În timp ce la Bruxelles se lucrează intens la un proiect european de combatere a propagandei ruse în statele fostului bloc socialist, în Polonia şi Lituania (în Letonia şi Estonia asemenea partide sunt deja forţe politice importante) apar formaţiuni politice pro-ruse, concomitent cu lansarea unor noi servicii de presă apropiate Kremlinului.
Partidul pro-rus din Polonia care ţinteşte 15% la parlamentare
Polonia, alături de România şi statele baltice, a fost una dintre cele mai puternice voci din UE care au condamnat agresiunea rusă din din Ucraina. Însă tot aici a apărut si un partid declarat pro-rus – Zmiana (“schimbare” în limba poloneză). Lansarea formaţiunii s-a făcut la începutul acestui an, cu scopul de a capta 10-12% din electorat la alegerile parlamentare din luna octombrie. Într-un stat în care aversiunea faţă de politica Moscovei este una extremă pare surprinzător că un partid filorus să îşi propună un asemenea obiectiv. Liderii Zmiana se bazează însă pe teama polonezilor faţă de o posibila extindere a conflictului din Ucraina – 75% dintre polonezi consideră că acest conflict reprezinta un pericol direct pentru ţara lor. Un cercetător polonez citat de Financial Times declara chiar că 15% din electorat nu este de acord cu linia abordată în relaţia cu Rusia de actualul guvern liberal al Platformei Civice.
“În Ucraina nu este nicio invazie militară, ci o descompunere a statului, care acum este un stat eşuat. Ne opunem tuturor celor care susţin că trebuie să înfruntăm Rusia şi spun că Rusia este o putere imperialistă agresivă”, spune liderul partidului Zmiana, Mateusz Piskorski. El susţine că exporturile către Rusia, acum sistate din cauza sancţiunilor stabilite în cadrul UE, ar trebui să fie mai importante pentru Polonia decât evenimentele din Ucraina.
Un asemenea discurs pro-rus, cu puternice accente antiamericane, pare să-şi găsească un audienţă în Polonia, mai cu seamă că liderul Zmiana face apel la memoria masacrului polonezilor din Volînia, comis în timpul celui de Al Doilea Război Mondial de catre armata de partizani a lui Stepan Bandera, un personaj care a devenit un simbol pentru mulţi dintre politicienii aflaţi la putere în Ucraina vecină.
Filoruşii polonezi, investigaţi de servicii
Piskorski nu este un novice în ale politicii. Născut în 1977, el a devenit membru al partidului Autoapărarea în 2002, promovând pe cât putea un discurs pan-slavist şi umplând partidul cu o serie de neo-nazişti exaltaţi. Piskorski a fost consilier al deputaţilor Autoapărării, iar în 2005 este ales el însuşi în Seim, într-un moment în care partidul său intra la guvernare alături de partidul Lege şi Justiţie al lui Jaroslaw Kaczynski. La prezidenţialele din 2005 Piskorski a ales să facă parte din staful electoral al lui Andrzej Lepper, un personaj implicat în multe scandaluri sexuale şi financiare, care a sfârşit în cele din urma sinucigându-se, în 2011.
Deşi un politician puţin credibil, Piskorski a început să stârnească îngrijorări, mai cu seamă că apariţia formaţiunii sale Zmiana are loc în acelaşi timp cu intensificarea acţiunilor de propagandă ale Rusiei în statele UE. Zmiana a facut obiectul unor investigaţii desfăşurate de Consiliul Naţional de Securitate din Polonia, care nu au revelat însă nicio legătură directă cu Moscova. Ministrul de Externe Gregorz Schetyna a dezaprobat în mod clar ideile promovate de acest partid.
