China ca supraputere

În sistematizarea filosofică a pragmatismului reflexiv, pe care profesorul Andrei Marga a angajat-o, o secțiune o formează studiile strategice. Ea cuprinde volume deja publicate, precum Schimbarea lumii. Globalizare, cultură, geopolitică (2010), The Destiny of Europe (2011), Ordinea viitoare a lumii (2017), România în Europa actuală (2018), Europa și Israelul – o simbioză istorică (2020).

Din aceeași secțiune a fost tipărit recent volumul China ca supraputere (Editura Niculescu, București, 2021, 396 pg.) – varianta substanțial extinsă a cărții Ascensiunea globală a Chinei (2015). Publicăm aici coperta, extrase din textul final și din prefață și structura cărții.

„Am cunoscut Statele Unite ale Americii și China la fața locului, ca bursier american la Washington DC și ca membru al unui grup de consultanță la Beijing, și, desigur, din vizite repetate. Am și scris despre fiecare. În 1998 am scris despre America (A. Marga, Reconstrucția pragmatică a filosofiei. Profilul Americii clasice, Ed. Academiei Române, București, 2017, ediția a II-a). Am scris cartea Ascensiunea globală a Chinei (Ed. Niculescu, București, 2015) și diverse studii și articole despre China.

Ca generație, am fructificat condițiile a ceea ce s-a numit dintre China și Statele Unite ale Americii. De la început am îmbrățișat, la rândul meu, optica inițiată de Henry Kissinger și Helmut Schmidt, care și-au dat seama primii de importanța crucială pentru lume a înțelegerilor Richard Nixon-Mao Zedong-Ciu Enlai. La acestea s-au adăugat acordurile semnate la Helsinki, în 1975, pentru a stabili o nouă ordine a lumii. Pe acest fond, înțelegerile Ronald Reagan-Mihail Gorbaciov-George Bush-Helmut Kohl au fost posibile și au făcut posibilă schimbarea din Europa Centrală și Răsăriteană din anii nouăzeci, reunificarea Germaniei și noua arhitectură europeană, în care ne aflăm.

În anii din urmă a slăbit. Evoluția spre aceasta poate fi reconstituită sintetic amintindu-ne decizii de importanță hotărâtoare adoptate în China și în SUA acestor ani.

Prognoza anunțată de consilierul prezidențial Hu Angang (China in 2020. A New Type of Superpower, Brookings Institution Press, Washington DC, 2011) s-a împlinit – China a devenit supraputere în multe privințe. Într-o carte lansată la Frankfurt am Main de doi foști cancelari germani, președintele Xi Jinping (The Governace of China, Foreign Language Press, Beijing, I-II, 2014-2018) a anunțat proiectul transformării Chinei în prima putere economică, științifică și tehnologică a lumii, cea mai mare investiție din istorie, este alt proiect. Cele două proiecte ar urma să se realizeze în deceniul în curs.

În acest context, ultimii președinți americani au reacționat. Barack Obama a dispus <încercurirea (containment)> Chinei. Președintele Donald Trump (Great again! Wie ich Amerika retten werde, Plassen, Kulmbach, 2016) a cerut renegocierea tarifelor vamale cu China. În 2019-2020 s-a ajuns să se încheie renegocierea pe mai bine de o treime. Președintele Joe Biden își propune în zilele noastre să organizeze o coaliție de țări cu care să facă față proiectelor Chinei în lume.

China și SUA au intrat explicit, cum era de așteptat de oricine cunoaște istorie și societățile de astăzi, în competiție. Dar accentele polemice înclină deocamdată spre confruntare. Au fost scoase din arhivă vechi dosare ce păreau închise sau nu păreau incendiare – chestiunea uigură, Taiwan-ul, Hong Kong-ul, diferențe ideologico-politice și moșteniri, originea coronavirusului-19, practicile comerciale, hegemonismul.

Observația mea, relativ la adresa Chinei și SUA, la care forțează unii fără a lua în considerare consecințele, este că acesta periclitează ordinea lumii din trei direcții majore ce păreau să nu ridice probleme. Prima este aceea că dezvoltările în care umanitatea se angajase cu decenii în urmă vor fi înlocuite cu conflicte. Este improbabil ca acestea să rezolve ceva în epoca în care proliferarea nucleară nu s-a putut opri, iar o nouă generație de arme sofisticate a intrat pe scenă. A doua este aceea că terorismul se va simți din nou în largul său, după ce a putut fi luat sub un anumit control și redus grație înțelegerilor SUA – Rusia – China – UE. A treia direcție este aceea că particularismele – etniciste, confesionale, culturaliste, etc. – vor izbucni cu forță nouă pe fondul competițiilor ce nu au cum să rămână raționale. Scurt spus, distrugerea va antrena falii mai mari în umanitatea actuală decât se discută și anticipează astăzi. Fiecare om conștient îi va resimți efectele”.

