Capodopere descoperite în Piazza di Spagna din Roma

Crescută între istorici de artă, precum Giuliano Briganti şi Federico Zeri, şi între obiecte preţioase pe care tatăl său le propunea în galeria sa, Alessandra di Castro a ales opere legate de istoria şi tradiţia Romei, trecând de la desenele antice la micro-mozaicuri, la argintăriile evreieşti şi la sculpturi. Şi aminteşte că în timpuri de criză, în ceea ce priveşte arta de foarte bună calitate, se fac cele mai bune afaceri. Anticar de patru generaţii, Alessandra di Castro se crede o femeie fericită, dar nu ascunde faptul că în spate se află responsabilităţi enorme. “Este de ajuns un singur moment pentru a distruge o şcoală de artă, ca să nu mai vorbim de o eroare”, susţine convinsă, sprijinindu-se pe un fotoliu cu intarsii care nu este de vânzare pentru că aparţine istoricului de artă Giuliano Briganti. “Am trăit în mijlocul acestor obiecte frumoase, de unele dintre ele nu mă pot despărţi. Meseria de anticar este departe de viaţă şi mi-aduc aminte, de când eram copil, de emoţia fiecărei descoperiri pe care o făcea tatăl meu, care era ca un detectiv. Astăzi, datorită lui, posed un patrimoniu extraordinar. Tot datorită lui am foarte multe relaţii care în profesia mea mă ajută enorm, oameni de extraordinară calitate”.

Pandantiv camee

După studii de arheologie, a făcut un laureat în istoria artelor cu o teză despre pictorul Venceslao Peter, din secolul al XVIII-lea, şi după aceea şi-a deschis în Piazza di Spagna, în inima Romei, acum 4 ani, un elegant studio de antichităţi. În această superbă galerie a reuşit să înglobeze câte ceva din ceea ce făcea parte din magazinul istoric al lui Franco, tatăl său. Timp de 20 de ani a fost alături de el, apoi s-a gândit că a venit momentul de a-şi face singură o identitate în anticariat. Şi nu putea s-o facă fără relaţiile tatălui său. A început cu o expoziţie de geme, de camee din secolul al XIX-le. “M-a interesat să intru în amănunt în acestă tehnică indefinibilă. Mă întrebam: acestea sunt sculpturi? Sunt bijuterii? Adesea istoria artelor e povestită, dar pe mine m-a pasionat de la început acest domeniu care se află la graniţe”.

Din Galeria de Anticariat din Piazza di Spagna

Întrebată ce ar consilia pe cineva care ar vrea să investească bani într-o perioadă de criză globală, aceasta a răspuns: “Nu este cazul să ne pierdem energiile aşteptând o lovitură de graţie, aşteptând acea operă care să-ţi atingă inima. Sunt convinsă că această perioadă de criză va mai dura ani buni în toate domeniile. Dar, cu toate acestea, sunt convinsă că se pot face achiziţii extraordinare. Totul este de vânzare şi la preţuri mici. Este nevoie numai să ai ochii deschişi, nu să urmezi modele şi să priveşti acele lucruri pe care alţii nu le văd şi nu le ştiu. Să-ţi permiţi excentricităţi. Cum şi-a permis contele Giovanni Battista Sommariva, care a început să facă incrustaţii în cristale de rocă, cu agate, calcedonia, să îşi schimbe colecţia de tablouri şi ramele din bronz aurit, de asemenea, să le incizeze cu pietre. O bizarerie care a atras numeroşi clienţi”.

Camee cu corali în scoici

În galeria ei se pot admira o colecţie de birouri din regiunea veneţiană de la sfârşitul secolului al XV-lea, mese de la începutul secolului al IX-lea ce au pictate costume turceşti. Le-a cumpărat pentru că i-au plăcut foarte tare. Apoi au atras-o argintăriile englezeşti de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. În galerie, un perete întreg este plin cu desene vechi din secolul al VIII-lea, de calitate, care fac parte din primele ei achiziţii. Se poate zări şi un album de artă, semnat Giuseppe Valadier, pe care l-a cumpărat când avea 14 ani. Încetul cu încetul şi-a făcut o frumoasă colecţie strângând argintărie evreiască. Sunt obiecte comisionate de familiile evreieşti argintarilor care lucrau pentru aristocraţie şi pentru Curtea papală. De altfel, sora ei, Daniela di Castro, a fost directoarea Muzeului Evreiesc din Roma. Recent, Muzeul Luvru a achiziţionat un tablou de Gavin Hamilton, reprezentând-i pe Paris şi Elena.

