Von der Leyen, acuzată că va face o nouă URSS

Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR și liderul europarlamentarilor AUR, Claudiu Târziu, a declarat, în contextul sesiunii plenare desfășurate la Strasbourg în cadrul căreia Ursula von der Leyen a fost aleasă cu 401 voturi din 707 valabil exprimate pentru conducerea Comisiei Europene, că cel de al doilea mandat al acesteia va aduce apocalipsa asupra noastră, a României, dar și a întregii Uniuni Europene.

Ursula von der Leyen vrea să schimbe Tratatele de funcționare ale Uniunii Europene, astfel încât să transforme UE într-un suprastat federal, polițienesc și condus autoritar, inclusiv cu mijloace totalitare precum cenzura.

Vor crește cheltuielile pentru apărare (0,25% din PIB sunt astăzi pentru fiecare stat, 800 de milioane de euro în dreptul Românie, de pildă; dar vor fi 0,50%) care vor merge mai ales pentru susținerea Ucrainei; va exista o piață unică a apărării, iar Comisia va avea un Comisar pentru apărare. Se caută ca, pornind de la industria de apărare, să se ajungă la o armată unică europeană.

Europol se va transforma într-o agenție de securitate europeană, cu drept de acțiune fără frontiere în cadrul UE.

Se va construi un „scut al democrației „, cibernetic, prin colaborarea cu serviciile secrete, menit să cenzureze orice opinie neconfornă și orice informație considerată „manipulatoare”.

De asemenea, Ursula von der Leyen amenință să ducă la un alt nivel Pactul Verde European/Green Deal, un program de distrugere a economiei UE și care afectează România în cel mai înalt grav deja.

Nu în ultimul rând, promite să continue să infuzeze în toate actele de conducere ale Comisiei ideologia neomarxistă.

Ideologia de gen, eco-marxismul, imigrația ilegală, discriminarea pozitivă a minorităților, implicarea UE în războiul din Ucraina vor avea un suporter puternic și permanent în Ursula von der Leyen.”, spune Târziu.

Liderul AUR precizează că toate aceste concluzii s-au desprins din discursul pe care Ursula von Der Leyen l-a ținut în această dimineață în fața Parlamentului European, referitor la ce intenționează să facă în noul mandat.

Pur și simplu, Ursula von der Leyen, susținută de PPE, S&D, Renew și Verzi, își propune fie să facă un nou URSS din UE, fie să arunce în aer UE.

Aceasta a obținut cu mult mai multe voturi decât în 2019, iar cei care au votat cu PSD, PNL, UDMR și USR au contribuit la această victorie”, a concluzionat liderul europarlamentarilor AUR.

Recomanda 16
Author

17 Comentarii

  1. In loc de pârnaie , e mai bine in fruntea ue , chiar daca trebuie sa prestezi la greu la amerloci , până te-or durea falcile , n-așa ?

  2. Intr-o buna zi europenii vor fi nevoiti sa vada si ei ceea ce este vizibil si de pe luna, dar ei nu vad. UE = TABARA MILITARA AMERICANA. Atat si nimic mai mult.

  3. @ Nicu 20:30, e grea întrebarea, e mare problemă. Undeva pe alt continent, pt că Europa e cam praf și o să fie și mai praf.

  4. Structuri, anumite ideologii insuflate, planuri, direcții, expansiunea inevitabila, distrugerea națiunilor, acestea erau scopul URSS. Scopul final a fost de a crea o nouă entitate istorică, poporul sovietic, pe tot globul. Același lucru este valabil și în UE azi.

  5. Vulpea asta sireata si zbircita ca hirtia creponata ,va capata atita putere in acest mandat ,incit sa poata face ea tot ce vrea cu tarile europene,la fel cum a procedat cu dozele de vaccin ,sau cu donatiile de bani foarte multi si armament inpuse tarilor europene sa trimita Ukrainei pe moka.Nu stim inca cum au votat europarlamentarii romani trimisi la Bruxelles ,nimeni nu sufla o vorba .Eu inteleg ca a fost un vot secret ,dar dupa numaratoarea voturilor ar trebuii ca fiecare tara sa informeze poporul ,cum au votat europarlamentarii trimisi acolo .

  6. Zeitza vanatorii reprezinta Romania in pe si o sageteaza deja pe urssuloaga.
    Puscarie pentru urssuloaga dupa ce castiga trump. Aveti putintica rabdare.