“Cartea China ca supraputere își propune să capteze indicatorii și trăsăturile ascensiunii Chinei printre puterile globale și să lămurească câteva lucruri care împiedică sau măcar întârzie înțelegerea transformărilor din China de astăzi. Sunt, de fapt, interpretări devenite clișee, ce au, uneori, de partea lor prestigiul unor voci de indiscutabilă autoritate intelectuală.

Hegel, bunăoară, era reținut în ceea ce privește recunoașterea existenței unei filosofii chineze, iar prelegerile sale de istoria filosofiei probează ezitarea. Ernst Renan susținea că limba chineză, fiind pictografică, nu ar putea exprima gândirea abstractă, încât științele nu ar avea teren prielnic în China. Max Weber înclina să socotească incompatibile preceptele morale moderante ale confucianismului și încordatul spirit de întreprinzător în capitalism. Economistul Gunar Myrdal socotea China <condamnată la subdezvoltare>, mai ales din cauza suprapopulării. Unii au considerat că religia nu ar prinde teren în China. Cercetători de prim plan susțineau în 1990 că va fi nevoie de cel puțin treizeci de ani pentru China spre a ajunge din urmă producția Japoniei. Analiști bine documentați postulau că nu are perspective reunificarea Chinei, scindată în urma conflictului dintre comuniști și naționaliști. Mulți cred că această țară își datorează ponderea mărimii neobișnuite a populației sau vreunei încolonări a oamenilor, fără vreo idee demnă de a fi reținută. Adepți ai unei psihologii cognitiviste simplist înțelese consideră că felul de a gândi ce a luat forma canonică începând cu Organon-ul aristotelic este singurul fel de gândi convergent cu știința și desconsideră abordări concurente. Unii cred că democrația nu are cum să prindă în China.

Aceste prognoze negative au fost infirmate eclatant de istorie. China s-a schimbat adânc și a schimbat cel mai mult istoria lumii în ultimele decenii. Răspunsurile cărții China ca supraputere sunt, ca urmare, noi, diferite.

Chiar dacă filosofia este o inițiativă grecească, cum bine știm, chinezii și-au însușit-o ca formă intelectuală și au ilustrat-o cu analize tot mai demne de interes. Opinia lui Ernst Renan se poate respinge ușor observând că și limba chineză, fiind destul de diferită sub aspect logic, recurge la asamblarea de expresii complexe din expresii simple, încât scrierea pictografică nu a fost ultimul cuvânt. Max Weber este oricum contrazis de dezvoltarea mentalității de întreprinzător în China, în care, așa cum stau lucrurile, se dovedește că aceasta nu pornește, istoricește vorbind, doar din ascetismul moralei protestante, ci și din alte considerente (aspirația câștigării competiției cu alții, de pildă). China dovedește, pe de altă parte, că amploarea populației nu grevează fatal dezvoltarea, ci poate fi folosită de o dinamică opusă. Dezvoltarea ei rapidă a întrecut toate prognozele, în primul rînd pe cele pesimiste. Religia este îmbrățișată de China actuală, încât ne putem aștepta la mari surprize în anii ce vin. În pofida asumției că doar o tradiție ce fructifică logica aristotelică a relației general-particular-individual este viabilă, China atestă că sunt posibile mai multe forme de captare cognitivă a lumii, cu rezultate competitive”.

