Ce spune Iohannis despre starea de urgență

Președintele Klaus Iohannis a lăsat să se înțeleagă că nu va declara stare de urgență în România ca urmare a actualei situații privind epidemia de COVID-19.

„Dacă vă uitați la televizor și vedeți politicieni care dau sfaturi la toată lumea și le știu pe toate, eu vă sfătuiesc să schimbați canalul. Luați sfaturi de la autorități, care sunt pe fază”, a declarat președintele Klaus Iohannis cânt a fost întrebat de jurnaliști dacă va ține cont de declarațiile mai multor politicieni care au cerut instituirea stării de urgență în România.

Președintele Klaus Iohannis participă la ședința de miercuri a Grupului de Lucru Interinstituțional pentru evaluarea impactului economic, financiar și bugetar asupra României, generat de efectele COVID-19, la Palatul Victoria.

„Grupul de lucru interinstituţional GLI-ECOROM a fost înființat prin Memorandum al Guvernului, în vederea evaluării și monitorizării de către autoritățile publice cu atribuții în domeniul economico-financiar, împreună cu reprezentanții mediului de afaceri, a riscurilor economice generate de epidemia cu noul coronavirus la nivelul României, respectiv pentru elaborarea de recomandări și propunerea de măsuri eficiente pentru evitarea acestor riscuri”, a transmis Administrația Prezidențială. 

       

Președintele a menționat că este de așteptat ca epidemia să se termine în câteva săptămâni. 

„Sunt mulțumit de felul în care guvernul Orban gestionează această criză. Măsurile luate mi se par potrivite, au venit la timp. Nu putem să lăsăm totul în treaba autorităților, trebuie să evităm panica și isteria”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele a mai declarat că Guvernul va lua „un set de măsuri ca reculul din economie să fie tratat și să nu pierdem nici vremea, nici banii românilor”.

Totodată, a spus Iohannis, ministrul Finanțelor s-a pregătit foarte bine pentru această situație și nu va fi nicio problemă cu plățile pentru „luna aceasta”.

       

Întreprinderile mici și mijlocii și firmele din transporturi trebuie spriinite pentru a face față crizei generate de epidemia de coronavirus, a mai spus Klaus Iohannis.

„E o discuție care va începe azi și Guvernul va evalua în ce măsură pot fi sprijinite întreprinderile mici și mijlocii, care nu au resurse să reziste mult, dar și firmele din sectoare afectate, cum sunt transportatorii”, a declarat președintele. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. A aparut in sfarsit si prostul satului sa ne spuna cat de mult este el „pe faza”. Pana acum a fost mult sub faza! Unde o fi stat pitit pana la ora asta? Macar de diasporenii care l au votat cu ochii inchisi sa i fu pasat. Ca de fraierii din tara nu i pasa in nicio situatie!!!

  2. Cred ca acesti zeflemisti apatici nu stiu despre ce vorbesc. Romania nu are oameni practici si concreti care sa stopeze ascensiunea infectarii fara a trece de la un scenariu la altul.

  3. „Președintele a menționat că este DE ASTEPTAT ca epidemia să se termine în câteva săptămâni” … Ha ha ! Bine spus … nu trebuie decit „sa asteptam” ca virusul sa se plictiseasca pe la noi, sa-si termine „vacanta” in Romania si sa o ia catre alte zari ! „De asteptat”, la fel cum un cioban de prin Marginimea Sibiului, cu clopul pe-o ureche si sprijinit in toiag, asteapta ca turma de oi sa treaca nationala, chit ca vreun camion sosit in viteza spulberă cam trei sferturi din ele ! …

  4. Repet. Virusurile (germenii in general) nu se iau si nu se dau, nu sunt molipsitoare. Se poate ca aerul, apa, alimentele sa fie OTRAVITE, da, asta se poate, in areale mai mari sau mai mici, in mai multe sau mai putine, care sa provoace morbiditate extinsa si sa dea aspectul de contagios, de epidemie/pandemie, dar de data asta nu e cazul. Este doar o psihoza in masa declansata de elita politica cu sprijinul unui grup important (si organizat in retea) din zona corpului medical si intretinuta sarguincios de media, care au „valorificat” cu rea credinta „oportunitatile” oferite de catre masa covarsitoare de public stupefiant de imatur, neinstruit si egoist.

    Dar… nu mai conteaza, raul deja a fost facut, urmeaza o criza economica, probabil una mare. Baietii rai si-au indeplinit misiunea si si-au atins scopul. De-acum… Dumnezeu cu mila.

  5. Anul trecut au murit, în Europa, din cauza gripei 60.000 oameni, si nimeni nu s-a isterică. Interese, interese si iar interese. Criza economică va aduce mult mai multe decese, decât coronavirusul.
    Ps. O-întrebare de bun simt: Cati oameni au murit, în Europa, de boli cardiovasculare și cancer in aceasta perioada? Sunt convins ca daca am avea cifra, am privi cu mult mai multa liniste spre virusul vieții unora si disperării altora.
    Ps. Fiti atenti la realizatori raspopiti. Au darul de a va isterica si panica. Fiti atenti si la Plavani. Au darul de a mintii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.