Caruselul cărţilor

Sanctus

Romanul lui Simon Toyne are suspansul şi inteligenţa „Codului lui Da Vinci”. Ce aduce în plus? Frazele bine şlefuite, personajele complexe, viziunea amplă. „«Sanctus» este un bestseller care îşi merită cu adevărat titlul”, nota „The Sun”.

Romanul a fost publicat în peste 40 de ţări, din Statele Unite în Turcia, din Marea Britanie în Canada, din China în Croaţia, din Olanda în Ungaria, din Rusia în Noua Zeelandă, din Spania în Coreea, din Norvegia în Italia…

„Athanasius urmări şirul subţire de luminiţe din podea, care coteau la dreapta şi o luau pe coridorul lung şi întunecat la capătul căruia îi aştepta cripta interzisă. Dacă cineva ajunsese deja acolo, nu-l putea zări. Biblioteca ocupa o reţea de grote, situate cam la o treime din înălţimea muntelui, alese de primii arhitecţi ai Citadelei fiindcă erau destul de întunecoase şi de bine aerisite, împiedicând lumina sau umezeala să şteargă ori să descompună vechile suluri şi manuscrise. De-a lungul vremii, grotele se umpluseră cu tot mai multe texte nepreţuite, astfel încât s-a hotărât, la un moment dat, că păstrarea acestor comori nu mai putea fi lăsată doar pe seama întunericului ori a brizei uscate şi s-a trecut la un program de modernizare. Biblioteca ocupa în prezent 42 de încăperi de diverse mărimi şi conţinea, fără îndoială, cea mai valoroasă şi deosebită colecţie de cărţi de pe faţa pământului. Printre savanţii teologi din întreaga lume circula de multă vreme aceeaşi glumă, amară într-o oarecare măsură, că biblioteca din Ruina adăposteşte cea mai mare colecţie de texte antice pe care nu le-a văzut nimeni niciodată.”

Citadela, sudul Turciei, un munte sălbatic adăpostind cel mai vechi lăcaş de cult al omenirii. Călugării care viermuiesc prin măruntaiele lui fac parte din secta „Sanctus”, care practică ritualuri de o violenţă şocantă. În piatra acestui munte misterios pare a fi săpată chiar Grădina Edenului, dar aici cunoaşterea nu înseamnă păcatul originar, ci puterea divină. Ordinul „Sanctus” este protectorul textului original al Bibliei. Aşadar, sarcina celui care doreşte să dezlege misterele acestei conspiraţii cu accente apocaliptice va fi foarte grea.

Locurile mistice din roman, Citadela, Ruina sau Labirintul aflat sub statuia Christului de la Rio de Janeiro sunt vibrante, memorabile, construite cu formidabil talent. Decorul inspiră fascinaţie şi teamă.

Roman cu efect hipnotic, „Sanctus” duce mai departe, într-un regal de imaginaţie, tema schimbării la faţă a civilizaţiei. „Un roman vizionar şi curajos”.

Livada de mango

Un bestseller despre inima secretă a Mexicului. „Un mango este delicios, o farfurie plină cu mango este o binecuvântare, însă o livadă de mango este realmente un cufăr plin de comori”, scria Michael McCarthy, în „The Independent”.

Autorul volumului, Robin Bayley, s-a născut într-o cabană din North Yorkshire. După terminarea facultăţii a lucrat ca director de marketing la postul „Fox Kids”, fiind cel care a lansat acest canal în România. A lucrat ca profesor şi a fost distribuit într-un film la Bollywood. Este prima lui carte.

„Livada de mango” este povestea adevărată a două călătorii paralele în inima Americii Latine, făcute la o distanţă de 100 de ani. În copilărie, autorul a fost fascinat de aventurile mexicane ale străbunicului său, povestite ritualic de bunica lui: bandiţi, expediţii periculoase, comori ascunse şi fuga providenţială din toiul Revoluţiei Mexicane. „În fotografie se vedea un bărbat călăre pe un bidiviu. Purta cizme cu pinteni lungi şi un sombrero. Peste piept avea petrecut un lasou, iar la centură se observau o sabie şi un pistol. Mi-l închipuiam pe omul din fotografie tăind tufişuri şi ramuri prin junglă, vânând tigri, călărind alături de oamenii lui El Jefe prin pădurile de cactus, urmăţi fiind îndeaproape de soldaţi. Peste crupa calului stătea atârnată o traisă grea în care se găsea contribuţia lui la cauza rebelilor, preţul plătit de el pentru libertate. Pe deget, nu i se mai vedea verigheta, iar pe faţa lui nu se zărea nimic în afară de o umbră de zâmbet. Acesta era Arturo, străbunicul meu, prezent în poveştile bunicii mele”…