Cartea China ca supraputere este o privire panoramică asupra Chinei, ponderii ei actuale și interacțiunii cu lumea. Ea oferă cititorului informații precise și analize la obiect distribuite pe șase părți și patruzeci și două de capitole, cu o Anexă conținând intervenții în publicistică ale autorului. După o Prefață și o Introducere lămuritoare, cartea China ca supraputere prezintă, în partea a I-a, întitulată „Revenirea Chinei” capitolele: „Miracolul chinez”; „China ca <stat-civilizație>”; „China în ascensiune”; „Ce a inițiat Deng Xiaoping?”; „China și criza creditului”; „De unde vine puterea?”. În partea a II-a, având titlul „China în lumea globalizată”, se prezintă „China în constelația globală”; „China ca al politicii americane”; „Cunoaștere versus clișee. Kissinger despre China”; „Lumea văzută din China”; „Diplomația armoniei”. Partea a III-a este consacrată „Culturii chineze”, cu capitolele „Cultura chineză și felul de a gândi”; „Chinezii despre propria cultură”; „Confucius”; „Civismul ca integritate”; „Filosofie chineză. Ezitarea lui Hegel”; „Capitalism și confucianism. Opinia lui Max Weber”; „Religie chineză?”; „Scrierea și conceptele. Eroarea lui Renan”. În partea a Partea a IV-a, sub titlul „Reconfigurarea actuală”, găsim capitolele „Continuarea dezvoltării”; „Obstacole?”;„”;„”; „”; „Democratizarea în China”; „Drepturile omului”; „Agricultura chineză”; „Ecologie inovativă”;”Educația în SUA și China”. Partea a V-a, întitulată „Perspective”, constă din capitolele „Depășirea de sine. Contra lui Chris Patten”; „China și prevalența Vestului”;”Ce fel de țară este China?”;”De ce China?”.Partea a VI-a prezintă „China între supraputeri”, în capitolele “Nevoia multiculturalismului”; „SUA și China – război programat?”; „Atitudini față de China actuală”;”Efecte ale coronavirusului 19”;”Ordinea lumii. Ce urmează?”; „Geometria variabilă a supraputerilor”;”Raportarea la China”; „România și China”. Anexele cuprind intervenții publicistice ale autorului, de a lungul anilor, în China sau în România. Este vorba de “Revenirea Chinei”;”Consecințele Jocurilor Olimpice”; „China la Hong Kong”; „Reafirmarea Chinei”; „China ca mare putere”;”China în cultura lumii actuale”;”Acțiunea culturală a Chinei”;”Promovarea culturii chineze”; „Unde suntem?”.

Documentată la zi, bazată pe o solidă cultură teoretică și cu o viziune riguroasă, cartea China ca supraputere lămurește o parte importantă a lumii în schimbare din timpul nostru. Ea pune cititorul în fața unor date esențiale ale societăților și condiției umane din zilele noastre.

Andrei Marga</a

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12
Andrei Marga 587 Articole
Author

34 de Comentarii

  1. China are o spiritualitate si scriere vechi de peste 11000 de ani .
    Romania are o spiritualitate si scriere vechi de peste 7500 de ani .
    Afganistanul are o spiritualitate veche de peste 7000 de ani .

    America are o spiritualitate veche de DOAR 250 de ani .

  2. SUA o stim de pe vrema cartilor lui Brucan „Originile politicii americane”,Petre Comarnescu „AMERICA VAZUTA DE UN TANAR DE AZI”,si chiar Romulus Rusan (colonelul anexa a tovarasei poete Ana) „America Ogarului Cenusiu”
    Despre China doar Kissinger ascris,fara minciuna si partinire!
    Cartea domnului Marga este bine venita,mai ales ca arata ca s-a prins de circoteca anglosaxona cu uigurii,cu Hong Kongul cu Tibetul si,de ce nu,cu Taiwanul,care e tot pamant chinezesc
    Unii sustineau ca scrierea pictografica prin complexitatea ei, adat un plus de inteligenta creierului chinez
    Ex:The top 10 countries by average IQ are:
    Hong Kong (108)-adica chinezi
    Singapore (108)-adica tot chinezi
    South Korea (106)
    China (105)
    Japan (105)
    Taiwan (105) adica toje kitai
    Iceland (101)
    Macau (101) etete,tot chinezi:)))

    SUA e pe locul 24:)))

  3. @ d-le Fekete ,va rog frumos ,
    dar Romania ? Tara noastra Romania – europeana unde se afla in acest Clasament al inteligentei ?

  4. În privința Chinei aproape tot ce ni se spune sînt minciuni: de la IQ mare la Zidul Chinezesc, de la Miracolul Economic Chinez la, văd mai sus, „scriere vechi de peste 11000 de ani”.
    Poate IQ chinezilor e mai mare, dar acesta, IQ-u, nu însemană nicidecum deșteptăciune, este doar priceperea de a face teste de IQ. Autiștii, mai ales cu Asperger, au scoruri mari, peste 135.
    Dacă va fi tărăboi între China și SUA este doar de ochii lumii la fel cum, tot de ochii lumii, a fost Războiul Rece.

