Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, la Bacău, că va iniția în cursul zilei „mici modificări” ale legislației privind combaterea evaziunii fiscale, „pentru a nu se facilita abuzuri”. „Vreau ca legea să fie suficient de flexibilă, dar și clară, pentru a nu se facilita abuzuri. Ideea este de a sancționa în funcție de rea intenție […]
Politică
Deputatul UDMR Marko Attila, fugit în Ungaria, pentru care DNA a transmis o nouă cerere de încuviințare a arestării preventive, şi-a dat demisia din Parlament, cu foarte puţin timp înainte ca deputaţii să voteze solicitarea procurorilor, potrivit unor…
O ţară nu poate funcţiona fără firme, la fel însă cum nu poate funcţiona nici dacă evaziunea fiscală este tratată ca până în prezent, a declarat, miercuri, agenţiei Mediafax, şeful ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, ca reacţie…
Compania energetică rusă Gazprom, cel mai mare producător de gaze din lume, a raportat pentru 2014 un profit net în scădere cu 70%.
DNA a cerut pe 24 martie un nou aviz pentru arestarea lui Darius Vâlcov….
Frunda e convins că dacă inculpaţii „executaţi mediatic”, „discreditaţi” şi „umiliţi” vor da în judecată statul român la CEDO, vor câştiga. Acesta crede că proiectul PSD privind arestul nu e necesar, pentru că normele există deja şi trebuie doar aplicate.
Traian Basescu a acuzat marti seara, intr-o noua interventie in apararea Elenei Udrea, o ‘guantanamizare’ a Romaniei in care procurorii tin acuzatii „la beci” pana cand spun ce a spus denuntatorul, o practica similara cu cea de la Guantanamo…
PNL îl acuză pe Călin Popescu Tăriceanu că blochează votarea statutului şi cere demisia acestuia.
Președintele Turciei a fost primit la Cotroceni de omologul său Klaus Iohannis şi de soţia acestuia Carmen Iohannis. Recep Tayyip Erdogan face miercuri o vizită oficială în România…
Deputatul conservator Ion Diniță a demisionat din Parlament, a anunțat miercuri președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.
Vizita pe care o face preşedinele turc, Recep Tayip Erdogan, în România readuce în discuţie un proiect demarat în 2004 dar lăsat de izbelişte în…
Nivelul accizei specifice la țigarete pentru perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016 este de 314,68 lei/1.000 țigarete, potrivit unui ordin al ministrului Finanțelor Publice, publicat în Monitorul Oficial. Ca produse supuse accizelor, țigaretele au o structură a accizei de tip compus, reprezentând suma dintre acciza specifică pe 1.000 de țigarete plus acciza ad […]
Un circuit „ciudat” al donaţiei Elenei Udrea. Cine n-a dat bani la PMP. Sumă suspect de mică declarată de PPDD.
Constantin Dudu Ionescu, fost ministru de Interne în perioada Convenției Democrate, a fost numit consilier de stat în Administrația Prezidențială…
Premierul Victor Ponta a răspuns afirmației președintelui Klaus Iohannis potrivit căreia un Guvern „ideal” ar fi cel care se consultă cu șeful statului înainte de un proiect atât de important precum Codul Fiscal.
Victor Ponta a anunţat că Guvernul va înființa o agenţie pentru recuperarea prejudiciilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti. Proiectul privind înfiinţarea agenţiei ar trebui să fie gata până la sfârşitul lunii iulie, potrivit premierului.
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut, marți, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă cu ocazia a 100 de zile de la preluarea mandatului. Redăm declarațiile șefului statului român:
Guvernul vrea să opereze modificări în această săptămână sau cel mai târziu săptămâna viitoare astfel încât activitatea unei firme va fi suspendată de ANAF doar dacă…
Astfel, conform sursei citate, dacă în primul trimestru din 2014 au fost fiscalizate, la nivel național, 22.329 case de marcat, în aceeași perioadă a…
Premierul Victor Ponta a subliniat, la întâlnirea de la Palatul Victoria cu comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa, generalul Philip M. Breedlove…
Prefectul județului Olt a emis ordinul prin care se constată suspendarea mandatului primarului municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în arest la domiciliu, în dosarul lui Darius Vâlcov. Prina este suspendat din funcția de primar al municipiului Slatina până la încetarea măsurii arestării la domiciliu. Primarul municipiului Slatina se află în arest la domiciliu din 14 […]
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a susținut marți că, în reședința în care locuiește temporar fostul președinte Traian Băsescu, în zona Scroviștea, acesta „nu are acces la sistemele de telefonie specială asigurate de STS”. Însă Băsescu nu a renunțat la astfel de servicii. „În reședința în care locuiește temporar fostul președinte al României, în zona […]
Plenul Senatului a modificat, marți, Regulamentul Senatului astfel încât încuviințarea urmăririi penale, reținerii și arestării unui senator este decisă de jumătate plus unu dintre senatorii prezenți, și nu de majoritatea tuturor senatorilor, așa cum era până în prezent. Senatorii au pus astfel în acord un articol din Regulamentul Senatului cu Constituția României. S-au înregistrat 109 […]
Senatorul PSD Serban Nicolae a declarat, marţi, la Comisia juridică, că a existat din partea CSM „o anumită tendinţă de ţâfnă” şi „o atitudine de cârcotaşi” în legătură cu propunerea sa legislativă de modificare a Codului de Procedură Penală în privinţa arestării preventive şi încătuşării. „Am primit, la solicitarea mea, un punct de vedere din […]
Miercuri seara, de la ora 19.30, Klaus Iohannis și soția sa Carmen Iohannis vor oferi un dineu oficial în onoarea președintelui turc și a soției sale, Emine Erdogan.
UPDATE Cum își promovează vizita Erdogan
Preşedintele Klaus Iohannis va susţine o conferinţă de presă, marţi, la ora 19.00, la Cotroceni, cu ocazia a 100 de zile de la preluarea mandatului, anunță Administrația Prezidențială într-un comunicat. Iohannis a postat marţi dimineaţă pe Facebook un bilanţ în imagini a 100 de zile de mandat, care face referire la vizitele sale externe, semnarea […]