Subiectul la ordinea zilei nu ar fi cel indicat de titlul acestui text,
Comentariu
Spre deosebire de România, și în Lituania, și în Letonia, și în Estonia (despre care voi povesti săptămâna viitoare), mașinile sunt cel mai probabil la mâna a treia, nici măcar la a doua,
Ne aflăm în războaie, deja reale sau încă potențiale, care au în fond o rădăcină comună – chestiuni nerezolvate până la capăt din perioada postbelică.
Nu am mai văzut de mult timp atâta prostie, rea-credință, aroganță și îngâmfare adunate la un loc, în dimensiuni colosale, la același personaj.
Este extrem de curioasă atitudinea aproape dușmănoasă a europenilor la adresa americanilor.
Un virus se răspândeşte pe pământ. Ideologia progresistă !
Cînd lucrurile încep să meargă rău, cînd toate se scumpesc și lumea se tulbură, cînd pensionarii se agită…
Pentru început poate nu strică să mai fie o dată lămurite două funcții importante ale Președintelui României.
Cine s-a interesat de mijloacele evoluate de sprijinire a celor cu handicap cunoaște numele lui Raymond Kurzweil.
Pe un colț de ziar, culmea, am văzut puse la vânzare niște caiele, 50 de bani bucata.
Să fie clar, orice țară acceptă investiții străine, chiar și „colonialistă” Americă.
Procurorii care se ocupă de Spitalul „Sf. Pantelimon”
Timpul a trecut şi, în una dintre zile, m-a sunat pentru a mă invita la atelier. Îmi pregătise o surpriză. În faţa mea, era Alain Delon.
Premierul Ciolacu se pune la dispoziția președintei Ursula von der Leyen prin metode de pe vremea Înaltei Porți (…)
Ridicarea României la acest rang de neinvidiat va presupune (lucrul este deja decis) amplasarea celor mai importante baze militare euro-atlantice pe teritoriul ei
Răul a fost produs. Referatul procurorului Alexandru Anghel a fost confirmat de judecătorul de „drepturi și libertăți” iar cele două doctorițe au fost trimise în pușcărie.
O concluzie care contravine unei întregi științe medicale. Dar este ceea ce-și doreau procurorii. Pe baza acestei simple fraze, doi oameni au fost acuzați de omor calificat cu premeditare și trimiși în pușcărie.
Două tinere care și-au tocit ani de zile coatele pe băncile școlilor, au depus un jurământ și au ales una dintre cele mai grele specializări medicale,
Generalul intrat în politică și-a pierdut două atribute fundamentale: intransigența și fermitatea.
Inventarul accepțiunilor inteligenței este consistent. De remarcat însă că o accepțiune sau alta are urmări în viață.
Prin anii 50, cu puțin timp înainte ca Stalin să-și găsească un mizer sfârșit într-o singurătate proprie oricărui dictator, un cadru medical a făcut un denunț.
Un neica nimeni, crezând că libertatea de expresie pe rețelele sociale este dreptul de a te proclama purtător de adevăr când tu ești doar prostul satului, ne arată că (…)
Tensiunea dintre premierul Italiei, Giorgia Meloni, și Ursula von der Leynen a înregistrat un nou episod.
Nu puțini sunt părinții care se plâng că nu mai știu cum să-și scoată copiii din fața televizorului ori să le ia din mână telefoanele mobile și tabletele.
Răspunsul este unul singur: pentru diplome și pentru pedigree – ul de viitoare elită politico-administrativă.