  5. Călinuț, tot minte scurtă și slabă? Las-te, mă băiete, China este prea mare pentru tine. Nu-i de căpșorul tău. citește analizele americane, germane, engleze etc. – măcar citește, că de priceput pare greu pentru tine.

  6. Norocul Chinei este ca nu poate sa fie infiltrata de uscaturile din padurea ce se crede verde de mii de ani. De aceea Divinitatea i-a facut pe chinezi galbeni la piele si cu ochii oblici.

  7. Ilie Chivu, frate cu kivokama, spunea acum 40 de ani ca China asigira 2 mese pe zi pentru poporul sau, a treia masa o importa. China a capitalizat mereu pentru poporul sau, a reinvestit si a devenit ceea ce este prin munca , rabdare si cu IQ ul de care se vorbeste. A exlortat capital sa intoarca profit pe care l a reinvestit. A aratat lumii ca pot fi cei mai buni capitalisti . Vor da directivele viitorului si vor trasa calea pe pamantul asta care poate sa adaposteasca inca natiile. Ioan Erhan spunea in Planet Albastra ca din ce e in aer, in apa si pe uscat chinezii nu mananca avionul, submarinul si trenul. Vremea aceea a trecut, au de toate ,inclusiv Kkt pentri KWI si sleahta lui.

  8. @Gelu: nota 10(zece) pentru observatie !Au inceput sa adopte orfani chinezi,ca nu au cum ‘penetra’ mediul, iar calaul ala ‘feisbuk’ chiar s-a casatorit cu o chinezoaica, cand interesele o cer..

  9. ARTICOL PENTRU IUBITORII CHINEI IN ROMANIA. TOTI SECURICII CARE AR VINDE-O SI PE MAMA LOR NUMA’ SA MAI FACA UN GHISEFT CU ORICINE ACCEPTA! SI DA, CHINA ACCEPTA SI IA TOT! SI CEASHK VISA CU BALELE CURGAND LA CHINA SI A FOST IMPUISCAT! O NATIE DE SCLAVI IN SLUJBA OLIGARHIEI SI CRIMEI ORGANIZATE CHINEZE! HAI SIKTIR!

  10. Nu mă-ndoiesc că Marga vorbește de rău munca 12 ore pe zi, șase zile pe săptămână a multor chinezi. (vezi 996 working hour system)
    Pt cei ce nu umblă cu șopîrla, în China a fost, este trasnsfer de tehnologie nu e vorba nici de IQ nici de spionaj economic.

  11. @doru popescu: „Romania are o spiritualitate si scriere vechi de peste 7500 de ani .”
    Nu zau?
    ??????????????

  12. @calin: nu vreau sa ma enervez,iubitor de america,dar nu uita : praful de pusca,hartia,tiparul, banii de hartie,busola,pastele fainoase:)),roaba,seismograful,planorul,matasea,portelanul,etc,etc (lista e foarte lunga ) au fost inventate de Chinezi
    In secolul 17-lea China si India asigurau 40% din PIBul lumii,a venit colonialismul european si prin razboi si coruptie au facut varza din doua mari civilizatii pacifiste,una mai veche decat alta..
    Astazi ambele au arma atomica si China pluseaza pe dezvoltarea militara,pentru ca s-a dovedit ca Europa si SUA nu sunt de incredere..
    Cum spunea profetul Mahomed : ‘paradisul este la umbra sabiilor”
    Mai studiaza..

  13. intrebati-i pe sarbi si muntenegreni daca sunt fericiti de colaborarea cu China…

  14. Autorul articolului , articol care este de fapt , o parte din prefata cartii dupa cite inteleg , ar trebui sa mentioneze numele autorului Prefatei . ASA este corect .

  15. @tibi1: nu mai pune botul la postul Deutsche Welle !Erau de milioane de ori mai fericiti cu germanii sau francezii pe cap:))nu-i asa?
    Daca nu intelegi concurenta acestei lumi,e pacat ca mai citesti ,mai bine du-te si bea o bere..

  16. China ca ! Domnu Marga de ce nu ati incercat si „China ca si supraputere” ca tot folosesc unii acest si. As fi zis „China o supraputere” sau „China noua spuraputere” Oricum tehnic ati evitat cacofonia desi titlul cam duce intr-a colo….

