Proiectul care a câştigat prestigiosul premiu “Louis D” al “Institut de France”, în valoare de 750.000 de euro, va transforma Vila Noël, fost sediu al Serviciului de cooperare al Ambasadei Franţei în România, într-un spaţiu de excelenţă pentru studiul ştiinţelor sociale francofone: “Centrul Regional Francofon de Studii Avansate în Ştiinţe Sociale” (CeReFREA). Imobilul e situat pe Str. Emile Zola nr. 6 (Piaţa Dorobanţi).
47 de anticari internaţionali dau naştere în istoricul edificiu „Haus der Kunst” celei de a doua ediţii a „Highlights”, o expoziţie cu vânzare specializată în mici şi preţioase obiecte de cabinet. „Haus der Kunst” a fost ridicată între 1933 şi 1937, din dorinţa lui Adolf Hitler, după un proiect al arhitectului Paul Ludwig Troost. Aceasta […]
Muzeul Naţional de Artă al României vă invită miercuri, 17 octombrie 2012, ora18.00, la conferinţa “Arhitectura românească nu există”, susţinută de prof.univ.dr.arh. Augustin Ioan în cadrul expoziţiei “Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830-1930)”. Prezentarea lui Augustin Ioan urmăreşte mecanismele construirii, re-construirii (în anii comunismului) şi de-construirii temei naţionale în arhitectură, propunând o […]
Teatrul Bulandra, un teatru de elită “Moartea unui comis-voiajor” Cu spiritul său de fin analist al psihologiei personajelor, în stilul realist pe care îl practică în mod consecvent, regizorul Felix Alexa propune o versiune scenică a piesei ce i-a adus faima dramaturgului american Arthur Miller, „Moartea unui comis-voiajor”, folosind o traducere abilă în intenţia trimiterii […]
Hopper, un pictor realist, dar enigmatic Omul care încarnează arta americană prin excelenţă a fost înainte de toate un îndrăgostit de Paris. De la Impresionism la Noul Val, cultura franceză i-a influenţat opera şi viaţa lui Edward Hopper (1882-1967) de la un capăt la altul. Este ceea ce relevă o “Retrospectivă Hopper” deschisă la Grand […]
„Dansul modern este forma de artă americană prin excelenţă, aşa cum baletul este forma privilegiată a artei europene”, afirmă Michelle Fleet, dansatoare a “Companiei Paul Taylor”, al cărei sediu se află la “Koch Theatre” din Lincoln Center, la New York. New York-ul pulsează şi impulsionează cu energia sa şi cu istoria-geo coregrafică. Duminica, la slujba […]
Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră “SoNoRo” se desfăşoară anul acesta între 9 şi 25 noiembrie, sub tema „Love unlimited”. Ca în fiecare an, concertul de deschidere va fi găzduit de Sala Unirii a Palatului Cotroceni din Bucureşti, în data de 9 noiembrie, la ora 19.00, şi va fi urmat […]
Miercuri, 17 octombrie, la ora 19.00, pe scena Operei Naţionale Bucureşti va avea loc spectacolul “Don Quijote”, de Ludwig Minkus. Cea mai nouă premieră a Companiei de Balet a ONB, inspirată de romanul lui Cervantes, baletul “Don Quijote” spune povestea de dragoste a doi tineri, aflaţi sub protecţia celebrului cavaler, întâmplări din care nu lipsesc […]
“Numele meu e Bond. James Bond” Cine nu ştie pe de rost această magică frază?! 50 de ani de la primele aventuri pe ecran ale lui James Bond. Apariţia Agentului 007 se datorează unui jurnalist seducător, marcat de război, şi unui preşedinte al Statelor Unite, fan al romanelor de spionaj. Bond s-a schimbat cu interpretările […]
Azilul de nebuni al lui Dürrenmatt: un microcosmos al realităţii “Teatrul Maghiar de Stat” din Cluj se pregăteşte de o nouă premieră: la data de 12 octombrie de la ora 20.00 va fi prezentată piesa lui Friedrich Dürrenmatt „Fizicienii”, în regia lui Lori Petermann. „Chiar dacă am trăit în ere diferite, eu şi Dürrenmatt împărtăşim […]
Gala de deschidere a Festivalului Internaţional de Film “Comedy Cluj” va avea loc mâine, 12 octombrie, ora 19.00, la Cinematograful „Florin Piersic” din Cluj-Napoca. Startul festivalului va fi marcat printr-o proiecţie în premieră în România a comediei romantice “Oricum te iubesc / Den skaldedefrisor”, regizată de Susanne Bier, distinsă cu Premiul “Oscar” în 2011. Filmul […]
Băiatul din strada Gluck Cu geacă gri, pantaloni negri şi basc de lână, Celentano a fost salutat de publicul din Arena din Verona arhiplină, care l-a primit cu nesfârşite aplauze pe eternul “băiat din strada Gluck”, piesa care s-a transformat recent într-o biografie animată, în 26 de întâlniri pe ecranele de televiziune. “Fabuloasa via Gluck […]
Zilele Culturii Române în Federaţia Rusă au fost celebrate cu fast: evenimentul a fost marcat de două concerte extraordinare susţinute de solişti consacraţi ai Operei Naţionale Bucureşti. În faţa unor săli arhipline, ariştii Irina Iordăchescu, Silvia Sorina Munteanu, Ionuţ Pascu şi Ionuţ Hotea au fost aplaudaţi de către publicul rus. „Am trăit o experienţă extraordinară […]
