Când libertatea oamenilor devine libertatea capitalului

Actuala administrație americană este prezentată ca un mare inamic al liberului schimb, al multilateralismului și comerțului bazat pe reguli. Pentru marile economii occidentale și pentru China, a acuza Statele Unite că sunt un dușman al liberului schimb înseamnă însă a nu vedea parul din ochiul lor. Potrivit Pew Research Center, media tarifelor aplicate de SUA pentru importuri în anul 2016 ra una dintre cele mai reduse din lume, de doar 1,6%. China, spre exemplu, avea o medie a taxelor de import de 3,5%, iar Mexicul se afla la 4,4%.

Liberul schimb nu mai privește mărfurile

Dincolo de faptul că SUA sunt printre campioanele liberului schimb când vine vorba de taxe vamale, este important de notat că noile acorduri de liber schimb (Parteneriatul Transpacific, Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții), din care Donald Trump a retras SUA, au puțin de-a face cu aspectele tradiționale ale unor asemenea documente. ”Bătălia” pentru liberalizarea comerțului global ”a fost câștigată în mod decisiv”, iar ”tarifele pentru importuri și alte restricții s-au redus la cel mai mic nivel pe care lumea l-a cunoscut vreodată”, scria Paul Krugman în 2011. Economiștii apreciază că nivelul actual al tarifelor vamale aplicate de statele membre ale Organizației Mondiale a Comerțului sunt într-atât de mici încât eliminarea lor totală nu ar produce o creștere a activității economice decât cu 0,33%.

Dacă liberul schimb s-a impus în mod decisiv, de unde ridicarea generală la luptă pentru apărarea învingătorului incontestabil?

Acordurile comerciale sunt acorduri politice

Un prim răspuns vine tocmai din secolul 19, de la primul acord de liber schimb modern. În 1859, economistul francez Michel Chevalier i-a propus influentului afacerist englez Richard Cobden să negocieze un acord de liber schimb între Imperiul Britanic și Imperiul Francez al lui Napoleaon al III-lea, ca modalitate de a evita confruntări militare. Fidel doctrinei britanice despre liberul schimb, Cobden a refuzat: libertatea, fie ea și a comerțului, nu se poate negocia. În cele din urmă, acordul a fost discutat. Richard Cobden a fost însă uimit de opacitatea negocierilor și de secretomania părții franceze. A pus această atitudine pe seama ”lipsei de curaj” a francezilor. Istoria avea însă să-l contrazica pe Cobden – toate marile acorduri de liber schimb ulterioare au fost negociate în mare secret, total nestransparent.

Că este vorba de acordurile recente din care s-au retras Statele Unite sau de mai vechiul Acord General pentru Comerț și Tarife (GATT), de Acordul pentru Aspectele Proprietății Intelectuale legate de Comerț sau de Acordul de Liber Schimb Nord American (NAFTA – SUA, Canada Mexic), guvernele s-au implicat în negocieri în primul rând pentru a obține mai multă putere și abia apoi din rațiuni pur comerciale. Simplul fapt că un guvern se implică în negocieri în numele liberului schimb trebuie să stârnească suspiciuni, spun adepții teoriilor libertariene.

În al doilea rând, secretul și aspectele extrem de tehnice care caracterizează negocierile acordurilor de liber schimb favorizerază, în fapt, mercantilismul și protecțiunismul, pentru că acest secret și complicatele meandre tehnice favorizează acele companii care au relații la nivelul înalt al politicii. Prin urmare, într-o lume în care comertul este liberalizat aproape în totalitate, acordurile de liber schimb au în primul rând un rol politic, nu economic, au rolul de a extinde controlul economic al statelor puternice dincolo de frontierele lor.

Capitalul bate oțelul, untul de arahide și sucul de coacăze

Conflictul comercial pe care SUA par să-l inițieze în acest moment cu China și chiar cu Uniunea Europeană este prezentat ca unul definitoriu pentru secolul 21, însă este analizat mai degrabă în termenii secolului al 18-lea. Doar astfel se poate interpreta accentul pus pe oțel și alumniu, cu tarifele suplimentare adăugate de administrația Donald Trump, pe soia, pe sucurile de coacăze, untul de arahide, jeanșii americanii, pe whisky sau motocicletele Harley Davidson, toate amenințate cu taxe fie de către China, fie de către UE, ca măsură de retorsiune. Desigur, sunt mărfuri selectate în așa fel încât să lovească în fiefurile republicane americane, cu scopul de a submina orientarea economică a administrației Trump. Însă încercarea presei de a muta atenția pe sucurile americane din fructe de pădure sau pe untul de arahide nu poate să nu provoace un zâmbet. Toate acestea sunt mărfuri, în timp ce elementul care contează cel mai mult în lumea actuala este capitalul, despre care analizele susținătorilor multilateralismului și comerțului liber nu vorbesc.

