Două tinere au murit, iar alte cel puțin opt persoane au fost rănite, după explozia a două dispozitive artizanale în faţa unui liceu din oraşul italian Brindisi, în ceea ce pare a fi un atac mafiot sau anarhist.
Potrivit primelor date, două bombe au explodat în faţa Liceului Francesca Morvillo Falcone din Brindisi, în sudul Italiei.
O elevă în vârstă de 16 ani a murit pe loc, iar şapte colegi au fost răniţi în cele două deflagraţii, anunţă Protecţia civilă italiană.
Ulterior, o a doua elevă a murit sâmbătă în urma rănilor suferite, informează AFP, citând ziarul local Gazzetta del Mezzogiorno
Liceul poartă numele „Francesca Morvillo Falcone”, soţia unui celebru judecător anti-mafie, Giovanni Falcone. Cei doi au fost asasinaţi în urmă cu aproape 20 de ani, pe 23 mai 1992, într-un atentat al Mafiei.