Mihaela Buzărnescu a reușit o calificare dramatică pe tabloul principal al Miami Open, turneu de tenis feminin de 1000 de puncte, dotat cu premii în valoare de 3.260.190 USD.
Ea a învins-o, în turul al doilea al calificărilor, cu scorul de 2-6, 7-6 (4), 7-5, pe germana Anna-Lena Friedsam, locul 125 mondial şi cap de serie numărul 22.
Românca a pierdut categoric primul set, cu 2-6, însă în setul doi a dat semne de reviriment, reușind să ducă scorul la 4-2. Germanca a revenit însă și a dus setul în tiebreak, pe care Buzărnescu l-a câștigat cu un excelent forcing pe final (7-6/7-4).
Setul 3 a fost unul de mare dramatism. Buzărnescu a început slab, a pierdut 2 game-uri pe propriul serviciu, Friedsam având minge de meci la 5-2. Românca a salvat și a făcut rebreak-ul, după care a revenit spectaculos și a câștigat toate celelalte game-uri.
La 6-5 Buzărnescu și-a procurat la rândul ei 3 mingi de meci. Friedsam a reușit să salveze 2, de la 0-40 la 30-40, dar Buzărnescu s-a concentrat și a valorificat-o pe ultima, obținând victoria și calificarea pe tabloul principal.
Pentru calificare, Buzărnescu va fi recompensată cu 10.000 USD şi 30 de puncte WTA. Va evolua, în primul tur al turneului Miami Open, cu jucătoarea franceză Carolina Garcia, locul 51 WTA.
În schimb, Irina Begu a fost eliminată în turul inaugural al turneului de către Anna Kalinskaya (115 WTA), scor 4-6, (5) 6-7, la capătul unui meci care a durat o oră și 56 de minute de joc
Pe tabloul principal al turneului de la Miami România mai are două reprezentante, pe Simona Halep (3 WTA, cap de serie numărul 3), care va intra direct în turul 2, și Sorana Cîrstea (66 WTA), care a acces marți în turul 2.
Asta ne caracterizeaza ca natie: la noi orice este dramatic.