Liberul schimb a murit

În secolul 18, când sucul de coacaze, țesăturile indiene sau untul de arahide puteau crea marile averi, economistul britanic David Ricardo scria că schimburile constau în transportul și comercializarea bunurilor dintr-o țară în alta, în vederea obținerii avantajului comparativ – o țară poate profita exportând mărfuri pe care le poate produce eficient și importând marfuri pe care nu le poae produce astfel.

Acum, în secolul 21, comerțul nu mai poate fi definit ca mărfuri care circulă între state, deoarece capitalul unei națiuni puternice poate controla fabricile din țara care exportă. În „liberul schimb” de astăzi, capitalul este arbitrul de pe piața muncii, arbitrul pieței valutare, al dobânzilor, este arbitrul legislației comerciale de oriunde, inclusiv arbitrul favorurilor politice. A vorbi despre oțel, alumniu și suc de coacaze în secolul 21 nu are sens, câtă vreme componentele mărfurilor vin din mai multe state, iar profiturile nu se duc către acestea ci către deținătorii capitalului. Capitalul pot submina sistemul politic al unei țări, poate cumpăra favoruri, poate exploata resurse și poate exploata forța de muncă ieftină până în momentul în care acestea se epuizează, iar apoi închide fabricile, minele, renunță la angajați și pleacă mai departe. Avantajul comparativ despre care vorbea David Ricardo acum peste 200 de ani aparține acum fluxurilor de capital care se mișcă liber în intreaga lume. Se mai poate vorbi despre ”liber schimb” într-o lume în care băncile centrale ale marilor economii emit bani pe care-i oferă gratis băncilor, iar de aici merg mai departe către marile companii și finanțiști pentru a arbitra jocurile politice și economice din alte state?

Miza noilor tratate

Într-o lume în care tarifele vamale sunt la cel mai redus nivel din istorie, acordurile de ”liber schimb” nu mai țin de asigurarea libertății schimburilor de mărfuri, ci de asigurarea libertății de investi liber, fără vreo constrângere și reglementare din partea guvernelor țărilor în care se realizează investiția. În această lumina, ”liberul schimb” contemporan nu este decât mijlocul de extragere a bogăției. Opacitatea acestor acorduri creează privilegii pentru marile companii și corporatii conectate la nivelurile politice înalte, companii care sunt folosite ca vehicule de transport a capitalului și apoi de preluare a profiturilor, în beneficiul unei mâini de acționari. Noam Chomsky arăta că un ”acord de liber schimb” nu este, de fapt, un acord comercial și cu atât mai puțin unul pentru comerț liber. ”Acestea sunt acorduri pentru drepturile investitorilor și de aceea sunt ținute secrete față de public. Însă ele nu sunt secrete pentru avocații corporațiilor. Sunt, în fapt, acorduri protecționsite. (…) Sunt minunate pentru marile companii farmaceutice, conglomeratele de presă și alții. Investitiorii și corporațiile primesc dreptul de a da în judecată guvernele  pentru potențiala afectare a viitorului afacerilor (ceea ce noi nu putem face, însă corporațiile da). Sunt procese nu în fața unei curți, ci a unor grupuri de arbitraj private constituite din reprezentanții ai corporațiilor”. Or, o privire la marii donatori ai taberelor politice americane arată că ambele partide au interesul de a promova asemenea acorduri, la fel și în cazul complexului militaro-industrial.

Acordurile comerciale sunt un ”scut antirachetă”

Într-o lume globalizată și cu un comert mondial liberalizat în cvasitotalitate, chiar și șeful celui mai puternic guvern din lume știe că nu mai poate aduce înapoi în America locurile de muncă exportate în China, în Asia de Sud-Est, în Mexic sau America de Sud. Nu o poate face nici prin ieșirea din acordurile de liber schimb precum Parteneriatul Transpacific, nici prin renegocierea lor, așa cum s-a întâmplat recent cu NAFTA, rebotezat acum Acordul Statele Unite Mexic Canada.  Președintele SUA nu se poate opune procesului prin care slujbele prost plătite, nereglementate, în condiții mizere, iau locul unor slujbe bine plătite, sindicalizate și cu influență politică. Atunci de unde obstinația președintelui Trump de a anula și renegocia acordurile de liber schimb?

Prima rațiune este una strict politică – goana populistă după voturile americanilor care, de fapt, sunt văduviți de locurile de muncă tocmai în urma strategiei de afaceri a marilor donatori și susținători ai administrațiilor. A doua rațiune este însă mult mai importantă. La fel ca și celelalte administrații americane, însă cu o acțiune de data aceasta mult mai fermă, mergând până la șantaj, administrația Trump dorește noi acorduri care să servească mai bine scopului contemporan al ”liberului schimb” – extinderea influenței asupra politicii economice a altor state și extinderea forței capitalului american în dauna competitorilor globali, începând cu China.

