Cu șantajul potrivit, România poate intra în Schengen. I-am putea spune și „negociere politică“, și „inteligență diplomatică“, ba chiar „legitimă apărare a interesului național și european“. Rămîne, însă, un șantaj veritabil, o formă de presiune acceptată de Bruxelles, această capitală a neputinței și birocrației, care nu se poate elibera de povara unanimității decît prin intimidare și tragere pe sfoară.

Ca să înțelegem valoarea șantajului, trebuie să avem imaginea contribuției noastre la buna desfășurare a războiului din Ucraina. Fără să mai punem la socoteală armamentul vechi expediat pe front și deschiderea umanitară a brațelor pentru refugiați, avem un argument greu: 70% din exportul cerealelor ucrainene (aproape 30 de milioane de tone) se face prin România. Peste ele vin și alte produse agricole, purtînd toate semnătura pesticidelor și, uneori, a cîmpurilor de lîngă Cernobîl, tot acest tsunami revărsîndu-se peste infrastructura rutieră și portuară, înecînd fermierii români, inundînd piața internă cu riscuri de sănătate și alimentînd jocul speculativ al marilor trader-i, în dauna agriculturii și economiei locale.

Acest efort românesc aduce în vistieria de război a Ucrainei cel puțin șapte miliarde de euro anual, la un preț mediu subestimat la 230 de euro pe tonă. Peste cereale vin rapița, floarea-soarelui și celelalte roade ale întinsei stepe ucrainene, care, asemeni grîului, nu prea ajung în statele înfometate din Africa, acolo unde spun statisticile ONU că ar ajunge, ci, mai degrabă, în hambarele unor corporații europene iuți de mînă. De acolo, grîul ucrainean revine la noi sub forma produselor de panificație dăunătoare, elaborate special pentru statele lipsite de standarde și controale alimentare.

România duce în spate aproape o cincime din efortul de război al UE, cu pagube mari în propria economie, cu consecințe ireparabile la nivelul micilor fermieri și cu perspective proaste pentru sănătatea populațiilor din Europa de Est.

(…)

Șantajul lui Orbán funcționează fiindcă Europa e roasă de boala unanimității. Din cauza asta, UE are episoade de demență senilă, face atacuri cerebrale la fiecare Consiliu European, poartă pe obraji semnele endogamiei și, de fiecare dată cînd o încolțește un derbedeu, face atacuri de panică. Viktor Orbán i-a smuls lănțișorul de la gît după ce a amenințat-o cu un cuțitaș. Pe lîngă el, liderii noștri au la îndemînă un depozit de armament greu. Iar șantajul României pentru a-și căpăta dreptul legitim e, prin comparație, o operațiune profund morală. În două săptămîni putem intra în Schengen cu scuze și cadouri compensatoare, numai că pentru asta trebuie să facem rost de un pic de inteligență și un strop de curaj.

Iohannis, care nu mai e interesat de alegeri, a zis că negocierea e grea și departe de a se finaliza în viitorul apropiat. Ciolacu, dimpotrivă, a explodat de fericire cînd austriecii s-au depășit în obrăznicie pe ei înșiși și ne-au pus condiții batjocoritoare. E modelul românesc al lucrului în echipă, cunoscut de veacuri sub denumirea „hăis-cea“. I se mai zice și „pișatul boului“.

Ca să ni se zvinte pantalonii diplomatici ar fi nevoie să facem rost de niște lideri. Altfel, o să le tot schimbăm ăstora lenjeria cu bani de la buget.

Editorialul scris de Doru Bușcu poate fi citit integral în Cațavencii.ro