  17. @ Fekete Tulip
    RE: “praful de pusca,hartia,tiparul, banii de hartie,busola,etc, etc
    Maestre! Vezi tu, nu ca n’ar fi cum spui (desi Arhimede nu scria pe frunze), numai ca orezarii sint slabutzi la mate si un sint creativi. N’au putut calcula nicidata corect numarul Pi=3,14. L’au calculat, foarte laborio s ca fiind … 3.27. Vezi? Tu tzi’ai pus vreodata intrebarea: “De ce in arhitectura chineza nu gasesti .. cupole? Raspunsul este ca facind calculele cu Pi=3.27, itzi cade cupola’n cap! Si atunci au facut .. pagode!!
    Pai daca la ei Pi=3.27, cum crezi ca ar putea imagina .. E=mc2, K Boltzman, Hash barat Planck, efectul fotoelectic, dualismul particular-unda, structura atomului, ….. si mai lasa’ma cu ..roaba … matasea … ca vorba ta .. ma enervezi!!!!

  18. Marga, nu te exalta in van. China nu e superputere. E un balon umflat ce se va sparge cat de curand.Ai rabdare.

  19. [[ History of writing
    Writing systems were preceded by proto-writing, systems of ideographic and/or early mnemonic symbols. The best-known examples are:
    1. Jiahu symbols, carved on tortoise shells in Jiahu, c. 6600 BC (acum aprox. 8600 de ani)
    2. Vinča signs (Tărtăria tablets), c. 5300 BC (acum aprox, 7300 de ani)
    3. Early Indus script, c. 3100 BC (Indusul curge prin Tibet, Afganistan, Pakistan, India; civilizatie Harappa, Mohenjo-daro).
    In the Old World, true writing systems developed from Neolithic writing in the Early Bronze Age (4th millennium BC). The Sumerian archaic cuneiform script closely followed by the Egyptian hieroglyphs are generally considered the earliest writing systems, both emerging out of their ancestral proto-literate symbol systems from 3400 to 3200 BC with earliest coherent texts from about 2600 BC.
    An ancient Mesopotamian poem gives the first known story of the invention of writing:
    „Because the messenger’s mouth was heavy and he couldn’t repeat (the message), the Lord of Kulaba patted some clay and put words on it, like a tablet. Until then, there had been no putting words on clay.” (Sumerian epic poem Enmerkar and the Lord of Aratta. Circa 1800 BC). ]] (wiki, History of writing).
    Zau … cine rade la urma, rade mai bine … ??????????????

  20. [[ History of writing
    Writing systems were preceded by proto-writing, systems of ideographic and/or early mnemonic symbols. The best-known examples are:
    1. Jiahu symbols, carved on tortoise shells in Jiahu, c. 6600 BC (acum aprox. 8600 de ani)
    2. Vinča signs (Tărtăria tablets), c. 5300 BC (acum aprox, 7300 de ani)
    3. Early Indus script, c. 3100 BC (Indusul curge prin Tibet, Afganistan, Pakistan, India; civilizatie Harappa, Mohenjo-daro).
    In the Old World, true writing systems developed from Neolithic writing in the Early Bronze Age (4th millennium BC). The Sumerian archaic cuneiform script closely followed by the Egyptian hieroglyphs are generally considered the earliest writing systems, both emerging out of their ancestral proto-literate symbol systems from 3400 to 3200 BC with earliest coherent texts from about 2600 BC.
    An ancient Mesopotamian poem gives the first known story of the invention of writing:
    „Because the messenger’s mouth was heavy and he couldn’t repeat (the message), the Lord of Kulaba patted some clay and put words on it, like a tablet. Until then, there had been no putting words on clay.” (Sumerian epic poem Enmerkar and the Lord of Aratta. Circa 1800 BC). ]] (wiki, History of writing).
    Pentru a EXISTA chiar o PROTO-SCRIERE trebuia sa existe neaparat o CIVILIZATIE anterioara, care se CREEZE aceasta PROTO-SCRIERE !

  21. Bă, Rât de prost, ești pe arătură, ca de regulă. Exaltare, din aia prostească (e vremea postofililor!), e la tine. E la mintea cocoșului că o monografiere nu este exaltare, ci analiză lucidă, cu simț al răspunderii. De care, evident, nu ești în stare, dar nici nu ești capabil să o pricepi. Că vii cu baloanele tale de săpun nu-ți schimbă înapoierea. Doar o demască, iarăși. Vezi că în cărți americane, germane, emgleze, franceze etc. se vorbește de China și se spune că nu este deloc ceva umflat, ci o realitate ce schimbă lumea. Este drept, nu se schimbă papagali ca tine, care se umflă în pene pentru a produce o… mîzgălitură.

