Ajung la medic atunci când nu se mai poate face nimic. Fie din ignoranță, fie pentru că nu știu că un medic trebuie să le urmărească sarcina. Nu merg la medic nici măcar o dată pe timpul sarcinii, își duc sarcina pe picioare, iar când le vine sorocul au probleme mari. Statisticile sunt îngrijorătoare: aproape […]
Scleroza multiplă sau „boala umilinței“, cum mai este denumită, este una dintre cele mai cumplite boli, care afectează din ce în ce mai mulți tineri.
Anglia va introduce în dezbatere publică o propunere de schimbare a legislației privind donarea de organe. Mai exact, oficialii vor să afle dacă opinia publică este de acord sau nu cu eliminarea acordului prealabil pentru donarea organelor celui aflat în moartea cerebrală, informează BBC. În momentul de față, orice persoană care vrea să-și doneze organele […]
Libertatea de mișcare este o piatră de temelie a Uniunii Europene. Atunci când vine vorba despre furnizarea serviciilor de sănătate în cele mai sărace țări din blocul european, intervine altă problemă.
Cosmetica dentară, care a urcat spectaculos în preferinţele românilor în ultimele decenii, a impus, la nivel internaţional, două mari vedete.
Chiar și cu reguli stricte de igienă și campanii de conștientizare, România pare să nu fi înțeles nimic din lecția care s-a numit „Colectiv“.
În cel mult patru ani va fi construit un nou spital la marginea Capitalei. Cu dotări de ultimă generație, pe o suprafață foarte mare. Acolo ar trebui mutate Spitalul Floreasca și Spitalul de Arși din București. Investiția depășește 200 de milioane de euro. De asemenea, Ministerul Sănătății va prelua un teren de 120.000 mp în […]
Nu mai este un secret pentru nimeni că Internetul e plin de tot felul de informații medicale false, transmise fie din necunoaștere, fie din rea-voință sau în goana după profit.
Un neurochirurg din Marea Britanie a început să folosească plăcuțe de titan printate 3D pentru a înlocui bucăți din craniul pacienților. Această evoluție este importantă, în primul rând, pentru că va scădea radical riscul de a apărea infecții, a declarat medicul Adel Helmy pentru BBC. Astfel, se poate spune că neurochirurgia se schimbă. „Sunt mult […]
Vânarea urşilor şi a lupilor a reintrat pe agenda guvernanţilor din ţara noastră, după cum bine se ştie, la mai puţin de un an de la interzicerea vânării acestora pentru trofee.
Spitalul „Sf. Ioan cel Nou“ din Suceava este primul spital județean care are unitate de urgențe neurovasculare, esențială pentru bolnavii din mai multe județe din Moldova.
Ana-Maria are 27 de ani. Testele genetice sugerează că boala s-a instalat deja, dar va manifesta primele simptome la o vârstă fragedă, așa cum s-a întâmplat și în cazul tatălui ei, adică în jurul vârstei de 42 de ani.
Sunt 30.000 de specialiști în chirurgia creierului în întreaga lume. Asta face din chirurgia creierului o specialitate foarte restrânsă. Unul dintre acești specialiști este profesorul Alexandru Vlad Ciurea.
Un dispozitiv de mărimea unui pix poate identifica țesutul canceros în numai 10 secunde, potrivit oamenilor de știință de la Universitatea din Texas, potrivit BBC. Acesta ar putea transforma biopsia în istorie, pentru că noul dispozitiv va ajuta chirurgii să îndepărteze o tumoră mai repede, mai sigur și mai precis. Oamenii de știință spun că […]
Teste recente arată că miliarde de oameni din întreaga lume beau apă contaminată cu particule de plastic, 83% din mostre fiind poluate, potrivit The Guardian. Rezultatele îi obligă pe oamenii de știință să facă noi cercetări privind consecințele asupra sănătății. Mostrele luate de la apa de robinet din 14 țări din întreaga lume au fost […]
Țări precum Germania sau Anglia sunt magneți pentru tinerii asistenți medicali care vor condiții decente de muncă și un salariu mulțumitor.
Întrevederea stabilită în grabă între primarul Gabriela Firea și cei doi medici neurochirurgi demisionari de la Spitalul Colentina, Ionuț Gobej și Dorin Bica, a fost mai mult un fel de dialog al surzilor.
Personalul medical din sala de operații a izbucnit în aplauze când Dan Fabbio a cântat o melodie la saxofon.
S-ar putea să te apuce căscatul chiar în timp ce citeşti această ştire. Dar cercetătorii caută acum să afle ce se întâmplă în creierul nostru atunci când căscăm.
Există o mare diferență între țările europene în ceea ce privește nașterile prin cezariană, se arată într-un reportaj BBC.
De obicei, se întâmplă așa: ți se face o biopsie, te întorci în biroul medicului peste câteva zile și auzi următoarele cuvinte seci: „Aveți cancer“. Acest moment din viață îți zguduie lumea.
Minunea a durat doar trei săptămâni! După ce în 8 august guvernanții au propus scutirea medicilor de impozit pe venit, acum s-au răzgândit. Modificările aduse Codului Fiscal de către Guvern nu mai prevăd scutirea medicilor de impozitul pe venit, așa cum era ea prevăzută în programul de guvernare al PSD. Scutirea medicilor a fost propusă […]
De parcă lipsa unor medicamente vitale din farmacii n-ar fi fost suficientă, bolnavii de cancer se confruntă și cu birocrația sistemului medical.
După tot felul de probleme tehnice sau de uz, epopeea cardului de sănătate care nu mai ajunge la asigurați pare fără final.
Mulți dintre doctori nu au raportat corect finanțările, sumele făcute publice fiind în unele cazuri de patru ori mai mici decât valoarea totală anunțată de sponsori.
Tot mai mulți români suferă de depresie și stres din cauza orelor suplimentare pe care le petrec la birou, potrivit unor cercetări recente.