Biblioteca vrăjită

Ah, cărțile! Unde sunt cărțile?! Așa vru să știe un oarecare trecător, în gura mare, pe Calea Victoriei, ieri pe la prânz. Trecătorul? Păi să zicem că era Atanasie Dragomirescu sau, cine știe, Atanasie Năsturel sau Atanasie Pompiliu. Unul dintre ei sau toți trei la un loc. Când asta? Tocmai când guvernul Florin Cîțu a demisionat în bloc.

De ce? Parcă mai contează de ce! Atanasie se întâlnește cu madam Frunzeti pe Calea Victoriei. Îi vorbește de una, de alta, despre extratereștrii care s-au prăbușit la Chitila, despre dronele americane care survolează Crimeea, despre europarlamentarul Gheorghe V. Gheorghe care a râgâit pe holurile parlamentului european, neștiind că e filmat cu camera ascunsă, despre cum s-a scufundat Anglia îndată după al doilea brexit, lucruri din astea, fantasmagorii politice, mărunțișuri estivale.

Madam Frunzeti i-a dat o adresă secretă, te duci pe Mântuleasa și acolo, pe la orele cinci de după-amiază, la numărul 45, se deschide un portal secret către o bibliotecă vrăjită, știu eu ce-ți trebuie, Atanasie, acolo să te duci. Acum nu mai știu dacă Atanasie chiar s-a dus pe strada Mântuleasa, fix la orele cinci, de după-amiază, dar am întrebat pe un oarecare de la Uniunea Scriitorilor care mi-a spus secretul. Aha, am zis eu, m-am prins. Oarecarele mă pune în gardă, vezi că secretul trebuie bine păstrat. Aha, trebui să-mi țin gura.

Nu e greu dacă nu ai mâncărici la limbă. În sfârșit, în altă ordine de idei, plec în Guadelupe, cu niște treburi de-ale mele. Cum mă duc acolo, ce să vezi? Mă vânzolesc de colo, colo sub soarele nemilos, sunt bine tras în piept de niște localnici, dau șpagă la postul de poliție oficial să pot să ies cu bine din țara aia nebună, să ajung la avion, viu și nevătămat. Îmi trece de minele de diamant și-mi vine un chef nebun să văd Insula Paștelui. Ajung pe insulă, plătesc în stânga și-n dreapta, mă zgâiesc după iguane și dau peste niște băștinași beți turtă. Rupem o vorbă sub soarele nemilos. Ei mă îmbie, țin morțiș, nu se lasă.

Trag o dușcă, două, împreună cu ei. Nu pot să-i refuz. Cum bem și iar bem, unul, beat mort, scoate o sticlă de Murfatlar. Gata să pleznesc de uimire. Beatul mort râde, se hlizește cu gura până la urechi. Îmi șoptește, e din biblioteca de pe strada Mântuleasa, să știi. Povestea asta fără sare și piper nu are nici o poantă de final, nu poți trage o concluzie serioasă, nu are schepsis, nu are nici măcar un clenci politic.

Singura chestie notabilă ar fi că viața bate literatura și că, de fapt, oamenii se mișcă pe planeta asta într-un chip nemaipomenit, în care nici nu gândești. Îndepărtându-mă de Insula Paștelui, m-a prins un uragan, m-au luat ostatic niște pirați somalezi, am dat nas în nas cu Neil Amstrong care tocmai se întorsese de pe Lună și plutea cu racheta lui pe apele înspumate ale oceanului.

Ne-am salutat cu căldură, el mi-a dat un autograf iar eu, în semn de prețuire, i-am dăruit o sticlă de Cotnari pe care o furasem de pe Insula Paștelui.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.