Ce pensie trebuie să ai ca să nu plătești încălzirea

Până la data de 1 martie 2024, pensionarii și persoanele cu venituri reduse beneficiază de o schemă de compensare a facturii la încălzire, care se ajustează chiar și cu 100% în funcție de nivelul veniturilor lor, conform anunțului făcut de Ministerul Muncii.

„Drepturile de ajutor de încălzire, acordate în toamna lui 2023, inclusiv pentru cei care utilizează material lemnos, în perioada rămasă din sezonul rece din primăvara lui 2024, vor fi menținute în plată.

Cererile soluționate în toamna anului 2023, cu precădere cele referitoare la sumele acordate în vederea achiziționării de material lemnos, se mențin în plată, în aceleași condiții, și în primăvara anului 2024.

Astfel, noile criterii de acordare a ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie, prevăzute de Legea privind Venitul Minim de Incluziune (VMI), care a înlocuit Venitul Minim Garantat (VMG), se vor aplica doar pentru solicitanții care au depus cereri de acordare a ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie după data de 1 ianuarie 2024.

Actul normativ a fost aprobat de Guvern și pentru ca majorarea cu 13,8% a punctului de pensie, aplicată de la începutul anului, să nu afecteze drepturile de ajutor pentru încălzire deja stabilite și/sau plătite, cum este cazul ajutoarelor pentru cei care se încălzesc cu lemne și/sau alte materiale solide ori petroliere”, a anunțat Ministerul muncii.

Factura se compensează în funcție de venituri. Dacă respectiva persoană are venit sub 200 de lei compensarea facturii este totală, conform informațiilor publicate pe mmuncii.ro. În rest, compensarea se face funcție de venit. Astfel:

  • Intre 200,1 si 320 lei – 90%
  • Intre 320,1 si 440 lei – 80%
  • Intre 560,1 si 680,1 lei – 60%
  • Intre 680,1 lei si 920 lei – 50%
  • Intre 920, 1 si 1040 lei -40%
  • Intre 1040,1 lei si 1160 lei – 30%
  • Intre 1160,1 si 1280 lei – 20%
  • Intre 1280,1 si 1386 lei – pe membru de familie 10%
  • Intre 1280,1 si 2053 lei pentru persoana singura – 10%
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

6 Comentarii

  1. Corect! Tot turiștilor folosiți la alegeri care nu au muncit și contribuit la propria pensie! Ce-ai face sau cum ați reacțional, daca ați ști că un asemenea exemplar care nu a muncit o zi sau luna primește în realitate mai mult decât pensionarul care a muncit și contribuit 35-40 ani? Primesc: acel ajutor financiar lunar ca pensie, primesc tichetele de crăpelniță 50 euro, primesc tichete sau card pentru plata energie și gaze, primesc ajutorul anual de la u.e. zahar, faina plus restul! Adunat toate, pe lună primesc cu mult peste 2.000 lei! Dar sunt obligați să se compenseze la alegeri nu contează în ce localitate sau ora deplasării! Atenție: nu e bășcălie sub nicio forma!

  2. …cred ca titlul corect ar fi fost ce pensie trebuie sa nu ai…daca ei numesc pensie veniturile sub 2000 lei, …

  3. discriminare si ipocrizie. ajutorul trebuie sa fie in bani si nu in divizarea societatii intre saraci si restul. pretul utilitatilor trebuie sa fie la fel pentru toti: MINIM, INRUCAT ROMANIA ESTE BOGATA IN RESURSE, BHAI! DEJA OAMENII PLATESC IMPOZIT GENERALIZAT PRIN MAJORAREA IMPOZITELOR PE CASE, ANUAL. CASA ESTE CUMPARATA/CONSTRUITA O DATA! VOI VRETI IMPOZIT ANUAL! O CUMPARAM SAU O CONSTRUIM DIN NOU? vreti sa ajutati „saracii”? dati-le bani, lor, personal, cum faceati pana acum! se numesc AJUTOARE SOCIALE BHAI! divizarea societatii, pentru ca saracii care nu sunt „declarati” saraci statului, sa nu poata plati oricum. NATIONALIZARE PRIN SARACIRE SI DISCRIMINARE, PENTRU CA OAMENII SA NU SE REVOLTE!

  4. Nu era mai normal ca nimeni sa nu aiba nevoie de ajutoare de la stat?

  5. sa ai pensie 200 de lei?
    Adica, unul care a muncit putin cat a muncit, are 200 si unul care nu a muncit in toata viata, are 1200 ajutor social?

  6. daca o judecatoare, una care are drept asupra libertatii oamenilor cere prezenta in instanta a unui mort foarte mediatizat???

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.