Cameron, somat să dea explicaţii în scandalul „Panama Papers”

Premierul britanic David Cameron a fost somat, marți, să dea explicații pe marginea averii familiale, tatăl său Ian fiind menționat în scandalul de fraudă fiscală „Panama Papers”, transmite AFP, citată de Agerpres.

Potrivit The Guardian și BBC, membri ai Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Investigații (ICIJ) aflați în posesia acestor documente, Ian Cameron conducea un fond de investiții cu sediul în Bahamas, Blairmore Holding, ale cărui profituri s-au sustras fiscului britanic vreme de 30 de ani, datorită unei scheme complicate via cabinetul de avocatură panamez Mossack Fonseca.

David Cameron, care a fost întrebat dacă averea actuală a familiei este în continuare plasată în acest fond offshore, s-a rezumat să răspundă, prin intermediul unui purtător de cuvânt, că este vorba despre „o afacere privată”. Cameron a dat același răspuns în 2012, atunci când au apărut primele informații în legătură cu plasamentele offshore ale tatălui său Ian, decedat în 2010.

Însă o sursă guvernamentală a dat asigurări marți că „premierul nu deține nicio parte într-un fond offshore”.

Scandalul se afla marți pe prima pagină a aproape tuturor cotidienelor. Acest scandal survine într-un moment cu atât mai prost pentru David Cameron cu cât el trebuie să prezideze luna viitoare, la Londra, un summit anticorupție și în măsura în care el pledează cu regularitate pentru transparență și combaterea corupției.

Potrivit The Guardian, fondul lui Ian Cameron avea angajate circa 50 de persoane cu domiciliul în Bahamas, care semnau acte și jucau rolul de trezorier și secretar.

Liderul opoziției laburiste Jeremy Corbyn i-a cerut premierului Cameron „să nu mai devieze de la subiect” și să acționeze împotriva evaziunii fiscale. „Nu pot exista două regulamente, unul pentru elita bogată și altul pentru noi toți ceilalți”, a subliniat Corbyn marți, estimând că „bogații trebuie să plătească”.

Scandalul „Panama Papers” a dezvăluit o vastă rețea de evaziune fiscală, în care sunt implicați înalți responsabili politici, miliardari și sportivi de renume din întreaga lume, datorită celor circa 11,5 milioane de documente ce provin de la cabinetul de avocatură panamez Mossack Fonseca, scoase la iveală de Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigații (ICIJ).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.