Brexitul generează contre între un ministru și un șef de la BNR

O conferință organizată de ZF pe tema “Provocările României” a fost animată brusc de două poziții total diferite în privința Brexitului.

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a spus că ieșirea Marii Britanii din UE poate reprezenta o oportunitate pentru țara noastră, iar Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administrație din BNR, a spus că această afirmație este o naivitate.

“Există ferestre de oportunitate care provin din context extern. Eu sunt adeptul ideii că Brexitul reprezintă o oportunitate şi că UE reprezintă o oportunitate pentru România. Avem resurse şi capacităţi certe pentru a avea o contribuţie certă la arhitectura energetică a Uniunii Europene. Suntem într-un proces normal de reflecţie”, a spus Grigorescu.

În opinia sa, companiile româneşti trebuie să se ocupe de investiţii, dând exemplu societatea de stat Romgaz.

„Prin România va trece un coridor de transport energie – 528 de km de conductă care se vor construi pe teritoriul românesc, unul dintre cele mai ambiţioase proiecte de energie pe care România le-a avut în ultimul an”, a mai spus Grigorescu.

Acesta face referire la conducta BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria), proiect ce presupune dezvoltarea unei capacități de transport gaze naturale între punctele existente de interconectare cu sistemele de transport gaze naturale din Bulgaria (la Giurgiu) și Ungaria (Csanadpalota).

Noul gazoduct va avea o lungime totală de aproximativ 550 km, pe culoarul Giurgiu – Podișor – Corbu – Hurezani – Hațeg – Recaș – Horia. În replică, Daniel Dăianu susține că este o „naivitate” să se afirme că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar ajuta România, iar ţara noastră ar trebui să facă un aranjament cu Marea Britanie privind piaţa muncii.

„Dacă partidele extremiste vor începe să impună cote, ne interesează cum va evolua piaţa forţei de muncă, noi ar trebui să avem un aranjament cu Marea Britanie, astfel încât conaţionalii noştri să poată să lucreze acolo”, a declarat Dăianu. Acesta a spus că speră să se ajungă la un arajament care să fie bun pentru ambele părţi şi pentru România.

“Acest deznodământ al referendumului exprimă o nemulţumire puternică faţă de ce numim procesul globalizării. Dacă s-ar repeta în alte ţări, rezultatul ar fi pe muchie de cuţit”, a mai spus Daianu. „Trebuie să fim realişti: această ieşire reprezintă tendinţe de fragmmentare în Europa.

Germania şi-a structurat o relaţie clară cu Federaţia Rusă, Bulgaria are politica sa, Italia la fel în ceea ce priveşte energia. România are un confort pentru că este o ţară înzestrată cu resurse naturale. În istoria României, reursele naturale au fost un blestem”, a conchis oficialul BNR.

În urmă cu câteva luni, înaintea referendumului din Marea Britanie, guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, a declarat că Brexitul reprezintă un risc sistemic ridicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4565 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.