou de prădători. „Și alaltăieri noapte m-a vizitat ursul. La ora 2 noaptea, nu mi-a intrat în oi că am câinii buni. A venit și lupul. Acum două săptămâni mi-a atacat o oaie. Lupul e mai hoț, mai șiret. Ursul vine cu putere.”

În ciuda stereotipurilor despre păstori, Aristică este un om cultivat și pasionat de cunoaștere. „Matematica și biologia mi-au plăcut cel mai mult. Geografia am învățat-o mai mult cu oile decât la școală. Am umblat cu oile și știu aproape toată țara. Tot Parângul e călcat cu picioarele. Nu cred că e munte să nu fi dormit pe el. Nu îmi e teamă de nimic. Mi-a fost dragă natura, îmi sunt dragi animalele.”
Aristică este mândru de realizările sale. Deține aproape 300 de oi și este asociat cu un naș de-al său care are 3.500 de mioare. „Toata viața mea am vrut să îmi fac oi mai multe. Mi-am făcut, le-am vândut de mi-am luat o casă, după mi le-au confiscat, le-am făcut iar, din nou. Acum am iar oile mele, sunt cu soția, în familie.”

Aristică Bălan este un exemplu viu al armoniei între tradiție și educație, între natură și cunoaștere. El ne arată că pasiunea pentru natură și viața simplă a păstorului poate coexista cu o minte educată și un spirit curajos. „Cioban vreau să mor”, spune Aristică cu mândrie, demonstrându-ne că adevărata bogăție nu stă în avere, ci în trăirea autentică a propriei chemări. „Niciodată nu m-am gândit să renunț la oi. Pot să fiu angajat ca inginer silvic, dar nu mă tentează. Eu tot asta am învățat și o fac cu drag. Nu putem să spunem că trăim rău, dar nici bogătănie mare nu avem. O viață normală trăim.”
În aceste cuvinte simple și sincere se regăsește esența unei vieți dedicate naturii și unei pasiuni neclintite pentru păstorit. Aristică Bălan este un om al muntelui, un cioban cu facultate și un adevărat protector al mioarelor și al peisajului pastoral românesc.

Text și foto Alexandra Anton