  7. Bă,nu mai înjurați pe Ursula că o meritați.
    Nu ați fost la vot, sau dacă ați fost a câștigat PSD cu PNL care au votat Ursula după cum se vede.
    Eu măcar am votat aur, pentru că vreau în continuare bani cheș, vreau în continuare mașină pe motorină și benzină,vreau în continuare să ard la țară un lemn în sobă, să fac un grătar, să circul pe unde vreau fără să fiu restricționat, să-l injur pe liber pe Zelenski și Iohannis.
    Așa că nu aveți nici un drept să comentați și să judecați cei care nu ați fost la vot sau nu ați votat altceva.
    Gura mică șobolanilor

  8. @Dan: tu confunzi federalismul cu dictatura. Într-un stat federal, diferitele unitati componente (vezi Rusia, SUA) pot s-aiba legile lor proprii. În UE, însa, Directivele Comisiei ilegitime, dictate lobbying-uri (UrSSula fiind exemplul cel mai elocvent, cu miliardele ei de doze Pfizer, când barbatu-sau pentru Pfizer si lucra), directivele Comisiei ilegitime, dictate de lobbying-uri, sunt obligatorii, îi prevaleaza legii nationale, si daca nu le aplici, si-ti aplici legea nationala, UrSSula te sanctioneaza. Sosoaca fiind vinovata, în primul rând, ca s-a dus în PE-mbracata-ntr-un costum national ROMÂNESC, în mâna având o ICOANA ORTODOXA. Metsola = nici o diferenta de UrSSula: doua DIKTATOARE. Drept care, UE = o DICTATURA, nu un stat „federal”. În care UrSSula-Metsola vor sa-i oblige pe europeni sa-si uite originile, culturile, civilizatiile, si sa devina … un singur „popor”. Vezi rezultatul în Ucraina, în care limba si scolile rusesti sunt interzise, iar bisericile si catedralele ortodoxe, demolate. Stat pe care-l pompeaza financiar si UrSSula, si Metsola si complicii.

  9. Ursula despre ursua: Poliția de stat l-a sfătuit pe tatăl meu, care era prim-ministru regional, Saxonia Inferioară, să mă mute la altă universitate. M-am confruntat cu o decizie: fie puteam să merg la Braunschweig cu protecție personală 24 de ore din 24, fie să îmi schimb numele și să merg la Londra la London School of Economics
    Am trăit mult mai mult decât am studiat. Fără detalii, vă rog. Doar asta: În 1978 m-am cufundat timp de un an în acest oraș clocotitor, internațional, plin de culoare. Pentru mine, venind din Germania destul de monotonă, albă, a fost fascinant.
    Pentru mine, Londra a fost simbolul modernității: libertatea, bucuria vieții, încercarea de toate. Acest lucru mi-a oferit o libertate interioară pe care am păstrat-o până astăzi. Și un alt lucru pe care l-am păstrat: conștientizarea că diferite culturi pot foarte bine să trăiască împreună, foarte bine.

  10. Ce? Dar de ce nu spun că dacă nu vor mai exista granite, adică shengen liber, orice deșeuri din orice tara ajung direct in Romania fara niciun control la granița? Daca topitoria din ukraina funcționa, aveau de lucru mai bine de 20 ani, până atunci, se stochează in Romania.

  11. Problema nu e ca UE o sa ajunga un stat federal. Oricum mai devreme sau mai tarziu tot acolo se va ajunge. Problema e ca atat actuala UE cat si presupusul stat federal viitor are – si va avea din ce in ce mai mult – o conducere autoritara, nedemocratica, benefica pentru cei mai puternici si paguboasa pentru amarasteni. In plus, va domina ideologia progresista / neomarxista / climatico-marxista, care e pur si simplu o optiune extremist-ateista, anti-nationala, anti-economica si anti-spirituala. Pe scurt, o mizerie, care va duce la prabusirea totala a zonei europene. Dar daca acest stat federal ar fi dimpotriva, doar un sprijin pe toate planurile pentru toate statele componenete, indiferent de puterea economica, iar autonomia locala a statelor ar fi maxima, pentru a-si conserva cultura si specificul national si moral-spiritual, atunci acest spatiu ar fi excelent pentru a ne duce viata. Dar se pare ca nu vom pupa asa ceva. Deci daca asa stau lucrurile, mai bine sa fii nationalist decat supus neconditionat „imparatiei” europene, totul intr-un echilibru care e benefic interesului national. Asa cum fac, de fapt, toate statele din UE, deocamdata.

  12. Târziu greseste, si grav: UrSSula n-are nici o legatura cu URSS: e descendenta directa lui Klaus Kinsky-Adolf.

  13. Ce bine au votat românașii iobăgei, nu m-au dezamăgit nici de data asta. Abia aștept să văd în anii următori cât de tare o vor înjura pe Ursula și UE după ce agenda ei le va afecta și mai tare viața 😆😆. Românașii pro europeni…😆😆 Lasă că vedeți voi cât de curând ce bine vă orientați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.