Fostul ministru PSD Adrian Câciu a avut miercuri un derapaj xenofob față de deputatul UDMR Hajdu Gabor, căruia i-a spus că nu înțelege „ce înseamnă să fii român” din cauza etniei sale.
În sesizarea la CNCD pe care Cotidianul a consultat-o, Câciu este acuzat că afirmațiile sale au avut un caracter discriminatoriu și instigator la ură.
„În fapt, la data de 11.03.2026, în cadrul ședinței Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților, desfășurată în contextul audierii ministrei afacerilor externe, a avut loc un incident de natură verbală care ridică serioase probleme din perspectiva respectării principiilor nediscriminării, demnității umane și a standardelor de conduită în spațiul public instituțional. În timpul dezbaterilor, pe fondul unor dispute procedurale privind modul de desfășurare a audierilor, dl. deputat Adrian Câciu a adresat președintelui comisiei, domnului deputatul Hajdu Gábor, o serie de afirmații cu caracter vădit discriminatoriu și instigator la ură”, se arată în sesizare.
„De asemenea, sugestia potrivit căreia o persoană nu ar înțelege <<ce înseamnă să fii român>> din cauza apartenenței sale politice sau identitare poate fi interpretată ca o formă de denigrare și excludere simbolică, incompatibilă cu principiile egalității și nediscriminării”, mai e scris în sesizare.
Lörincz consemnează și că Adrian Câciu a formulat remarci jignitoare și degradante și la adresa lui, recurgând la atacuri personale referitoare la aspectul fizic.
„Ce-i cu barba aia netunsă? Domnu’ Lörincz, te-ai dus la bărbier cumva, vreodată? Ți-ai tăiat unghiile ca să vorbești cu noi?”, l-a întrebat el.
Inițiatorul atrage atenția că afirmațiile deputatului PSD „depășesc limitele unei critici politice sau ale unei dispute procedurale și se înscriu într-un registru discursiv ofensator și degradant, care afectează demnitatea persoanelor vizate și creează un climat ostil și umilitor în cadrul unei instituții publice”.
Acesta solicită analizarea situației și sancționarea tuturor formelor de discriminare și stabilirea măsurilor care se impun.
S-au infirbantat prea tare din cauza grijii fata de romani. Nu pot dormi nici noaptea.
Caciu nu se mai controleaza,nu mai pupa post de ministeriabil,.cred ca va fi dat afara si din Loja de care apartine!
sunt obisnuiti sa muste de nas! Bine ca ai scapat asa!
In mod nornal cei care l-au ales, ar trebui sa-l trimita acasa dar stiti, alegi dupa nivelul tau…