Încercând să pună puzzle-ul cap la cap, Robin îşi abandonează cariera de succes pentru a recrea povestea străbunicului. Misteriosul Mexic este înţesat de personaje exotice, vrăjitoare, vânzători de diamante şi traficanţi de droguri. Robin este ameninţat cu deportarea, i se oferă protecţia luptătorilor de gherilă columbieni, se îndrăgosteşte şi aproape abandonează căutarea, până când un semn al destinului îl trimite spre vest unde va afla mai multe decât îşi imaginase vreodată

Moştenirea

Cronicarul Amanda Ross de la „Radio Times” consemna: „O saga care are toate atuurile unui roman de succes: mister, intrigă, istorie şi o casă mare şi veche plină de poveşti”.

Un roman de dragoste, publicat în 13 ţări, care vorbeşte despre iubire, ură şi compasiune, dar şi despre demonii trecutului care trebuie înfrânţi. Într-o zi mohorâtă a anului 1905, lady Caroline Calcott dispare în pădure, ducând în braţe un copil abia născut. Surorile Erica şi Beth Calcott, strănepoatele lui lady Caroline, se întorc la moşie pentru a-şi lua în primire proprietatea cu haloul ei de secrete. „Caroline, o fată sfioasă şi neprihănită din înalta societate, a coborât pe scara grandioasă în incandescenţa sălii de bal a familiei Montgomery. Încăperea era luminată de pietre scumpe şi râsete: plină de aroma vinului şi de parfumul pomezilor. Bârfele şi zâmbetele roiau prin încăpere, uneori prietenoase, alteori glumeţe sau răutăcioase. Caroline a observat că rochia ei este evaluată, că i se aruncă priviri făţişe şi că se comentează şoptit, în spatele degetelor delicate sau ale port-ţigaretelor din carapace de broască ţestoasă. A vorbit puţin, îndeajuns cât să fie politicoasă, ştiind că măcar aşa va fi pe placul mătuşii sale.”

Aşa începe această saga de familie în care se intersectează poveşti captivante de iubire şi de ură într-un ţinut sălbatic, de o frumuseţe obsedantă. Cititorul va fi purtat din înalta societate a New York-ului de început de secol XX până în preeria nemărginită a Vestului Sălbatic, urmărind destinele unor personaje cu adevărat pasionale. Glisând între povestea tragică a lui lady Caroline şi viaţa Ericăi, strănepoata care într-o iarnă cumplită încearcă să refacă puzzle-ul, romanul sapă adânc în tema vinovăţiei, a suspiciunii şi a secretelor de familie. Alături de Dinny, băiatul de care e îndrăgostită din copilărie, Erica reuşeşte să dezlege enigmele care au marcat istoria întunecată a familiei Calcott. Dar a înţelege nu înseamnă a exorciza.

Romanul „Moştenirea”, scris de Katherine Webb, a fost distins cu Premiul „Book of the Year”.

Anticarul

„O sală spaţioasă servea uneori drept magazin. Era un talmeş-balmeş de mobilier, sculpturi, tablouri, cărţi şi obiecte dintre cele mai diverse, aparent fără nicio ordine: cu toate acestea, pentru trecătorii de pe stradă, care se opreau să privească stabilimentul, era o imagine extrem de atractivă. La asta contribuia probabil şi frumoasa decoraţiune cu fructe şi flori mereu proaspete. Aroma de tămâie şi santal care ardeau într-o mică tipsie venea în completarea acestui efect. Anticarul era un filolog şi un istoric autodidact. Studia orice subiect care-i trezea interesul, deşi prefera chestiunile referitoare la istoria unui oraş. În realitate, de multe ori îşi conducea achiziţiile mai mult în funcţie de gustul personal decât de nevoile reale ale unei afaceri care îi furnizase mai mult decât suficient pentru a trăi. Lângă fereastra mare, de unde se vedea întreaga sală, Artur se aşeza în faţa unui superb secreter de secol XVIII, din lemn de nuc, împodobit cu marchetării şi incrustaţii de bronz. O masă mare de lucru, asemănătoare celor folosite de arhitecţi, acoperită cu cărţi şi manuscrise, ocupa cea mai mare parte din încăpere. Între masă şi birou, se afla o măsuţă zveltă din lemn de cireş şi trei frumoase fotolii castiliene clasice, din piele veche, care completau decorul simplu din biroul personal.”