Măiestria artiştilor era relevată de fineţea cromaticii şi puritatea portretelor

Galeria sa a luat naştere în 2008, într-o perioadă de mare criză economică, de care ea mărturiseşte că a beneficiat pentru că în momente din acestea arta se cumpără la preţuri foarte convenabile.

„Cine cere preţuri mari greşeşte. Am cumpărat lucruri care mi-au plăcut foarte mult, apoi am mărit prezenţa mea la târguri internaţionale şi lucrările prezentate de mine au fost achiziţionate de colecţionari importanţi pentru că raportul calitate-preţ era foarte convenabil. Orice expoziţie este pentru mine o ocazie de a spune o istorie, mai ales la Roma, unde ambianţa istorică am povestit-o o dată, de două ori, de nenumărate ori.”

Mozaicurile, mai ales cele din marmură verde antică şi bronz, din Roma secolului al III-lea, sculpturile, marmurele colorate, pietrele au fost punctele de referinţă ale familie Di Castro. Le-au cumpărat atunci când multă lume nu le aprecia. O splendidă colecţie de picturi având ramele cu lapislazuli a fost iniţiată de tatăl său şi acest morb al anticariatului nu a dispărut.

Reîntoarcerea la camee

Cercei cu camee în scoici

Conform dicţionarului, cameea este o piatră dură, cu multe straturi divers colorate, sculptată în relief cu o figură sau un motiv decorativ, purtată ca podoabă. Din păcate însă, această scurtă definiţie nu cuprinde nici jumătate din ce reprezintă cameea şi ce a reprezentat de-a lungul secolelor. Cameele datează încă din antichitate, găsite în Grecia încă din secolul al treilea î.H., cea mai faimoasă fiind „Farnese Tazza”. Se foloseau, de asemenea, la inelele cu pecete-ştampilă.

În Marea Britanie, promotoarea cameelor a fost regina Victoria, când acestea se produceau în masă. Datorită eleganţei şi frumuseţii lor, cameele nu şi-au pierdut farmecul de-a lungul timpului, au inspirat chiar scriitori şi sunt purtate şi în zilele noastre. Profiluri de personaje istorice, figuri mitologice, scene incizate pe cuarţ, pe geme, pe cristal de rocă, pe fildeş. Astăzi aceste bijuterii şi obiecte de artă sunt din nou extraordinar de căutate. O tradiţie seculară care nu cunoaşte criza.

Camea Farnese

De la un rubin mare cât o unghie, care i-a aparţinut lui Rudolf al II-lea al Habsburgilor, a rămas numai amintirea. Dar nu pentru frumuseţea pietrei, ci pentru splendoarea vulturului imperial incizat de Giovanni Ambrogio Miseroni (1551-1616), maestru în lucrarea de geme, unul din marii specialişti în cristalul de rocă. Recent, s-a întors pentru a vorbi despre Miseroni o altă operă, „Venera adormită alături de Amor într-o scoică”, realizată la Milano la sfârşitul secolului al XVI-lea, ce a fost vândută într-o licitaţie la Sotheby’s, în 2011, pentru 1.673.000 de euro.

Calcedonia şi cuarţul în particular, agata, ca să nu mai vorbim de cornalină şi crisoprazio sunt printre pietrele dure cele mai difuzate în camee datorită nuanţelor calde ale tonalităţilor lor, care variază de la maron la roşu şi verde.

Cabinet din palisandru şi fildeş

Un grup de „12 Cezari” din pietre dure smălţuite, cu argint aurit, din Veneţia secolului XX, a fost vândut de asemenea la Sotheby’s, în decembrie 2011, pentru 60.000 de euro.

Un profil al Joséphinei de Beauharnais, realizat dintr-o camee, la fel ca şi un bust al unui războinic grec au fost vândute la Casa Christie’s de la Paris pentru 25.000 de euro, iar o brăţară şi cercei din coral au fost achiziţionate la New York pentru 48.000 de euro. Suveranul austriac Rudolf al II-lea de Habsburg (1552-1612) era cunoscut nu numai ca împărat, dar şi ca un mare colecţionar. Iubea foarte mult cameele şi de aceea reuşise să înfiinţeze la Praga un laborator care i-a fost încredinţat tânărului Ottavio Miseroni. Acesta şi-a petrecut o mare parte din viaţă la Praga şi a lăsat ca moştenire arta fiului său Dionisie şi nepotului Ferdinando Eusebio.

