Cei o sută, Ecce Homo – (30)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al doilea volum, din cele 11 ale ciclului CEI O SUTĂ, și a apărut în 1993 la editura Cartea Românească din București.

Variantele târzii dau o imagine mult mai fantastică procedurii. Un ceremonial prea simplu nu era de dorit acolo unde începea să fie mai importantă modalitatea decât conținutul unui fapt uimitor. Grifonul devenise un model preluat de diferite popoare, personajul schimbându-și originea în funcție de obârșia diferitelor grupuri ce colportau peste veacuri istoria sa, iar în perioada luptelor religioase se mula conform preceptelor credinței sub flamura căreia era recrutat. Însă nu numai noile și vechile secte și-l revendicau, el va deveni un personaj mesianic chiar și în vorbirea de fiecare zi. De aceea, câteva sute de ani mai târziu, va părăsi casa părintească din Roma pentru a fi „redescoperit” în Orientul Extrem sau în Egipt, la Ierusalim sau în pădurile normande. Poate chiar și în Carpați, în Enigma Europei. În mod firesc, și datarea vieții îi va fi diferită, existând și variante ce-i situează existența la începutul evului mediu, folosindu-se, după necesități, epocile cele mai tulburi, cele mai întunecate, cărora doar un personaj asemenea lui le putea aduce izbăvirea. Așa că, din eroul de o simplitate programatică venit din Alexandria la Roma și propovăduind o învățătură neopythagoreană în mod egal pentru cetățeni, străini sau sclavi, se va naște un vrăjitor oriental, un mag sau un sfânt și chiar – mult mai târziu – un ucenic al forțelor întunericului, apt și acela de a mântui lumea, însă pretinzând prețuri etic inacceptabile. La fel cum, prin revers, Grifonul va fi alungat mult mai adânc în istorie, vorbindu-se despre el, la un moment dat, chiar ca despre un contemporan al lui Pythagora însuși sau ca despre misteriosul Pseudoarchytas, cu care a fost confundat câteodată. Este firesc că în asemenea condiții, un labirint sau o grotă în care să clipocească un râu subteran deveneau o recuzită insuficientă, folosindu-se, în schimb, tot mai multe instrumente sofisticate, animale fantastice și un decor natural cât mai impresionant: conversația în pântecul Vezuviului, de pildă, părea mult mai eficientă, ca să nu mai vorbim că s-a ajuns prin secolul al patrulea al erei noastre la o adevărată judecată de apoi în funcție de „răspunsurile Grifonului”.

Revenind, însă, la personajul inițial, ziua lui era ocupată de dimineața și până la apusul soarelui de contactul cu cei mai diferiți oameni, pe unii reușind să-i vindece de boli prin simplă prezență și sfaturi, pe alții îndrumându-i în opțiuni, alinând suferințe fizice și morale, mărindu-și zi de zi popularitatea. Se întâmpla ca o singură întâlnire cu el să fie decisivă pentru destinul unor solicitanți, mulți dorind să-și petreacă restul vieții în colonia Grifonului. Dar nu erau cu toții acceptați. Candidatul trebuia să treacă un lung șir de probe de voință și abia apoi era adus în fața șefului pentru adevăratul examen. Al Nouăsprezecelea îl privea lung, câteodată o jumătate de oră încheiată, „vorbea cu el pe muțește”, apoi era de acord să-l primească printre ucenici sau îl amâna pentru vremea când solicitantul va fi mai apt pentru traiul în sânul comunității. Criteriile după care se făcea accepțiunea constituiau secretul șefului: nu contau nici averea, nici trecutul, nici cunoștințele celui ce dorea să-i devină adept. Cei mai mulți dintre „amânați” nu-și pierdeau speranța și preluau în întregime asupra propriilor lor greșeli vina neadmiterii. Unii donau și în aceste condiții întreaga lor avere Grifonului. (Totuși Grifonul nu era un om bogat în sensul curent al termenului. Marile averi intrate în casa lui au fost folosite, pe de o parte, pentru extinderea terenului și întreținerea gloatei tot mai numeroase de adepți, pe de altă parte, drept „fonduri de reprezentare”, multele proceduri ale unei zile obișnuite în casa și apoi în cartierul coloniei cerând o cheltuială pe măsură. Interesant este „bilanțul” făcut peste milenii averii Grifonului, astfel încât pentru cărturarii indiscreți din secolul al XIX-lea au apărut sume foarte mari despre a căror folosire nu s-au mai putut face decât ipoteze – unele plauzibile, altele frizând fantasticul. De pildă, s-a presupus de către unii autori, că întreaga expediție a lui Pompei împotriva piraților ar fi fost finanțată de Al Nouăsprezecelea. Dar Plutarch povestește că în același scop i-au fost votate de către senat lui Pompei cinci sute de corăbii perfect echipate, o armată de o sută douăzeci de mii de soldați și cinci mii de călăreți. O asemenea donație ar fi fost dificilă șî pentru marii bancheri ai generațiilor imediat următoare, S-a mai susținut că personajul ar fi organizat și întreținut o oaste proprie, cu care spera să cucerească Roma și că dispariția lui de după războiul cu pirații s-ar fi datorat tocmai pericolului pe care-l reprezentau pentru viața cetății ambițiile sale. Și nu numai pentru viața cetății, dar și pentru cariera unor oameni politici, printre care chiar Pompei cel Mare era unul dintre cei mai importanți. Sau, pornindu-se de la unele scrieri despre biografia Grifonului, s-a crezut că s-au descifrat în ele aspecte ale unor activități ce ar fi justificat la rândul lor plasări masive de bani: cercetări științifice (care însă pe vremea aceea nu erau cine știe cât de costisitoare), construcții de monumente rituale, o vastă activitate de propagandă, investiții funciare și economice (ultimele împăcându-se greu cu modul de viață al Celui de Al Nouăsprezecelea din celelalte apocrife păstrate). Calculele atât de târzii nu s-au putut nici ele baza decât pe anumite medii aritmetice: între acceptarea și negarea exagerărilor. După reușita săpăturilor lui Schliemann, orice Troie părea posibilă, așa că se căutau nu numai cetăți, dar și urmele materiale ale unor personaje legendare și credulitatea crescu, mai ales între bogații exploratori savanți amatori. Unii dintre aceștia și-au dedicat toată viața și câțiva și întreaga avere redescoperirii Grifonului și doar ambiguitatea rezultatelor i-a privat de un renume pe care eforturile și pasiunea investită le-ar fi meritat cu prisosință.

