Băsescu știa de vânătoarea din Drăgănești

Colonelul Petre Soare, cel care susține că Lucian Pahonțu, șeful SPP, l-a împușcat mortal pe omul de afaceri Ion Popa la o partidă de vânătoare, își continuă dezvăluirile. Petre Soare a spus într-o emisiune la Antena 3 că i s-a cerut să servească procurorilor o variantă care îl protejează pe Pahonțu și să ascundă astfel adevărul. Petre Soare a continuat să vorbească, joi, la Antena 3 despre pierderea prietenului său, despre cum s-a petrecut tragedia și despre urmările ei.

Povestea capătă noi dimensiuni, mai ales pentru că, invitat la un alt post de televiziune, fostul președinte Traian Băsescu, cel care l-a și decorat pe șeful SPP în timpul mandatului său cu Steaua României, a recunoscut că știa, fusese informat despre acest caz: ”Eu am fost informat de Pahonțu despre acest accident de vânătoare unde avea calitatea de martor. Nu poți să acuzi un om ca e martor. Azi aflăm că ofițerul SPP care face dezvăluirile este principalul suspect în acest dosar”, a spus Băsescu. Ce nu a precizat fostul președinte este că pe timpul mandatului său Pahonțu nu avea calitatea de martor, aceasta s-a stabilit de curând.

„Am auzit două focuri de armă (…). L-am văzut pe Popa cu o armă în mână și una pe umăr. Merg 5-6 metri spre el și l-am văzut că tresare. A scăpat arma jos, a stat cinci secunde și a căzut pe spate”, a mărturisit colonelul Petre Soare.

„Am auzit pe fondul acestei tresăriri, foc de armă (…). Am fugit, am fost speriat, nu știam ce s-a întâmplat. Avea un semn în frunte, nu știam ce s-a întâmplat. În momentul când am ajuns prezenta spasme și lăsa impresia că se îneacă cu sânge. Nu știam cum să fac, l-am luat ușor într-o parte și am observat o armă. Am considerat-o un pericol și am luat-o ușor și am dat-o în dreapta să nu se descarce. Și cea care i-a căzut din mâini era între picioarele mele și am luat-o și pe aceea să o mut. Am observat că izvora din craniul lui materie cenușie(…). L-am sunat pe generalul Pahonțu și nu mi-a răspuns. L-am sunat pe șofer apoi(…). Mi-a răspuns, a venit și a încercat și el să-l sune pe domnul general și nu i-a răspuns nici lui. A scos portavocea din mașină și a anunțat că e incident de tragere. Dar nu tare, să răsune pădurea. La două minute văd că apare din direcția din care a venit glonțul generalul Pahonțu (…). Mă uitam la el, el era speriat și șoferul Avram i-a spus că nu mai e nimic de făcut. Pahonțu rămâne un pic descumpănit și îmi spune că pleacă să aranjeze. Își schimbă brusc tonul apoi și-mi spune să le spun vânătorilor că nu a fost acolo și de Popa să zic că s-a accidentat, cum se mai întâmplă (…). Nu știam ce să fac”, a mai spus Petre Soare.

Petre Soare: „M-am dus către zona vânătorilor să le spun ce s-a întâmplat… Vânătorii vin cu mine și observă cadavrul lui Popa Ion și, când mă uit în spate, ei plecau către drum. Am strigat la ei și ei plecaseră (…). Am sunat pe generalul Pahonțu, nu mi-a răspuns. Mi-a răspuns șoferul și mi-a zis să sun la 112. Atunci am realizat că au fugit. Eu am rămas singur. Din câți oameni au fost, eu am rămas singur”.

„Am tăcut de frică. Mi s-a spus foarte clar de către generalul Pahonțu să mențin varianta ordonată”, a mai spus Petre Soare, precizând că a fost amenințat de generalul Pahonțu.

„Mi-a spus: Ai grijă că ai copii de crescut!. Am rămas mut (…). M-am consolat cu ideea că adevărul va ieși la iveală”, a adăugat Petre Soare.

Petre Soare: „Când am văzut că trenează ancheta mi-am dat seama că se va încerca să mă implice pe mine”

„În 6 martie 2013 mi s-a adus la cunoștință calitatea de suspect”, a precizat colonelul Petre Soare.

Întrebat dacă crede că generalul Pahonțu este el care a tras, Soare a spus că cert știe că din zona în care se afla generalul Pahonțu, de acolo a venit lovitura. ”Eu nu pot să spun că l-am văzut ținând arma. Intre noi era o lizieră groasă. Ceilalți se vedeau între ei. Eu si Ion Popa nu-i vedeam pe ceilalți”, a spus Soare.

Conform Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, citat de Antena 3, nu Lucian Pahonțu ar fi cel care a tras cu arma în mod accidental.

„Pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti se află înregistrată o cauză având ca obiect un incident petrecut la o partidă de vânătoare, soldat cu rănirea prin împuşcare şi, ulterior, decesul unei persoane.

Prin ordonanţa din 15 iulie 2016, procurorii militari au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Soare Petre (colonel în cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă letală fără drept.

În ordonanţă procurorii militari au reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 4 ianuarie 2012, în jurul orelor 16.40, în timp ce se afla pe raza comunei Drăgăneşti, din judeţul Prahova, la o partidă de vânătoare organizată, utilizând fără drept arma victimei, inculpatul Soare Petre a împuşcat-o din culpă pe aceasta.

În cauză a fost administrat un probatoriu complex, efectuându-se până în prezent constatari tehnico-ştiinţifice fizico-chimice, expertize medico-legale, o expertiză balistică judiciară, precum şi una interdisciplinară balistică şi medico-legală”, se arată într-un comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.