AUR pune la îndoială judecătorii de la CCR

„ Vom încerca să contestăm şi vom contesta la Curtea Constituţională (n.red comasarea alegerilor), însă să vă spun sincer mi se pare puţin probabil ca nişte judecători care nu au decât o calitate politică acolo să decidă altfel decât au decis PSD şi PNL“, susține Marius Lulea, prim-vicepreşedinte al AUR.

 

Politicianul mai spune însă că înainte de a contesta la Curtea Constituţională decizia coaliţiei de guvernare, va aştepta să apară soluţiile legislative care trebuie să creeze cadrul necesar pentru ca aceste alegeri să se poată desfăşura, menţionând că i se pare „puţin probabil” ca nişte judecători care „nu au decât o calitate politică acolo, să decidă altfel decât au decis PSD şi PNL”.

„În primul rând, aşteptăm să apară acele decizii legislative care trebuie să creeze cadrul necesar pentru ca aceste alegeri să se poată desfăşura, pentru că astăzi ele nu există. Vom încerca să contestăm şi vom contesta la Curtea Constituţională, însă să vă spun sincer mi se pare puţin probabil ca nişte judecători care nu au decât o calitate politică acolo, să decidă altfel decât au decis PSD şi PNL. Noi avem o propunere în programul de guvernare al AUR, ca judecătorii Curţii Constituţionale să fie aleşi de către cetăţeni (…) şi nu lăsăm factorul politic să numească nişte politicieni acolo, care pe urmă vin şi încalcă chiar ei Constituţia României. Suntem într-un blocaj constituţional, pentru că altfel judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere pentru neregulile pe care le comit. Dau voturi pur şi simplu politic”, a susţinut Lulea, la o conferinţă de presă.

În opinia lui, şi Avocatul Poporului ar trebui să se sesizeze din oficiu, în privinţa alegerilor comasate.

La rândul său, deputatul AUR Adrian Axinia a susţinut că membri ai Curţii Constituţionale au participat la discuţii politice, lucru care este „complet interzis”.

„Astăzi, am depus la Curtea Constituţională o sesizare în care am solicitat cercetarea disciplinară a doamnei judecător Mihaela Ciochină, în ipoteza în care se constată o abatere disciplinară acesteia să-i fie încetat mandatul de judecător la Curtea Constituţională. Acţiunea noastră prezintă un semnal de alarmă pentru judecătorii CCR şi pentru societatea civilă. Despre doamna Mihaela Ciochină, am aflat în această săptămână că a fost convocată de preşedintele Klaus Werner Iohannis la Cotroceni, la care au participat şi membrii coaliţiei PSD – PNL, cel mai probabil discutând despre comasare. Este inacceptabil ca puterea judecătorească şi puterea politică să se întâlnească şi să discute într-un an cu cinci rânduri de alegeri, într-un an foarte sensibil, într-un an în care credem că vor apărea numeroase iniţiative legislative antidemocratice şi anticonstituţionale. Vrem să ştim de la preşedintele CCR dacă a avut mandat de reprezentare la Palatul Cotroceni”, a transmis Axinia.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat, miercuri, că liberalii şi PSD merg pe liste comune la alegerile europarlamentare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5

18 Comentarii

  1. Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, le-a cerut angajaților Departamentului de Stat să se abțină de la utilizarea termenilor de gen, cum ar fi „mamă” și „tată”, scrie Rost Online, potrivit unui articol publicat de New York Post.

    Oficialul administrației Biden a susținut în memoriu că genul este un construct social și că identitatea de gen a unei persoane „poate sau nu să corespundă cu sexul atribuit la naștere”, potrivit misivei din 5 februarie.

  2. Fripturistii contesta la curtea constitutionala ca nu vor mai avea parte câteva luni de Bani !

  3. …foarte bine, asa trebuie procedat!…ar trebui sa faceti o plangere penala pt ins si aep pentru comiterea infractiunii de comunicare de informatii false, una din institutii va trebui sa fie trasa la raspundere, nu poti avea mai multi alegatori decat cetateni traitori, cum se intampla acum!…

  4. Daca sant pe liste comune de unde stie nea Gheorghe si cu tata Leana care-i liberal si care-i psd-ist.Sulfele nenorocite ce le-a clocit mintea.Votati la gramada si se inteleg ei pe urma la ciolan.Principalul scop sa ajunga in posturi.

  5. …si mai vedeti ca au schimbat legea ccr, nu mai pot fi cercetati penal pt nimic fara acordul colegilor, adica mai intangibili decat zeii…

  6. Comasarea pentru tocatorul cu tableta electronica. FSN in acest moment istoric nu mai sta cu posteriorul spre Occident ci spre Rasarit. succesuri nesperate si nemeritate par iminente

  7. Foarte buna ideea ca judecătorii CCR sa fie aleși prin vot popular.
    Cine vrea sa ajungă la CCR, să aibă grijă cum a judecat pe parcursul activității profesionale.
    Nu să Zburde voios prin bălăriile Câmpului Tactic, măR😜g !

  8. IN aceasta chestiune , AUR are dreptate ! NILS : Ai dreptate . Fiecare partid politic are o lista electorala . Daca vrei lista comuna cu un alt partid , atunci trebuie sa fuzionezi cu acel partid … rezultind un nou partid !

  9. Justitia romana e plina de zombi. Ce exemplu sa dea slugile politice de la ccr judecatorilor precum rumegatoarea de guma de la Constanta, care intreba daca mortul e in sala.

    Politicul si justitia = tusea si junghiul de care nu mai scapam.

  10. citez „mi se pare puţin probabil ca nişte judecători care nu au decât o calitate politică acolo să decidă altfel decât au decis PSD şi PNL”
    cam tarziu v-ati dat seama de asta !

  11. v-ati gandi daca veti reusi sa supravietuiti ca partid sau partide ca mai sunt USR, PMP, parca 30 de partide, agresiunii psihice la care va vor supune PSD/PNL si poate si poporul, vorba unui comentator despre perioada Pandemiei, cand au facut multe si marunte. Mergeai cu bus/metro, in supermarket, dar nu aveai voie in altfel de magazin fara vaccin. Nu puteai merge pe strada daca nu-ti scriai o declaratie mai rau decat o persoana care a primit control judiciar, ea nu scrie o declaratie ca intre orele merge la alimentara, paine si nu are voie sa devieze de la traseul autoimpus. Mai stiti ce reguli vor aplica de frica sa nu votam altfel decat vor ei?

  12. Cel ce spune adevaru’ … i : cochilu’ prost ori omu’ beat !

  13. AUR pune la îndoială judecătorii de la CCR? Mana pe inima: dvs nu ? Aduceti va aminte ca stranutul adjunctului adjunctului adjunctului secretarului de stat al SUA a provocat o erata ilegala la o decizie a CCR, decizie care a mentinut marioneta Marinel la Cotroceni! Si pe atunci mai erau cat de cat judecatori la CCR :-))

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.