Seara reprezenta încununarea fiecărei zile. Odată cu apusul soarelui, întreaga comunitate se aduna din nou în locul în care-l admirase pe Al Nouăsprezecelea, atunci când acesta salutase răsăritul. Este foarte probabil ca și acest moment să se fi desfășurat sub semnul unor ritualuri precise, dar natura lor nu se mai poate identifica, mai ales că diferiții biografi descriau cel mai minuțios rugăciunea, invocația sau chiar „slujba” de seară, dar fiecare în sprijinul religiei în care-l înrolează pe erou.

La fel de neclară este și secvența următoare: domeniul se anima cu mii de focuri, iar purtătorii de torțe, înmărmuriți, puteau asista la spectacolul dispariției Grifonului. Acesta le ținea un discurs – și, deși vorbea mai mult șoptind, fiecare ascultător percepea până hăt departe orice inflexiune a vocii sale. Dacă se nimereau străini prin auditoriu – și întotdeauna se găseau și dintre aceștia – respectivii auzeau totul în limba lor maternă. Atmosfera este descrisă, desigur, și mai fantastic de către cronicarii secolelor următoare, însă toți sunt de acord că scena când se adresa Grifonul întregii colonii se transforma într-o clipă de grație pentru fiecare dintre cei de față. Din aceleași motive pentru care nu mai putem stabili ceremonialul ce însoțea apusul, nu putem transcrie nici una dintre variantele cuvântării ce-i urma. Mai ales că tocmai pe baza conținutului acelui discurs vecernial argumentau compilatorii și exegeții apartenența indubitabilă a Grifonului la secta dorită. Și unii istorici – așa-zișii neutri – pornesc de la expunerile acestea și le atribuie un pronunțat caracter agitatoric politic. Cu ele ar fi încercat fiul lui Ultimus să cucerească Roma. Iar cercetătorii predispuși spre latura utopică sunt de părere că Al Nouăsprezecelea ar fi vrut cu ajutorul „lecțiilor de seară“ să pună bazele unei „Republici a Științelor și a Înțelepciunii”. Dar este mai mult ca sigur că toate aceste interpretări au o origine mai târzie, fiind cu totul ilogic ca un personaj, căruia i se atribuiau toate potențele, să fie obligat să cucerească puterea asemenea oricărui simplu muritor prin discursuri propagandistice. Pe vremea primelor încercări de imortalizare a vieții sale, Grifonul putea să convingă un om sau o colectivitate întreagă într-o singură clipă doar prin impunerea voinței, el putea cere oricui orice voia, el nu avea nevoie de tentative zilnice de convingere. Mult mai degrabă, în primele variante, discursurile erau într-adevăr niște prelegeri, niște „lecții”, prin care maestrul îi trecea pe discipoli prin etapele inițierii. Faptul că toți cei de față și nu doar cei ajunși la anumite grade ale înțelegerii erau admiși să audieze cuvântarea ne face să credem că Al Nouăsprezecelea repeta mereu aceleași principii, trebuind să treacă o vreme până ce oamenii le puteau înțelege și asimila deplin, în funcție de nivelul de inițiere atins. Insistând mai mult asupra acestui moment, se pare cel mai important al zilei, scribul ar risca să adauge o nouă nălucă printre cele și așa prea multe ce se înghesuie în urma Grifonului.

Și, în sfârșit, apoteoza o reprezenta despărțirea maestrului de cei din jur. Tot discursul îl ținuse din imediata apropiere a unui foc mare. La un moment-dat, fără a înceta să vorbească, se apropia tot mai mult de flăcări și, pe nesimțite, se lăsa înghițit de ele. Lumea îl vedea dispărând în vâlvătăi și, deși nu se mai auzea cu urechea nici o șoaptă, toți percepeau în continuare „pe muțește” încă multă vreme spusele Grifonului. Apoi, într-o tăcere de moarte, ucenicii se îndreptau spre culcușurile lor, iar solicitanții și simpatizanții părăseau domeniul. Legenda spune că fiecare om își lăsa făclia pe locul unde a ascultat vorbele Celui de Al Nouăsprezecelea și că noapte de noapte întreaga colonie era mistuită de un incendiu uriaș, vizibil până departe, („Purificare totală“ este amintit episodul în unele scrieri.) Dimineața următoare totul era intact și ziua se repeta identică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.