„Un roman delicios de plauzibil, cu personaje complexe, întâmplări captivante şi… doar o umbră de magie”, scria în „Library Journal”, iar „Gazzetta dell Mezzogiorno” titra: „O variaţiune absolut surprinzătoare pe tema manuscriselor misterioase… o lecţie de stil pentru orice cititor împătimit sau scriitor aspirant”.

Negustorul de antichităţi Artur Aiguader, faimos în Barcelona, este găsit mort în magazinul său. Fiul său viteg, scriitorul Enrique Alonso, vine în oraş ca să preia afacerea şi găseşte o scrisoare-testament, în care tatăl său îl îndrumă către un manuscris latinesc din secolul al XV-lea, niciodată tradus. Autorul lui pare a fi Casadevall, unul dintre arhitecţii Catedralei din Barcelona. După primele cercetări, Enrique află că tatăl său funcţiona ca o verigă între traficanţii de artă antică şi colecţionarii bogaţi. Dar şi că „piatra lui Dumnezeu”, un vechi măr al discordiei între civilizaţii, există undeva în Barcelona. „Anticarul” este cea mai bună hartă turistică a Barcelonei nevăzute, cu secretele, amintirile şi poveştile ei. Istoriile locuitorilor ei nu pot fi dezlipite de istoria oraşului, la fel de misterioasă, întortocheată şi ascunsă ca labirintul de străduţe din cartierul gotic. Volumul scris de romancierul Julian Sanchez a fost tradus în Germania, Grecia, Italia, Rusia, Polonia, China etc.

Trei tigri trişti

Autorul volumului, Guillermo Cabrera Infante, a scris această carte halucinantă, o poveste ca un montagne russe, fără început şi fără sfârşit, un cabaret al limbajului în care spectacolul deconcertează, incită, exasperează căutătorul de sens. În această vizuină a semnalelor, cititorul se prăbuşeşte spre Ţara Minunilor lui Cabrera, ispitit de bucuria vieţii şi de exuberanţa nopţii în care timpul şi spaţiul se contopesc, iar libertatea e jocul adamic de denumire a lumii.

„Doamnelor şi domnilor. Ladies and gentlemen. Vă doresc să aveţi cu toţii o seară foarte bună. Tropicana, cel mai fabulos cabaret din lume, cel mai fabulos night club in the world, prezintă noul său show în care artişti de renume continental vă vor purta în lumea minunată şi extraordinară of the tropics, încă odată şi pentru totdeauna eterna Brazilia, amabili şi respectabili spectatori ai forului nostru roman, al cântecului şi al dansului şi al iubirii în penumbră.” Cartea este scrisă în spaniola cubaneză, adică în diferitele dialecte, mărturiseşte traducătorul Dan Munteanu Colan, care încearcă să recreeze o limbă vorbită de clasele de jos, inculte sau semianalfabete, cu urme dialectale, care cu siguranţă va delecta cititorul.

„Umorul, jocurile de cuvinte, caracterul cinematografic şi nostalgia stăruitoare a unui oraş care, de fapt, nici nu a existat vreodată sunt ingredientele principale ale operei lui Guilliermo Cabrera Infante. Havana din povestirile, romanele lui, Havana ce rămâne vie în memoria cititorului datorează, la fel ca Dublin la Joyce, ca Trieste la Svevo sau ca Buenos Aires la Cortazar, mai mult fanteziei decât memoriei autorului ei”, scrie Mario Vargas Llosa. Iar Salman Rushdie afirmă: „«Trei tigri trişti» este cel mai încântător, sexy, amuzant, zgomotos, inovator, evocator roman pe care oricine, chiar şi un englez, şi-ar dori să îl citească. Este o carte ca o Cuba Libre, ca un Daiquiri sau poate versiunea literară a băuturii căreia Silvestre îi spunea Mojito, acea metaforă a Cubei. Apă, vegetaţie, zahăr, rom şi răcoare artificială. Totul amestecat bine şi pus într-un pahar. Ajunge pentru şapte oameni. Noroc”.

