Ce caută românii pe Monitorul Preţurilor

Şase dintre cele mai căutate produse alimentare pe platforma Monitorul Preţurilor a Consiliului Concurenţei sunt din categoria ulei de floarea soarelui. Datele confirmă astfel interesul mare al consumatorilor pentru acest bun în ultima perioadă.

Războiul de la graniţa de nord a României, dintre Rusia şi Ucraina, ce durează deja de trei săptămâni, a generat o unde de şoc pe scenele economică şi politică din toată lumea. Atât Rusia, cât şi Ucraina sunt mari puteri agricole, iar războiul şi restricţiile impuse de Occident Rusiei riscă să le scoată pe amândouă din joc.

Această situaţie a generat panică în rândul consumatorilor români care, de teama că s-ar putea majora preţurile sau ar putea fi sincope în aprovizionare, au cumpărat cantităţi mari de bunuri precum ulei sau carburant.

În cazul uleiului, explicaţia unei eventuale majorări de preţ constă în faptul că Rusia şi Ucraina produc împreună 70% din tot uleiul de floarea soarelui din lume, notează ZF.

Primele patru produse alimentare care apar în topul căutărilor sunt Coca-Cola, zahăr Coroniţa, banane şi făină Băneasa. Ele sunt urmate de şase mărci de ulei de floarea-soarelui.

Prin intermediul platformei online Monitorul Preţurilor, consumatorii pot verifica atât preţurile alimentelor, cât şi pe cele ale carburanţilor, fără a necesita deplasarea în locaţiile fizice ale magazinelor sau ale benzinăriilor.

În ceea ce priveşte Monitorul Preţurilor Carburanţilor, printre cele mai populare căutări se numără benzină standard (24%), motorină standard (19%), motorină premium (17%), benzină premium (17%), GPL (15%) şi încărcare electrică (8%).

Monitorul Preţurilor este un proiect realizat de Consiliul Concurenţei în parteneriat cu Guvernul prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), fiind consultată Asociaţia Naţională a Comercianţilor Mici şi Mijlocii, dar şi cu ONG-urile care se ocupă de protecţia consumatorilor. Monitorul Preţurilor Produselor Alimentare este o platformă care afişează preţul produselor din circa 1.700 de magazine.

Cele mai căutate zece produse alimentare pe Monitorul Preţurilor:

1. Coca-Cola 500ml

2. Coroniţa zahăr 1kg

3. Banane

4. Băneasa făină 0000 1kg

5. Untdelemn de la bunica ulei de floarea soarelui 1L

6. Argus ulei de floarea soarelui 1L

7. Floriol ulei de floarea soarelui 1L

8. Unisol ulei de floarea soarelui 1L

9. Spornic ulei de floarea soarelui 1L

10. Ardealul ulei de floarea soarelui 1L.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

5 Comentarii

  1. se lanseaza un fake , rumanu prost pune botu,, si uite-asa se scapa de suprastocuri ..!!..,, reclama sufletul comerțului,, …!!

  2. psihoza romanului: potolu’. ca bautura o face in cada. o natie care a fost infometata in vremea dictaturii a dezvoltat spaima de lipsuri. cine a studiat fiecare natie in parte pentru a instaura noua oranduire globala, prin experimente de tot felul, se pare ca a facut-o perfect.

  3. Tradatorul de Citu vrea sa ia bani de la pensionari si sa dea la activi, adicatelea sa le ramana la activi in plus vreo 5%. Cica toti romanii vor trai mai bine, vor fi mai fericiti! Mai nazistule , pensionarii nu sunt cetateni romani? Ar trebui sa ceri bani de la tarile vestice unde muncesc cetatenii romani crescuti si scoliti pe bani multi de statul roman!

  4. Baneasa Faina 000 Nule ? Eu mananc Faina Dobrogea Faina 000 Nule , e mai dulce . Un Kilogram de Faina i-mi ajunge 10 ani ! Nu mananc Faina ! E scumpa Mancarea ! Depaseste 30 de lei pe Zi daca Gatesc Mancarea pe o Saptamana si dupa 3 Zile , arunc Mancarea , pentru ca se strica Mancarea in Frigider !

  5. Ne umple de mândrie top “ Cele mai căutate zece produse alimentare”. Nici unul nu este produs în România. Să creștem deficitul bugetar să-l plătească copii și nepoții noștri. “ Vai de biet român săracul! / Îndărăt tot dă ca racul,” …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.