Brâncuși, în fața culturii de partid și de stat

Gestul mai mult decât generos al lui Constantin Brâncuși, de a-și dona operele statului român, s-a lăsat cu umilirea marelui artist, refuzul conținând o apreciere critică în sensul că acestea sunt lipsite de orice valoare artistică.

Scrisoare deschisă către Brâncuşi şi Cioran

Numele implicate în această barbarie instituțională, implicând statul român, rămân altceva decât o pată definitivă pe istoria României, o crimă. Așa cum a rămas în angrenajul unor disfuncționalități constitutitive, acțiunea de demolare a „Coloanei Infitinitului” cu forța tractoarelor.

Victima Brâncuși rămâne dovada vie a refuzului modernității, cât și a modului în care istoria României nu este și nici nu poate fi rezultanta absolută a unor forțe externe.

Constantin Brâncuşi – 145 de ani de la naşterea unui geniu

Artistul de geniu, al cărui atelier a devenit un leagăn planetar în mijlocul Parisului, aduce lumină pentru întreaga umanitate, cât un cult religios major, o revoluție mondială sau inovațiile care au schimbat lumea.

Pentru partidul și statul român, aflate încă în focalizarea unor extaze, Brâncuși nu este decât mimarea unor aprecieri unanime, pentru că recuperarea marelui artist nu s-a făcut la nivelul destructurării forțelor din anii 50. Cu alte cuvinte, situația petrecută prin refuzul operei marelui artist nu este folosită pentru a măsura falsul în care trăiește România.

Hai-da, hai-da, hai-da!

Cultura de partid și de stat din anii 50 a rămas etalonul de lucru metamorfozat al autorității române supusă unor proceduri în esența lor staliniste.

Faptul că pe teritoriul României au apărut case de licitație a operelor de artă nu reprezintă un etalon al schimbării.

Omagierea lui Brâncuși trebuie să se regăsească în mecanismul cultural și moral, ca fapt al libertății de neatins a spiritului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12
Ioan Vieru 1335 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Atitudinea bolsevicilor FOSTI ROMANI, respectiv ALOGENI legendati in Romania fatza de Brancusi da masura ideologiei genocidului ce nu pune pret pe romanitate, traditii si arta adevarata pe care de 75 de ani se straduieste sa le distruga!
    Distrugerea unor simboluri si mituri impreuna cu cetatenii educati in acest spirit, pentru implementarea criminala a unor
    alte simboluri si mituri straine de popoarele respective! Nu voi inceta sa repet, „academicienii” care l-au crucificat pe Brancusi nu au aparut din neant, ei au militat, inclusiv cu arma in mana interbelic pentru Cauza marxist/bolsevica in cadrul Comintern!!! Ei au facut acelasi gen de „selectii naturale” inainte de 1945 marginalizand sute de posibile viitoare
    genii din postura de „critici literari” si patroni de edituri! Cate valori in formare nu li s-au adresat cu schite, poezii
    si romane in speranta ca vor fi publicati, fiind refuzati, in timp ce tinerii inregimentati erau promovati si recomandati, editati si beneficiind de cronici lobby iste in propriile reviste literare, adevarata cenzura bolsevica in plin regim…
    „burghezo-mosieresc”!!!Ode inaltate „poetilor” narodnici rusi romanizati dinainte de 1900 si ignorarea valorilor romanesti
    autentice…

  2. Oportunismul si slugarnicia este un dat si orice manifestatie festivista trebuie sa atinga firescul aumarii erorilor, Tocmai pentru a nu se mai repeta.Decapitarea statuilor ca practica romana si apoi medievala, a ajuns la noi sa duca de la ranmtirea lui Groza si Stalin, la demolarea industriei, odata cu decredibilizarea statului, aparitia unor negativisti fara opera si lecturi, promotori ai antiromanismului, in egala masura nociv ca si nationalismul desasntat. Lectura din gazeta adminsitrata de C Nistorescu pare a fi ultima flacara a presei scise de tinuta. Multumim Cornele ! Pastrezi flacara vie a Paliei de la Orastie ! Multumim !

  3. Vorbind de Brincusi, el nu si-a renegat de loc originea, precum alogenii nostri, pentru ca nu a avut in gind sa schimbe numele lui si sa uite de tara lui. De fapt a fost unicul mohican al natiei Romane, precum la Indienii din America, pentru ca de atunci din 1938, totul a fost contra natiei Romane, pentru ca semintele bolshevice din 1921, de cind cu un PCR, chibutz adevarat, si mai ales prin pactul Hitler-Stalin al Marelui Macel Pobeda, au pus bazele distrugerii taranimii noastre Romane. Erau peren tarani cu simtul artei, care pe linga munca cimpului, si-au exerast din plin arta ex.pietrei sau lemnului iar cu dalta si tesla lor, daltui-au adevarate coloane ale infinitului in pridvorul casei lor. Ceaska, crezindu-se mesianic si veshnic, nu a putut decit sa distruga Talpa Tarii(=asta da genocid bolshevic), asa ca Regele atunci cind i s-a dat voie dupa fugarela tov.Ilici, nu si-a mai recunoscut supusii lui. Daca nu pot sa-l discredite-ze direct precum pe Eminescu declarat Legionar, se incearca sa fie si el minimalizat prin ex. surogate de coloane ale Infinitului implantate in diverse locuri ale lumii, precum ex.tara sfinta, mai raminind sa fie si el declarat de al locului. Mai mult decit atita, aducind aminte si de filmul „Furtul secolului” ce arata avintul revolutionar a miticilor nostri de devalizare a BNR, s-a comis si un film, nu stiu cit de adevarat este asta? precum Secu inventie alogena, s-a apucat sa faca bani din copiile lui Brincusi, facu-te de un fost artist puscarias, reabilitat si el dupa moartea lui tatucul Stalin.
    O zi buna.
    Con
    P.S. Spiritul romanesc se vrea sa fie distrus de tribul ales bules (vezi proletcultista Zoe Petre care a depasit pe academicienii PCR), care se scarpina la greu ca sa darime Adevarul, de care fug ca Dracul de Tamie. Crestineste, le urez peste 1 mil. de ori binele pe care ni-l doresc noua, si sa nu uite ca Romanul in veci nu piere.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.