  22. A zis nenea Nostradamus in urmă cu 5 secole AGO, că Chinejia va deveni o super putere cam in anii aceştia.
    Punct şi de la capăt alt rând.
    Intrebări despre sutele de cărţi cu numele Nostradamus???

  23. @KASA VUBU…nu din presa stiu ci de la un coleg de serviciu de pe acolo…Muntenegru s-ar putea sa se vanda cu totul ca sa plateasca autostrada construita de chinezi

  24. Mă Rât de prost, e bine că răspunzi la apel. Este nevoie ca cineva să se apere? Să se apere de ce? De o loază? Un autor ca domnul Andrei Marga trebuie să dea examene cu o loază? Ai formulat vreun argument? Te ții de mîzgăleli și le mai și iei, cu căpuțul tău, ca isprăvi.
    Pe lume sunt și solidarități profesionale și morale. Că tu le confuzi cu ce întâlnești printre loaze, te privește. Regulile vieții sunt altele decât cele din cotloane.

  25. Fa-ti datoria , fa-ti datoria servitorule . Ce caraghios esti bai , papagal cu pene roase !

  26. Mă băieți, Rit de porc, Tot marin, nu învățați nicicum că te bagi într-o discuție dacă ai citit și priceput. Cu atât mai puțin te bagi în discuție când nu ai nimic de spus la subiect. Altfel, bag de seamă că sunteți pe la bacalaureat și aveți misiunea să încercați să abateți atenția de la lucrurile fundamentale. Chiar așa fraieri îi socotiți pe cititori, că s-ar lua după aiurelile voastre? Doamne ferește de așa propagandiști penibili de cauze moarte!

  27. China îți face o autostradă în timp record, la un preț modic dacă te raportezi la escrocii americani de la Bechtel și alții de (ț)teapa lor, acordă împrumuturi de stat cu dobânzi aproape de zero și fără ați comdiționa alte obligații , sau să te oblige să folosești ceva firme de-a lor !
    Propaganda negativă care însoțește orice relație comercială, financiară sau de altă natură cu China cu scopul vădit de a nu scăpa din gheare naivii ce pun botul la reclamele lor, dar mai ales pentru a ține în viață companii străine începe să nu mai aibă succes la guverne ce beneficiază acum de niște înlesniri formidabile, de care cu siguranță nu vor mai beneficia și următorii partenerei ai Chinei, dar oricum afacerile vor fi cu mult mai avantajoase decât cu rechinii occidentali, dar mai ales cu cei de peste baltă !!
    Forma actuală de guvernământ a Chinei ce îmbină armonios, dar și exigent, comunismul cu capitalismul este cea mai adecvată pentru un popor cu aproape două miliarde și jumătate de oameni, iar experiența lor milenară , convingerile lor politice, religioase, dar mai ales politica economico-financiară aplicate cu o strictețe aparent condamnabilă ( deoarece ei nu ascund gunoiul sau execuțiile sub preș, cum fac ceilalți ) are un succes deosebit, care plasează deja China în poziția de mare putere a Lumii, dacă nu încă cea mai mare, în scurt timp – cu siguranță !

  28. Mai presus de orice, China a fost singura mare putere care a respectat Romania dupa aranjamentele parafate la Malta.

  29. LIBERALULE dezamagit , care este scopul si rolul tau ? Dupa cite se vede , tu nu comentezi deloc articolele profului . Doar jignesti , insulti , comentatorii care nu lauda acele articole ! Nu ti-ar strica putina decenta si buna crestere … si putina rusine ! Ca ai o virsta !

  30. Radu Humor , de acord cu comentariul tau . Forma actuala de guvernamint a Chinei , cum spui tu , ma tem ca este singura forma de guvernamint si pt. Romania , daca vrem prosperitate si progres !

  31. Mă Tot Marin, mă convingi că nu ai fi demn nici măcar să fi servitor la Sucă! Așa de slab la pricepere. Nu te jignește nimeni, doar fac constatare. Nici nu-ți cere nimeni să lauzi- cum te lauzi singur. Cine ar cădea la nivelul tău? Dar să ai paie în cap și să te bagi cu aplomb, spune ceva despre ins. Așa că este clar pe unde bați câmpii. Cum se vede și mai sus. Fiindcă mă provoci la convingeri, îți spun doar că nimeni, nici China, nu a cerut și nu cere să-i imiți regimul. A trecut vremea exportului în domeniu. Simt că îmi pierd timpul cu un nimeni în drum, care se agită ca un pește rătăcit pe uscat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.