Zona euro s-ar putea prăbuşi şi astfel va declanşa o criză economică mondială ce va rivaliza cu Marea Depresiune. Este avertismentul şoc al FMI.
În raportul World Economic Outlook 2012, Fondul Monetar Internaţional a arătat că nu poate fi exclus colapsul monedei euro, scrie incont.ro care citează Daily Mail.
FMI a prezis o revenire la recesiune în zona euro, anul acesta, şi a avertizat că „acutele” vin din Europa „, care reprezintă ameninţarea majoră. „Totul e silenţios în jur, dar e un calm apăsător”, a declarat economistul-şef al FMI, Olivier Blanchard. „Am sentimentulcă, înoricemoment,lucrurilear putea ajunge foarterău din nou”, a adăugat acesta.
Se aşteaptă ca Grecia să intre în incapacitate de plată şi chiar să renunţe la moneda euro. „Dacă asta se va întâmpla, este posibil ca alte economii din zona euro să ajungă sub o presiune severă şi să creeze astfel panică pe pieţele financiare”. „În aceste condiţii, destrămarea zonei euro nu poate fi scoasă din discuţie. Acest lucru ar puteaprovoca şocuripolitice majorecare vor agravastresuleconomieila un nivelmult pestecel de dupăcolapsulLehman Brothers”, se mai arată în raportul FMI.