Băsescu speră ca WikiLeaks să dovedească ce relaţii bune are România cu SUA

Dacă relaţiile bune cu SUA pot fi dovedite de Wikileaks, diplomaţia română a renunţat la o reprezentare puternică în UE pentru a se axa pe zona caspică, a sugerat preşedintele României în interviul pentru „Financial Times”.

„Avem relaţii excelente cu Statele Unite. Poate că WikiLeaks va dovedi asta-nu ştiu ce va fi în următoarele telegrame, vom vedea!”, a declarat Traian Băsescu. „Pe de altă parte, aderarea la UE a condus la o schimbare în politica noastră externă. În locul unei diplomaţii puternice în interiorul UE, ne-am îndreptat resursele către zona caspică, încercând să descchidem această poartă pentru UE”, a spus Băsescu.

Subliniind relaţia buna cu SUA, Traian Băsescu a sugerat că, atât timp cât el va fi preşedinte, România va fi gata să găzduiască scutul antirachetă propus de SUA şi NATO, chiar dacă aceasta este o chestiune sensibilă pentru Rusia.

Preşedintele a adus argumentul invadării Georgiei de către trupele ruse şi pe cel al conflictului din Transnistria pentru a justifica instalarea unui scut antirachetă în România, sugerând astfel că el ar fi îndreptat împotriva Rusiei. Când reporterul „Financial Times” a sesizat acest fapt, Traian Băsescu a revenit şi a declarat: „Este un sistem defensiv. Dacă te uiţi la numărul rachetelor care vor staţiona în România, este clar că acestea nu pot fi o ameninţare pentru nicio mare putere.”

„Poate că atunci când nu voi mai fi preşedinte al României va exista o altă abordare. Dar eu am o abordare simplă: nu poţi privi spre viitor dacă nu ai garantată securitatea. Pentru noi securitatea este un lucru esenţial. Am înţeles abordarea politiceinilor europeni şi am spus mereu că priveşti securitatea într-un fel când ai graniţa la Atlantic şi în alt fel când graniţa este la Marea Neagră”, s spus preşedintele.

„Unii critici spun ca aţi fi putut face mai mult pentru a îmbunătăţi relaţiile cu Rusia, şi că, alegând să nu va alăturaţi proiectului South Stream, aţi pierdut multe venituri potenţiale pentru Romania, care ar fi fost astfel implicată în furnizarea de energie din Rusia”, a întrebat retoric „Financial Times”.

„Nu am vrut să facem un pas care ar fi subminat gazoductul Nabucco. Obiectivul nostru este să rămânem europeni (…) Europa are nevoie de o alternativă pentru a creea competiţie, nu pentru a diminua importanţa Federaţiei Ruse. Dar competiţia trebuie creată”, a răspuns Băsescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.