Federaţia Română de Fotbal a anunţat, joi, că membrii Comitetului Executiv au respins cererea clubului Corvinul Hunedoara de schimbare a formei
Sport
Ana Bogdan s-a calificat în sferturile
Noul antrenor a dezvăluit că a avut o singură solicitare față de principalul acționar al giuleștenilor, una mai puțin obișnuită, după care a mers să semneze.
În România, răbdarea nu este o virtute ci mai degrabă un balast. Iar prostia antrenorului de a se amesteca
Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 4.350 de dolari şi 48 de puncte WTA.
Aducerea lui Șumi poate fi o manevră genială, dar și un cuțit cu două tăișuri. Dacă va reuși să redreseze Rapidul, (…)
Rapid a anunţat că alături de Neil Lennon vor pleca şi alţi membri ai staff-ului său, Iain Brunskill, Andrew Liddell şi Kyirakos Televantos.
Kylian Mbappe a reclamat clubul PSG pentru datorii neplătite, la
Hagi nu a ratat prilejul pentru a-și repeta mesajul manifest de acum câteva zile, prin care a anunțat că așteaptă
Marius Șumudică a fost recent criticat de o parte a fanilor giuleșteni pentru implicarea sa complet
Presa scoțiană a scris un articol absolut șocant despre antrenorul Rapidului, nord-irlandezul Neil Lennon.
Sportivul italian deţine acum cinci trofee ATP Tour în acest sezon, după triumfurile de la…
Spiritele sunt tot mai încinse la Rapid după ce echipa este singura din SuperLiga care nu are bifată nici o victorie în cele șase etape scurse.
FCSB l-a vândut în Qatar, la clubul Al Gharafa, pe internaționalul român Florinel Coman pe baza clauzei de eliberare, în valoare de 5,25 milioane euro.
Rapid rămâne singura echipă din SuperLiga care după șase etape din actualul sezon nu și-a bucurat suporterii cu o victorie.
Radu Drăgușin a fost cumpărat de clubul londonez Tottenham Spurs în iarna acestui an de la Genoa pentru suma totală
Gică Hagi, omul cheie în tot ceea ce înseamnă clubul fanion al județului Constanța (Farul), s-a săturat (…)
Primul derby din acest sezon se termină la egalitate. Rapid și Dinamo au încheiat la egalitate, meciul disputat aseară în Giulești.
La București și la Cluj s-a deschis un târg de vânzare a jucătorilor, Rapid obținând profit de 5 milioane de euro de pe golgeterul Albion Rrahmani
Încet-încet vedem, cu mare neplăcere, că de fapt în fotbalul românesc nu există nici un club care să dorească să facă performanță, să investească pentru a crea
FCSB a mai făcut încă un pas greșit în SuperLiga, înaintea partidei tur de la Linz, de joi, 22 august, din play-off-ul Europa League
Internaţionalul român Dennis Man a marcat golul prin care nou-promovata Parma a remizat cu Fiorentina, 1-1, sâmbătă, pe teren propriu, în prima etapă din