Ce funcții spune că a negociat Ciolacu pentru România la Bruxelles

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, luni, că a solicitat în discuţiile cu lideri ai social-democraţilor europeni (PES) ca ţara noastră să fie reprezentată la nivel de vicepreşedinte în cadrul viitoarei componenţe a Comisiei Europene şi a noului Parlament European.

De asemenea, Ciolacu a menţionat că a convenit cu preşedintele PNL, Nicoale Ciucă, să aibă în cadrul familiilor politice europene din care fac parte, PES şi PPE, o abordare comună în ceea ce priveşte locul României în structurile europene viitoare.

El a fost întrebat dacă în momentul de faţă există o înţelegere între două familii politice rivale – popularii europeni şi social-democraţii, pentru modul în care se va alcătui viitoarea Comisie Europeană, respectiv noua administraţie a Uniunii Europene, în contextul recentului Congres al Partidului Socialiştilor Europeni (PES) de la Roma şi a apropiatului Congres al Partidului Popular European (PPE) de la Bucureşti.

„Categoric da, dar ea a fost şi acum patru ani. Nici popularii, nici socialiştii nu au singuri 50%. În Europa se vorbeşte foarte des şi mai ales la nivelul liderilor europeni, şi de la populari, şi de la socialişti, şi de acel coridor sanitar, care să se facă pentru populişti şi pentru extremişti. Asta înseamnă că forţele democratice, inclusiv Renew, să se unească şi să facă acest coridor sanitar, ca la decizie extremiştii să nu poată ajunge. Şi eu cred că este o decizie înţeleaptă, e o decizie corectă, mai ales în contextul european actual”, a declarat Marcel Ciolacu, luni seară, la Antena 3.

Premierul a subliniat că înainte de a pleca la Congresul PES de la Roma a discutat cu liderul PNL despre această abordare comună în ce priveşte locul României în structurile europene viitoare.

„Sper că nu se supără domnul Nicolae Ciucă. Eu, înainte să plec la Roma, am vorbit cu domnul preşedinte Nicolae Ciucă de a avea o abordare comună în ceea ce priveşte România şi unde se găseşte România în structurile europene în viitor. Şi domnul Nicolae Ciucă, acum, înainte de a veni popularii, familia din care face parte, europeană, am stat de vorbă şi împreună am transmis liderilor, şi socialiştilor şi popularilor, le-am transmis ce poziţii şi unde doreşte România să se regăsească. Este o abordare corectă. (…) Este pentru prima oară când cele două mari partide din România au aceeaşi poziţie şi aceeaşi voce, depăşind orice fel de orgoliu. Indiferent care vor fi acele…. Da, eu cred că România trebuie să se găsească reprezentată şi la nivel de vicepreşedinte al Comisiei, şi la nivel de vicepreşedinte al Parlamentului European”, a declarat Ciolacu.

El a precizat că la reuniunea de la Roma a expus foarte clar aceste solicitări.

„Politica înseamnă negociere. Am spus foarte clar care sunt solicitările. Sunt ferm convins că şi domnul Nicolae Ciucă va negocia şi dânsul tot în aceeaşi direcţie. Ca să fii vicepreşedinte, de exemplu, al Comisiei, trebuie să fi fost două mandate de comisar, să fi fost prim-ministru sau să fi fost preşedinte de stat. Să nu iasă breaking news că ajunge domnul Iohannis, că n-am avut această discuţie”, a declarat Ciolacu.

Acesta a adăugat că a insistat ca România să aibă un comisar în zona economică.

„O să fie foarte important în perioada următoare şi comisarul pentru vecinătăţi. Aici, ţinând cont de contextul şi cu Republica Moldova, cu Balcanii de Vest şi cu Ucraina. Vor fi două portofolii foarte importante, va fi şi portofoliul, dacă va apărea din nou, acela cu industria de apărare la nivel european. Sunt foarte multe poziţii şi pentru prima oară cele două familii au devenit jucători, susţinându-se unele pe altele. Aduceţi-vă aminte cum noi, românii, ne dădeam singuri în cap, ne pâram unii pe alţii la Bruxelles, decidenţii de la Bruxelles râdeau de noi, nu obţineam nimic, credeam că suntem deştepţi şi ne întorceam la români acasă şi dădeam vina unii pe alţii”, a mai declarat Ciolacu.

Preşedintele PSD a participat vineri şi sâmbătă la Congresul Partidului Socialiştilor Europeni (PES), care s-a desfăşurat la Roma, în contextul alegerilor pentru Parlamentul European din iunie. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

4 Comentarii

  1. Prostitutie… daca nu livreaza suficienti europarlamentari se …. pe el, in realitate indiferent ca le livreaza sau nu Yes-manii necesari, tot o sa se …. pe el si o sa dea functiile importante tot oamenilor lor din Germania, Olanda, Belgia, Danemarca etc. Nu pot sa lase nici macar functia de VP pe mana unor necunoscuti rromani.

  2. Pai daca avem partide extremiste atunci trebuie sa concediem serviciile secrete si procurorii pentru ca nu pornesc proceduri sa le scoata in afara legii. Vorbim de marea UE, de democratie, stat de drept bla bla dar avem partide extremiste la asemenea nivel incat restul fortelor politice vor sa formeze un partid mamut ca sa le contrabalanseze. Sau de fapt povestea cu extremistii e o mare minciuna ca sa faca unii partid unic?

  3. In privinta democratiei reale, Ro este un stat esuat. Adica partidele numai au doctrine si politici diferite ci doar interese comune. Unde este o politica liberala moderata si alta social democrata. Nimic, doar scopul de a isi pastra bugetarii, pensiile speciale. Nostalgia comunista cu partid unic traieste bine mersi in Ro inca de acum in vecii vecilor…….. Ei sa traiasca bine, noi cu taxe si impozite si saracie cat mai multa.

  4. A negociat pe naiba doar pentru ei, lor la le fie bine din toate punctele de vedere, pe baza de uriașe compromisuri. Dar, daca ajung la containerul istoriei, poate că acolo vor presta la locul de munca negociat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.