Preşedintele Klaus Iohannis a făcut joi seara anunţul propunerii pentru şefia SRI: liberalul Eduard Hellvig. Care luni va primi votul de investitură al Parlamentului. Sau poate nu
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit data primei înfăţişări din cadrul recursului din Procesul Penal Dosar 754/33/2013 în care Curtea de Apel Cluj l-a condamnat pe fostul adjunct al IPJ Cluj, comisar şef Alexandru Mureşan, la doi ani şi 11 luni de puşcărie. Cum sentinţa nu era definitivă, ea a fost atacată cu […]
După ce cursul de schimb al francului elveţian, CHF, a explodat săptămâna trecută, sute de mii de români care aveau credite…
România a ajuns o ţară de Einsteini! Fiecare funcţionar public are musai două facultăţi plus cel puţin un master, iar de la administraţia judeţeană în sus, trecând prin Poliţie sau Justiţie…
Milioane de oameni au demonstrat acum o săptămână pentru libertatea de expresie, după ce 10 jurnalişti au fost asasinaţi cu sânge rece pentru că şi-au exercitat dreptul la liberă exprimare.
Comisarul şef Cristian Pintea, în prezent şef la Serviciul Arme, Muniţii şi Explozibili din cadrul IPJ Cluj şi mândrul deţinător al dosarului penal 1118/P/2014, avea obiceiul de a înregistra pe telefonul său mobil tot ce mişcă.
România e ţara tuturor posibilităţilor. Suntem departe de a fi o ţară săracă, dar, cu toate acestea, populaţia, majoritatea ei, trăieşte la limita sărăciei. Concluzia este una singură: se fură pe rupte! Iar DNA ne-a dovedit-o în ultima perioadă. Şpaga şi parandărătul sunt la ordinea zilei. Şpaga de la câteva sute de lei la milioane […]
Continuăm prezentarea halucinantelor convorbiri şi discuţii ambientale înregistrate de comisarul şef Cristian Pintea, fost adjunct al IPJ Cluj, pe telefonul său, primit de la o obscură firmă clujeană.
Continuăm prezentarea halucinantelor convorbiri şi discuţii ambientale înregistrate de comisarul şef Cristian Pintea…
Continuăm prezentarea halucinantelor convorbiri şi discuţii ambientale înregistrate de comisarul şef Cristian Pintea, fost adjunct al IPJ Cluj, pe telefonul său, primit de la o obscură firmă clujeană.
Până acum un an, Poliţia clujeană era un fel de sectă condusă de o tripletă de tristă amintire: comandant-chestor Ioan Păcurar, adjuncţi – comisari şef Alexandru Mureşan şi Cristian Pintea.
Până acum un an, poliţia clujeană era un fel de sectă condusă de o tripletă de tristă amintire…
Premeirul Victor Ponta şi PSD au lansat în acest an sloganul electoral „Mândri că suntem români”. Şi dă-i şi luptă cu această mândrie…
În oraşul păstorit de fostul premier Emil Boc – omul cu partid şi candidat, dar mare amator de Fundaţie şi susţinător de adversar politic al partidului său -, bâlciul imobiliar este la el acasă.
Dosarul retrocedărilor ilegale este pe ordinea zilei. Senatorul Ilie Sârbu, socrul premierului, deputaţii Ioan Adam şi Viorel Hrebenciuc, ambii PSD, precum şi Adam Crăciunescu…
După ce şi-a făcut de cap mai bine de 10 ani prin România, în 2013 Bechtel a primit un şut în fund. Contractul privind realizarea Autostrăzii Transilvania / Borş-Târgu Mureş a fost reziliat cu plata unei despăgubiri de 100 de milioane de euro. Din partea statului român – să ne înţelegem, nu a Bechtel, care […]
Relaţia dintre cei doi parteneri ai Alianţei Creştin Liberale (ACL), PDL şi PNL, este una bipolară la Cluj. Pe de-o parte, avem liderii de facto şi de drept ai Coaliţiei: Marius Nicoară şi Daniel Buda. Cei doi îşi dau mâna pentru a propulsa cuplul Iohannis-Predoiu spre Cotroceni, respectiv Palatul Victoria. Europarlamentarul Daniel Buda este sigur […]
Despre actualul premier al României, mulţi au afirmat că este un plagiator. Până la urmă, dacă e să ne luăm după decizia celor îndreptăţiţi, nu e.
După condamnarea lui Voiculescu la zece ani de puşcărie, am asistat la o ploaie de declaraţii care mai de care mai idioate. De parcă ar fi fost un concurs Cine spune gogoaşa cea mai pudrată cu sare! Primăriţa din Craiova, Olguţa Vasilescu, PSD, se tăvălea pe jos spunând că Huidu a luat cu suspendare şi […]
Afacerile cu statul sunt cele mai bănoase. Fiind vorba de bani publici, de buget naţional, nimeni nu are grija banului. Nu sunt banii mei, nici ai tăi, aşa că îi cheltuim cu nemiluita.
Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, membru de bază al PNL Cluj, se află de exact două luni în arest preventiv şi este trimis în judecată de procurorii DNA pentru comiterea a cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv şapte acte materiale), fals în înscrisuri sub […]
În timp ce tu, dragă cititorule, plăteşti lună de lună, toată viaţa, „la sănătate”, din fiecare venit pe care îl realizezi, imaginile de mai jos sunt dintr-un spital clujean, în anul de graţie 2014, vara. Da. Din Centrul Universitar Medical Cluj Napoca!, scrie cotidiantr.ro. Din oraşul care băţos se autointitulează Capitală a Transilvaniei, care este […]
Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj fierbe. Pista de decolare/aterizare a aeroportului a devenit o pistă de decolare/aterizare a şpăgii, a anchetelor DNA şi a unei dispute crâncene între Consiliul Judeţean Cluj (CJC) şi aeroport.
Investigaţiile continuă în ceea ce priveşte modul de cheltuire a celor 46 de milioane de euro de la lucrările de realizare a pistei şi suprafeţelor de mişcare aferente de la Aeroportul Internaţional Cluj.
Un Raport cutremurător. CJ Cluj cere opinie juridică de la DNA, iar suspectul Ciceo moare de grija banilor lui Bene.
Arestarea trio-ului şpăgii Uioreanu-Bene-Pogăcean pentru mulţi nu a fost o surpriză imensă.