O piesă preţioasă din coral şi camee

Gliptica, această artă a incizării în diferite culori şi diferite straturi a pietrelor în Roma Imperială, a făcut să fie reluate din Grecia antică diferite metode pentru că grecii deveniseră adevăraţi virtuozi ai acestei arte. Gliptica a cunoscut epoci de adevărată splendoare în secolele al XII-lea şi al XIII-lea, la Paris şi la Veneţia, unde operau generaţiile de cristalieri, în Sicilia. Dar în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, Milano s-a aflat în prim-plan. Rudolf al II-lea trimitea în atelierele lombarde pietre rare din Boemia, cât şi de provenienţă orientală. În Italia se lucrau camee din cristal de rocă, extras din Pasul San Gottardo, şi din lapislazuli din Persia. Cele mai frecvente erau cameele din scoici, din agată, din calcedonia, din corniolă sau din onix. În 1572, familia Medici aducea la Curtea sa un grup de maeştri milanezi. Încetul cu încetul, Miseroni a început să aibă mai mulţi concurenţi, printre care Alessandro Masnago, sosit în jur de 1620, care realiza cu o artă deosebită camee semnate cu monograma sa, cât şi a celor cinci fraţi ai lui. La sosirea sa la Praga, Ottavio Miseroni a creat o somptuoasă camee ce se află astăzi la „Kunsthistorisches Museum” din Viena. Apoi, tehnica a fost pusă la punct la Florenţa, unde erau realizate camee nu numai dintr-o singură piatră, după tradiţie, ci cu diverse pietre de coloraturi diferite. Această tehnică presupunea atâta virtuozitate încât permitea de a depăşi dificultăţile impuse de o singură piatră. Dar dezvoltarea artei prelucrării cameelor a fost deosebită la Roma când, în 1830, un număr impresionant de artişti s-au strâns şi au început să lucreze dând naştere unor minunate piese, deosebit de apreciate. Printre interpreţii tradiţiei locale erau Giovanni Pichler (1734-1791), exponent al unei prestigioase familii care se ocupa de intarsii, şi Niccolo Morelli, apoi, şi fiul acestuia, Angelo Amastini.

Vedere de pe Tevere cu Castelul Sant Angelo

Principesa Vittoria de Elveţia, cu ocazia căsătoriei sale, a folosit o tiară din perle şi aur, surmontată cu camee, ce i-a aparţinut lui Joséphine de Beauharnais, şi care fusese creată de Marie Etienne Nitot, aurarul lui Napoleon. Ca o alternativă a modei, între 1800 şi 1900, mulţi bijutieri încă utilizau cameele, ca Jules şi Louis Wiese în stilul „Art Nouveau”.

Cameele erau aplicate pe diferite cruci sau coroane religioase, pe bijuterii de un înalt nivel, dar şi pe diferite cutii. O camee pe o scoică, de la 1800, semnată Niccolo Morelli, a fost achiziţionată la „Sotheby’s” New York pentru 26.000 de euro în 2010.

Alessandra Di Castro, o împătimită a obiectelor de anticariat

Un pandantiv în aur, email, perle, pietre dure, cu camee reprezentând Naşterea Domnului, realizat în Germania de Sud la începtuul secolului al XVI-lea, a fost adjudecat pentru 11.200 de euro la „Sotheby’s” Londra. O camee din agată cu tânărul Bachus într-un tabernacol din marmură din secolul al XVI-lea, înalt de 35,5 centimetri, a fost vândut pentru 18.250 de euro la „Christie’s”, Paris, în 23 februarie 2009. O diademă datată 1860, cu câteva camee în pietre dure a fost vândută la „Christie’s” din Amsterdam pentru 11.250 de euro în 18 aprilie 2012.

„Este un moment excelent pentru piaţa cameelor, fiind deosebit de căutate, dar rare, explică bijutierul Atillo Cadognato. Cumpărătorii sunt mai ales englezi şi francezi, colecţionari rafinaţi care caută în special calitatea asemănătoare Renaşterii. Una dintre piesele cu montură renascentistă valorează astăzi până la 70.000 de euro şi mai mult, totul depinzând de tipul de piatră intarsiată, dar şi de lucrătură”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.