Cel mai mare schimb de prizonieri de la declanşarea invaziei ruse

Ucraina a anunţat schimbul cu Rusia a 215 militari, printre care şefi ai apărării de la combinatul siderurgic Azovstal din oraşul Mariupol, simbol al rezistenţei la invazia rusă, scrie AFP.

„Am reuşit să eliberăm 215 de persoane”, cel mai mare schimb de la începutul invaziei ruse în februarie, a declarat la televiziune şeful administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Andrii Iermak.

Rusia a recuperat 55 de prizonieri, inclusiv fostul deputat Viktor Medvedciuk, un apropiat al lui Vladimir Putin, acuzat de înaltă trădare în Ucraina, a precizat preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în mesajul său zilnic.

„În schimb, am dat 55 de persoane care nu merită nici regret, nici simpatie”, cei care „au luptat împotriva Ucrainei şi cei care au trădat-o”, a spus el.

În cadrul acestei „operaţiuni pregătite de mult timp”, cinci comandanţi militari, „supereroi”, printre care şefi ai apărării de la Azovstal, au fost transferaţi în Turcia, a subliniat Volodimir Zelenski.

Negocierile privind schimbul lor au fost „cele mai lungi, cele mai dificile”, a adăugat preşedintele ucrainean.

Aceste persoane vor rămâne în Turcia „în siguranţă absolută şi în condiţii confortabile” până la „sfârşitul războiului”, dar îşi vor putea întâlni familiile acolo, în baza unui acord cu preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, potrivit şefului statului ucrainean.

În total, 188 de „eroi de la Azovstal şi Mariupol”, printre care 108 militari din regimentul Azov, au fost schimbaţi, a spus el. „Vom face totul pentru a-i salva pe toţi cei aflaţi în captivitate în Rusia”, a promis Volodimir Zelenski, potrivit căruia printre prizonierii schimbaţi se numără şi femei însărcinate.

Zece prizonieri de război străini – cinci britanici, doi americani, un marocan, un suedez şi un croat – al căror transfer din Rusia în Arabia Saudită mai devreme în cursul zilei, ca parte a unui schimb între Moscova şi Ucraina a fost anunţat de diplomaţia saudită, fac parte din acest schimb, potrivit preşedintelui Zelenski.

Ultimii apărători ucraineni ai Mariupolului, baricadaţi în uriaşa oţelărie Azovstal, la Marea Azov, s-au predat forţelor ruse între 16 şi 20 mai, după trei luni de lupte intense, reaminteşte AFP.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

3 Comentarii

  1. O dovada in plus ca pace in regiune ar putea fi oricand.
    Dar interesatii financiar nu castiga nimic din pace.
    „Razboiul nu e facut sa fie castigat, ci sa fie continuu” – George Orwell, O mie noua sute optzeci si patru

  2. Asta este chiar un gest de slabiciune din partea lui Putin! Sa dai inapoi, chit ca sunt obligati sa nu reintre in armata, sa stea in Turcia, pe cei mai nazisti dintre toti {in special comandantii), inseamna ca a fost o socoteala pe care eu nu o inteleg! Iata ca tot Erdogan face minuni, inclusiv printul mostenitor saudit, care a contribuit si el! Au fost si cca 10 straini, printre care 5 britanici! Dar se pare ca Putin a a preciat mai mult prietenia cu magnatul Medvedciuc(parte a „tranzactiei”), decit partea „unmanitatra! Sa nu realizei tu ce propaganda vor face ukranii cu cei peste o suta de luptatori de la Mariopol, este straniu! Viitorul va lamuri situatia!!

  3. fara a intra in prea multe amanunte,alta sursa oficiala ucrainiana te informeaza :VALENTYNA ROMANENKO – JOI, 22 SEPTEMBRIE 2022, 13:02
    118 membri ai Gărzii Naționale a Ucrainei, 9 polițiști de frontieră, 9 polițiști, un membru al Serviciului de Securitate al Ucrainei și pușcașii marini s-au numărat printre cei 215 apărători ai Mariupolului care au fost eliberați din captivitatea rusă la 21 septembrie. Au fost schimbate cu Viktor Medvedchuk [aliatul ucrainean al lui Putin]. Cei care reusesc sa citeasca printre randuri sau au alte surse ii apuca rasul de exactitatea si seriozitatea informatiei.Cine facea parte din garda nationala la Mariupol???

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.