Duminică, 14 octombrie, la ora 19.00, pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, într-una dintre creaţiile de operă îndrăgite în întreaga lume, „Elixirul dragostei” (“L’Elisir d’amore”), va debuta una dintre cele mai apreciate soliste, soprana Irina Iordăchescu. Capodoperă a compozitorului Gaetano Donizetti, opera „Elixirul dragostei” este pusă în scenă de regizorul italian Marco Gandini, care a […]
Pentru a vorbi despre vinuri, nu ne-am propus să realizăm o revistă enologică, pentru care ar fi necesare sute de pagini. Vom aminti numai câte ceva din istoria vinului şi vom încerca să facem o călătorie în lumea podgoriilor europene din această frumoasă toamnă, amintind şi despre designul cramelor marilor firme. Este vremea culesului viilor. […]
500 de bijuterii de legendă la Van Cleef&Arpels „Muzeul de Artă Decorativă” din Paris expune, până în 10 februarie 2013, 500 de piese semnate „Van Cleef&Arpels”. Este o retrospectivă cronologică a cărei scenografie a fost concepută de Patrick Jouin, retrasând istoria pasionantă a Casei fondate în 1906 de Alfred Van Cleef, fiu de pietrar, după […]
O nouă ediţie a Festivalului Naţional de Teatru se desfăşoară între 26 octombrie şi 4 noiembrie, la Bucureşti, avându-l ca director pe criticul de teatru Alice Georgescu. În câteva zile, vor putea fi vizionate, pe 9 dintre scenele Capitalei, 32 de spectacole grupate în 6 secţiuni! Mai importante decât cifrele sunt însă, fireşte, lumile ficţionale […]
„Fundaţia Gianadda”, din Martigny, găzduieşte un florilegiu de 100 de tablouri de artă modernă provenind din discreta colecţie Merzbacher. Formată acum aproximativ 60 de ani, aceasta a fost interesată de artiştii care au eliberat culoarea: impresioniştii, fovii, expresioniştii, maeştrii artei abstracte… şi alătură strălucitoare pânze de Van Gogh, Derain, Vlaminck, Kandinsky, Nolde, Kirchner, chiar Sam […]
Aducerea picturii lui Vlaicu Ionescu în conştiinţa publicului, galeriilor şi colecţionarilor din România se face prin remarcabilul volum „Vlaicu Ionescu/ The Artist/ Pictorul”, bogat ilustrat cu picturile şi desenele artistului, o adevărată bijuterie. Volumul de 352 de pagini reuneşte pentru prima oară opera plastică a artistului, reproducând în policromie peste 250 de pânze în ulei, […]
Orientul visat al lui Patrick Guerrand-Hermès Pasionat de picturile orientalizante şi de bijuteriile etnice, acest estet vinde conţinutul vilei sale de la Marrakech, un mic paradis în inima unei plantaţii de palmieri. O oază de linişte în care era minunat să trăieşti, cu o grădină luxuriantă. Un regat împânzit de tezaure ale Orientului, alese cu […]
Festivalul Internaţional de Film „Comedy Cluj” 2012 se pregătește de start! Maratonul de filme comedy-drama va începe vineri, 12 octombrie, cele peste 130 de filme urmând să fie proiectate timp de zece zile în cele cinci locaţii ale festivalului : Cinema “Florin Piersic”, Cinematograful “Victoria”, Casa “Tiff” Sala Mare, Casa “Tranzit” şi “Klausemburg Café” din […]
JTI le pregăteşte iubitorilor dansului contemporan o nouă ediţie a “Întâlnirilor JTI”. Invitaţii din acest an ai Întâlnirilor sunt coregraful afro-american Alonzo King şi compania de dans contemporan “Lines Ballet San Francisco”, care vor susţine un spectacol pe scena “Teatrului Naţional” din Bucureşti, pe 17 noiembrie, ora 19.00. Prima ediţie a “Întâlnirilor JTI” a fost […]
“Tom Sawyer” spune o poveste despre bucurie, dragoste, prietenie, aventură, libertate, curaj, dar și despre frică. Ideea filmului are de-a face cu dorinţa de a pleca uneori şi de a trăi experienţe pe cont propriu, sau cu felul în care te simţi când eşti un intrus. Asociezi povestea lui Tom Sawyer cu atitudinea copiilor faţă […]
Rememorare şi analiză a vieţii cotidiene în statele fostului bloc comunist în anii ’70 – conferinţă ştiinţifică internaţională, proiecţii de film, expoziţie de fotografie în aer liber la Varşovia. În perioada 4-6 octombrie 2012, ICR Varşovia va participa la un eveniment complex, iniţiat de „Institutul Memoriei Naţionale” din Polonia (IPN) şi purtând titlul „Comunismul – […]
Asociaţia ”Friends of Opera” organizează, la Opera Naţională Bucureşti, în ziua de 26 octombrie a.c., un eveniment exclusivist, elegant şi amuzant, dedicat colectării unor fonduri extrem de necesare primei scene lirice a ţării. Este vorba despre un “Bal Mascat”, menit să creeze şi în foaierele Operei bucureştene atmosfera caracteristică tuturor manifestărilor de gen din Europa.
Teatrul Naţional din Bucureşti lansează noi premiere D’ale noastre cu un Caragiale universal şi omniprezent “Gigi Căciuleanu a rescris coregrafic şi muzical, prin coloana sonoră, pe care-o semnează de asemenea, un Caragiale de după absurdul lui Eugen Ionescu, trecut prin universul lui Victor Brauner şi surrealismul poetic, cu capul în nori al lui Magritte, cu […]