Cifrele care arată că avem o creştere economică nesănătoasă

Contul curent al balanţei de plăţi a raportat, în primele şapte luni ale acestui an, un deficit de 2,157 miliarde de euro, în scădere cu aproape 14% faţă de cel înregistrat în primul semestru din an, dar de 2,8 ori mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 756 de milioane de euro, conform datelor publicate de Banca Naţională a României. Balanţa de plăţi cuprinde sinteza tranzacţiilor economice şi financiare ale României cu restul lumii, pe o perioadă de timp determinată, referitoare la bunuri, servicii, venituri, transferuri fără contraprestaţie (donaţii, ajutoare şi altele asemenea), precum şi la creanţe şi obligaţii financiare. “Trăim pe datorie! Avem o falsă creştere economică, consumăm produse din import!”, a reacţionat analistul economic Adrian Benţa după publicarea datelor respective.

Balanţa bunurilor şi balanţa veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 1,23 miliarde de euro, respectiv cu 211 milioane de euro, balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 308 milioane de euro, iar balanţa serviciilor un excedent majorat cu 344 de milioane de euro. Datoria externă pe termen lung a însumat 69,381 miliarde de euro la 31 iulie 2016 (77% din total datorie externă), în scădere cu 1,9% faţă de 31 decembrie 2015. Datoria externă pe termen scurt înregistra, la finele lui iulie, nivelul de 20,668 miliarde de euro (23% din total datorie externă), în creştere cu 7% faţă de la 31 decembrie 2015.

În perioada ianuarie – iulie 2016, datoria externă totală a crescut cu 15 milioane de euro. În structură, datoria publică şi datoria negarantată public au crescut cu 183 de milioane de euro, respectiv 154 de milioane de euro, iar datoria autorităţii monetare s-a redus cu 322 de milioane de euro.

Conform Institutului Naţional de Statistică, Produsul Intern Brut (PIB) a crescut cu 5,2%, pe serie brută, în primul semestru din 2016, şi cu 5% pe seria ajustată sezonier în semestrul I 2016 comparativ cu perioada similară a anului trecut, după ce, în trimestrul doi, avansul PIB a fost de 1,5% faţă de trimestrul 1 şi de 6% faţă de trimestrul 2 din 2015. Acest salt se datorează în special creşterii consumului ca urmare a relaxării fiscal (TVA la alimente a scăzut anul trecut la 9% iar cel general la 20% la 1 ianuarie).

„Creşterea economică sănătoasă este cea care se bazează pe producţie, pe plus valoare, pe angrenarea unor lanţuri economice pe orizontală. Fără industrie, fără producţie, fără produse finite la export, economia va deveni tot mai sensibilă la evoluţiile externe. Dacă va izbucni o nouă criză, efectele ar fi devastatoare, deoarece consumul va fi primul afectat”, susţin reprezentanţii companiei KeysFin, care oferă servicii de business information şi credit management dedicate mediului de afaceri

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.