Nimfa nestatornică

„O carte în care continuă să trăiască cel mai pur Cabrera Infante, împreună cu acrobaţiile sale lingvistice, stilistice şi literare. O potenţare a arhitecturii închipuite a Havanei, o carte pe al cărei fundal răsună cele mai frumoase bolerouri. Un bolero care, aşa cum ştie toată lumea, nu e nimic altceva decât o baladă cu o farfurie de fasole neagră alături”, scria în „El Mundo”. Romanul se dovedeşte a fi un dicţionar pasionant, exotic şi constant ironic, transformat într-un manual despre cum ar trebui să se scrie în secolul XXI.

„Nimfa nestaornică” este un joc motivat de literatură, muzică şi cinema, este ultima carte pe care autorul a avut răgazul să o încheie înainte să părăsească această lume, în 2005. „Maşina timpului”, memoria personajului narator, transportă cititorul în Havana anilor ’50 pe ecranul căreia se proiectează o poveste de dragoste ca oricare alta. El, G, ziarist, însurat şi cât de poate de nefericit, o întâlneşte pe ea, Estela, o orfelină de aproape 16 ani, aflată în căutarea unui refugiu. Romanul însă depăşeşte spectacolul amoros şi dramatismul trădării pentru a urmări modul în care individul îşi construieşte identitatea. Adevărata coborâre în Infern nu este posibilă în absenţa memoriei. Memoria e un labirint în care se intră şi din care uneori nu se mai iese. Dar sunt fantastice, nenumărate coridoarele memoriei, deşi există un singur timp real, cel pe care ţi-l aminteşti, când maşina de scris este adevărata maşină a timpului. „Cuba lui Cabrera Infante este mai degrabă o ţară fictivă, dar pe care nimeni nu i-ar putea-o disputa, căci este plăsmuită din dorurile lui, în cuvintele lui turnate, răsturnate şi transformate în materie verbală pură… Manipularea burlescă a cuvintelor lui este esenţa artei sale, perenă sărbătoare întru slava libertăţii creatoare, dar şi a carcerei din care nu poate scăpa”, comenta traducătoarea Liliana Pleşa Iacob.

Teatru

Vaclav Havel, dramaturg, eseist, poet şi om politic, scria: „Parodoxurile vor continua. Ca şi până acum voi continua să mă aşez cu neplăcere în faţa unei foi albe, voi evita în toate felurile să scriu, mă voi îngrozi permanent de primele cuvinte care vor apărea pe hârtie. Voi încerca să-mi adun curajul să scriu, voi fi disperat atunci când nu voi reuşi şi, totuşi, până la urmă, voi scrie o piesă: demonii misterioşi care au inventat această suferinţă a mea probabil nu se vor linişti niciodată şi până la urmă vor obţine mereu ce doresc. Mă vor enerva ca şi până acum toate speranţele de multe ori nepotrivite, iar uneori nesăbuite cu care ceilalţi mă încarcă şi toate rolurile, începând cu cele de reprezentant şi continuând cu cele de samaritean care-mi sunt prestabilite. Ca şi până acum mă voi revolta împotriva acestor lucruri şi îmi voi proclama dreptul la linişte şi până la urmă voi îndeplini toate aceste sarcini cu un sentiment de sinceră bucurie. Ca şi până acum mă va chinui mereu câte ceva, mă voi teme şi mă voi îngrozi de câte ceva, voi intra în panică, mă voi învinui şi blama, uneori voi cădea pradă disperării şi, ca şi până acum, vă veţi putea baza pe mine şi întotdeauna voi putea fi găsit acolo unde îmi este locul”.

Piesele lui Havel au revoluţionat teatrul ceh şi i-au adus recunoaştere internaţională, fiind traduse în nenumărate ţări şi incluse în repertoriul din întreaga lume.

În teatrul absurd şi în special în piesele lui Havel există o legătură existenţială strânsă între oameni şi un sentiment de speranţă, în ciuda haosului şi a crizei evidente din jurul nostru. Personajele nu sunt filosofice, nici în mod făţiş, nici intenţionat, ci reuşesc să transmită un mesaj profund prin însăşi banalitatea lor. Piesele sale sunt puternice, pline de spirit şi ironie, în linia lui Beckett, Cehov şi Ionesco, dar neîndoielnic ceheşti în privinţa mentalităţii şi a comportamentului protagoniştilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.