Paradoxul etnicilor polonezi din Lituania
În mod paradoxal, în Lituania, liderul politic care a ajuns să condamne protrestele pro-occientale din 2014 din Ucraina este chiar un etnic polonez – Waldemar Tomaszewski – liderul partidului polonezilor din Lituania. Mai mult, Tomaszewski este europarlamentar. Minoritatea poloneză este de circa 7% din populaţie, în timp ce minoritatea rusă numără circa 6%, analiştii susţinând că discursul lui Waldemar Tomaszewski încearcă să seducă electoratul de origine rusă. Sondajele efectuate în Lituanaia arată că, dacă la nivel general 55% dintre cetăţeni acuză Rusia pentru conflictul din Ucraina, doar 16% dintre etnicii minoritari (rusi şi polonezi) împărtăşesc această opinie. Mai mult, aceste două minorităţi preferă să se informeze din presa de limbă rusă.
Apariţia unui partid declarat pro-rus în Polonia este mult mai puţin îngrjorătoare din prespectiva unităţii UE decât poziţiile oficiale ale Ungariei, Cehiei şi Slovaciei, membre, alături de Polonia, ale Grupului de la Visegrad.
Cehia – bătrânul socialist Zeman se întoarce cu faţa spre Rusia
În Cehia au avut loc proteste puternice împotriva instalării scutului american antirachetă (în varianta abandonată între timp şi propusă de fostul preşedinte George W.Bush), proteste care au semănat în multe privinţe cu cele îndreptate împotriva exploatării gazelor de şist ce au avut loc în 2014 în România. Preşedintele Cehiei, socialistul Milos Zeman, a adoptat poate cea mai pro-rusă poziţie a unui lider european, după cea a premierului Viktor Orban, însă aceasta a fost echilibrată de premierul Bohuslav Sobotka (şi el socialist). Este însă de remarcat ca Zeman este primul preşedinte ceh ales prin vot direct, ceea ce semnalează că declaraţiile sale se bucură de o susţinere în rândul electoratului.
Slovacia – Vestul echilibrează balanţa printr-o victorie la prezidenţială a la Iohannis
O situaţie similară în Slovacia, unde premierul de stânga, populistul Robert Fico, a adoptat un supărător echilibru între Rusia şi Vest pentru liderii de la Bruxelles, mergând până la şicanarea Kievului când a venit vorba de aprovizionarea cu gaze a Ucrainei în regim de flux invers. Însă poziţia sa a fost echilibrată de preşedintele Slovaciei, Andreij Kiska (un afacerist milionar ce a trăit o experienţă americană în anii 1990), a cărui victorie la alegerile din 2014 a fost cel puţin la fel de surprinzătoare precum cea a preşedintelui Klaus Iohannis în România, ţinând cont că omul de afaceri Kiska pierduse primul tur şi venea de pe o pozitie net inferioară în comparaţie cu experimentatul politician Robert Fico, contracandidatul sau.
Slovacia este un important nod energetic în Europa Centrală, aici ajungând principalele conducte ce transportă gazele din Rusia şi tot din această ţară plecând recent ideea construirii gazoductului Eastring. Iniţiativa aparţine companiei energetice slovace Eustream, care până de curând avea un puternic acţionariat german şi francez (GDF Suez şi E.ON), preluat însă de doi businessmani cehi cu afaceri în Rusia…
În umbra Germaniei
Nu este de mirare că pe fondul acestor disensiuni în rândul statelor Visegrad, la Bratislava şi-a făcut, luni, apariţia ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier, pentru o reuniune cu omologii săi din cele patru ţări. Cât priveşte poziţia faţa de conflictul din Ucraina, poziţia lui Steinmeier a fost pe placul preşedintelui Zeman sau a premierilor Orban sau Fico: „Un lucru este clar pentru noi toti: nu există şi nu poate exista o soluţie militară la criza din Ucraina”, a spus Steinmeier după reuniunea cu omologii săi din ţările membre ale Grupului de la Visegrad.
Rămâne însă de văzut care au fost poziţiile vizând al teme de discuţie, pentru că, după căderea regimurilor comuniste şi până in prezent, în toate aceste ţări marile temeri au fost legate nu numai de Rusia, ci şi de Germania – teama de colaps economic, în cazul în care Berlinul nu investeşte, şi teama de hegemonia germană, în cazul in Berlinul investeşte mai mult.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.