De cealaltă parte, China recurge la o strategie similară. Dacă Statele Unite încearcă să înconjoare mările și oceanele lumii cu sisteme antirachetă și cu parteneriate de ”liber schimb” cu miză preponderent politică, Beijingul își extinde influența prin marele proiect al Noului Drum al Mătăsii terestru și maritim, prin Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură și prin cumpărarea datoriilor statelor aflate la ananghie, fără clauze politice, cu dobânzi favorabile. Prețul plătit este intrarea în sfera de influență politico-economică a Chinei.

Strategia administrației Trump

La final de septembrie, Donald Trump a reușit să impună Mexicului și Canadei un nou acord de liber schimb, în locul NAFTA, intrat în vigoare în 1994. Trump și-a făcut un titlu de glorie din schimbarea multor clauze ale NAFTA, pe care îl considera ”un dezastru”. Însă președintele SUA nu a reușit să schimbe decât foarte puțin ”deazstrul”. Spre exemplu, pentru a fi exceptat de la taxele vamale, acum un automobil va trebui să aibă 75% din componente fabricate în America de Nord, față de 62,5% în tratatul anterior. Or, trei sferturi dintre automobilele produse îndeplineau deja noul criteriu. În acord au mai fost introduse clauze noii privind domeniul IT, lucru de înțeles având în vedere avântul în acest domeniu. Prin urmare, un acord care nu aduce nimic din revoluția promisă de Trump. Însă acestea sunt aspectele publice ale acordului, nimic nu s-a spus despre noile privilegii ale corporațiilor, despre investiții și fluxurile de capital.

La fel, SUA au început să negocieze un acord de liber schimb nou cu Japonia, după ce s-au retras din Parteneriatul Transpacific. Din nou, informațiile publice privesc exclusiv mărfurile, nicidecum noile prevederi legate de capital. În relația cu UE, Donald Trump a pus cruce Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții, a impus tarife pe aluminiu și oțel și a amenințat Germania cu taxe uriașe pentru automobile. Este o tactică similară cu cea aplicată în relația cu Canada, Mexic sau Japonia, pentru a obține în final un acord de liber schimb care să satisfacă interesele americane. Nu este vorba despre interese legate neapărat de industria auto, căci SUA știu bine că aici concurența germană este imbatabilă, și nici despre interse legate de alte domenii manufacturiere. Interesele majore sunt legate de privilegii ale corporațiilor în raport cu guvernele țărilor în care opereaza și de libertatea de a investi și de a circula capitalul cu minimum de constrângeri din partea guvernelor europene, libertatea de a impune astfel normele politicii economice de la Washington în relația cu UE.

O lecție pentru UE

Modul în care SUA au reușit să transforme vechiul acord NAFTA este o lecție pentru UE, căci poate fi utilizat din nou de către administrația Trump. Washingtonul a speculat la maxim dependența guvernului canadian de un sector aparent minor – producătorii de lactate. Patronatele din acest domeniu sunt bine organizate, cu un lobby puternic și cu influență politică. Cunoscând vulnerabilitatea, guvernul SUA a negociat la sânge în acest domeniu, iar guvernul canadian a trebuit să facă concesii încă nepublice în alte sfere pentru a obține o relexare a condițiilor pentru producătorii de lapte. În relația cu Mexicul, SUA au speculat contextul electoral și schimbarea puterii, de la un președinte de dreapta la unul de stânga, care va prelua mandatul la finalul anului.

În mod similar, SUA pot exploata dependența Germaniei de sectorul auto, dependența Franței și Germaniei de exporturile de arme, precum și orice criză politică în marile state europene. Sunt relevante în acest context acțiunile fostului consilier pentru strategie al Casei Albe, Steve Bannon, care încearcă punerea pe picioare a unei mișcări paneuropene anti-sistem. Din nou, în contextul noului înțeles al ”liberului schimb”, Donald Trump nu dorește neapărat ”taxe zero” în comerțul cu UE, așa cum a declarat public. Taxele actuale sunt oricum la cel mai redus nivel din istorie. Miza sunt privilegiile marilor companii și libertatea capitalului american, denominat în moneda tranzacțiilor internaționale, dolarul, și nu în ologul proiect politic numit euro.

Statele Unite sub adminsitrația Trump nu numai că nu sunt un inamic, ci sunt un susținător mai înfocat al ”liberului schimb” decât UE, China sau alte puteri economice care se prezinta drept campioni ai globalizării. Însă nu este vorba de liberul schimb al secolului trecut, ci de noul ”liber schimb”, libertatea capitalului, a marilor corporații, ca pârghie de obținere a profitului și a influenței politice. Acum, în secolul 21, mesajele mesianice despre ”libertate” transmise de marile puteri se referă nu numai la drepturile omului, ci și la libertatea capitalului de a veni, de a exploata, de a produce, de a tranzacționa, de a expatria profituri și de a părăsi țara, fără vreo constrângere din partea guvernelor alese din statele vizate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.