Așa ceva! Jandarmii, nevoiți să-i alunge pe procurori

Protestele din justiție au luat o altă turnură incredibilă. Mai mulți judecători și procurori s-au strâns iar, luni seară, pe treptele Curții de Apel București, pentru a protesta față de modificarea legilor justiției și față de OUG de modificare a acestora. Inițial, aceștia nu au fost lăsați de jandarmi să rămână pe trepte, din dispoziția conducerii Curții de Apel, relatează Mediafax.

„Este un protest tăcut al colegilor judecători și procurori. Este public ce cerem în legătură cu legile justiției și cu modalitatea în care se întâmplă modificările legislative în această perioadă. Dialogul cu celelalte puteri ale statului ar trebui, la acest moment, să fie în sensul păstrării principiului echilibrului și transparenței. Toate solicitările judecătorilor și procurorilor sunt publice prin intermediul asociațiilor sau demersuri personale”, a declarat procuroarea DNA Alexandra Lăncrănjan, cea care instrumentează dosarul Tel Drum, în care este vizat Liviu Dragnea.

La rândul său, Andreea Sârbu, judecător la Judecătoria Sectorului 1, a declarat că vrea revizuire a ultimelor modificări legislative.

„Ce-mi doresc eu și vorbesc în nume propriu – o revizuire a legilor justiției, a pachetului de trei legi ale justiției, care încalcă mult independența justiției. Lăsând la o parte ordonanțele care au venit după aceea, care evident că ne încalcă independența, nici pachetul de cele trei legi ale justiției nu este în concordanță cu legislația europeană și nu respectă separația puterilor în stat și statul de drept. (…) Dreptul la liberă exprimare nu mi-l poate interzice nimeni. Acesta este un drept prevăzut de CEDO, e în Constituție. E un drept pe care-l avem și noi, magistrații, ca orice simplu cetățean”, a declarat Andreea Sârbu.

Inițial, responsabilii cu paza și protecția de la Curtea de Apel București le-au transmis magistraților că nu pot protesta pe treptele instanței, invocând dispoziții ale conducerii. Însă, procurorii și judecătorii au rămas câteva minute pe trepte pentru un protest mut.

Protest Magistrați – Curtea de Apel București

LIVE Curtea de Apel București

Publicată de Rezistența TV pe Luni, 18 martie 2019

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

14 Comentarii

  1. In sfarsit au invatat ceva de la jandarmii francezi si nu mai lasa marionetele clovnului daniletz sa-ai mai faca de cap! Ce incredere mai poti avea in astia -si implicit in justitie – cand sunt toti sclavii rezist & soros?

    • Eu ca un prost ce sunt credeam ca, magistratii au depus juramantul lui „Hypocrate” si ca pentru un „salar” galactic si o pensie inter-stelara nu au voie sa protesteze public pentru nimic si cand colo ei fac politica mai dihai decat orice drojdier din ultimul birt din Romanica. Ce incredere sa mai aiba justitiabilii (prostii) in magistratii carora nu le convin legile votate de puterea suprema a tarii? Eu credeam ca daca nu-ti convin anumite reguli iti dai demisia si te bagi in politica si poti sa protestezi de ce fierbe apa la 100 grade Celsius sau poti sa pleci la Tropicele Triste unde mazarica sta cu burta la soare!

  2. Cum poate sa judece corect veverita aia dosarul lui DRagnea, daca toata ziua sta la mitinguri rezist si striga m…e psd mereu? -sper ca nu cenzurati parerea unui alegator, asa cum si astia isi expun parerile pe scari!

    • Pai trebuie sa judece dupa interesele comandantului, asta inseamna drept. Si ce ai vrea sa stige? M..e Iohannis, Merkel?!

    • Veverita ca si toti magistratii care protesteaza ilegal ar trebui recuzati din toate instantele de judecata. Acesti indivizi si-au semnat demisia din sistemul judiciar.

  3. Sunteti penibili sorosistilor! O șleahtă care slujiți interesele celor care vor sa discrediteze justiția și ceea ce ar trebui sa fie cu adevărat magistratura.

    • Deci Dragnea, imbolnavit subit, si Tariceanu, amanat luni de zile in Parlament pt. urmarirea penala, stiu cum ar trebui sa fie cu adevarat magistratura, iar magistratii nu stiu… Infractorii stiu ce e dreptatea, procurorii si judecatorii nu stiu… Violatorii si criminalii sunt eliberati inainte de termen, magistratii sunt judecati de parchetul politicianului Tudorel Toader… Asta-i cu adevarat penibil.

  4. Adoptarea Legii Raspunderii Magistratilor este cea mai importanta masura legislativa din istorie .

  5. Afirmația aceasta că eu judecător sunt și cetățean și am drepul să protestez aste o manipilupare fără precedent, și care descalifică prodesional pe judecător dacă crede așa ceva, sau îl discrediteză dacă manipulează deliberat. Ca cetățean poți proteste dar dacă ești și judecător nu poți protesta. Și ei știu sau ar trebui să știe asta. Dacă faptul că ești cetătean primează nu mai trebuie legi și sunt interzise regulamente de ordine interioară a instituțiilor. În romanul Un erou al timpului nostru de M. I. Lermontov este prezentat cum judecă favorabil o femeie. Judecata corectă: “Bărbatul acesta mă iubeste, dar eu sunt maritată asă că am să-l resping”. Cum judecă judecătorii protestatari pe modelul femeii din roman: “Eu sunt măritată dar bărbatul acesta mă iubește așa că am să-i cedez”.

  6. Aceasta jandarmierie o sa dispara cat de curand,ca au tot dat cu „mucii in fasole „cam des in ultima vreme de cand miss carmen e ministresa.

  7. Magistratii romanesti, proveniti preponderent din militeni, sau din revolutionari cu diploma cumparata, tin mortis sa-si arate adevarata fata. Cinste lor! Atata sinceritate….

  8. Lancranjan, ia o cafea cu Pruna, sclava lu Senilul Soros. Sinteti o rusine pt ideea de magistrat. Speram sa se ocupe legea si de voi

  9. Bine le face Jandarmeria ! Sa stea la serviciu, nu pe scari ca sa ii apere pe colegii platiti cu sute de milioane pe luna de catre noi,cei multi. Rusine !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.