Cifrele care arată că românii pierd bani

În luna aprilie 2018, câștigul salarial mediu nominal net a fost de 2.713 lei, în creștere față de luna precedentă cu 9 lei, adică un plus de 0,3%, conform informațiilor prezentate de Institutul Național de Statistică (INS). Tot în aprilie, prețurile au crescut cu 0,5% comparativ cu martie, ceea ce înseamnă că salariile au fost tăiat cu 0,2% pentru că rata inflației acționează ca o taxă. În mediul bugetar, sector atât de bine sprijinit de politicile guvernamentale, s-a raportat scăderi  ale  câştigului  salarial  mediu  net  faţă  de  luna precedentă în învăţământ  (‐1,8%), respectiv în administraţia publică  (‐0,2%). Dacă aplicăm și efectul inflației, scăderile sunt mai mari. Singurii bugetari care au primit bani în plus în aprilie au fost cei din sănătate şi asistenţă socială  (+2,3%).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s -au înregistrat după cum urmează: cu 33,3% în fabricarea produselor din tutun, respectiv cu 14,6% în extracţia minereurilor metalifere; între 5,0% şi 9,0% în fabricarea băuturilor, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea produselor  din  cauciuc  şi  mase  plastice,  activităţi  profesionale,  ştiinţifice  şi  tehnice,  fabricarea produselor  farmaceutice  de  bază  şi  a  preparatelor  farmaceutice,  fabricarea  calculatoarelor  şi  a produselor electronice şi optice. Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna martie 2018 au fost determinate de acordarea în lunile precedente  de  premii  ocazionale  (prime  trimestriale,  anuale,  al  13‐lea  salariu,  pentru  performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de încasările mai mici
(funcţie  de  contracte/proiecte),  precum  şi  de  angajările  de  personal  cu  câştiguri  salariale  mici  în  unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s‐au înregistrat după cum urmează: Cu 23,2% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 20,0% în extracţia cărbunelui superior şi
inferior, respectiv cu 18,8% în activităţi de servicii anexe extracţiei; între  9,0%  şi  12,0%  în  producţia şi  furnizarea  de  energie  electrică  şi  termică,  gaze,  apă  caldă  şi  aer condiţionat,  activităţi  auxiliare  intermedierilor  financiare,  activităţi  de  asigurare  şi  fonduri  de pensii, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii); între  5,5%  şi  9,0%  în  fabricarea  produselor  de  cocserie  şi  a  produselor  obţinute  din  prelucrarea ţiţeiului,  fabricarea  substanţelor  şi  a  produselor  chimice,  telecomunicaţii,  silvicultură  şi  exploatare forestieră  (inclusiv  pescuit  şi  acvacultură),  tipărirea  şi  reproducerea  pe  suporturi  a  înregistrărilor, cercetare‐dezvoltare.

Creșterea medie de 0,3% în aprilie, comparativ cu martie se datorează acordării  de  prime  ocazionale  (prime trimestriale,  anuale,  al  13‐lea  salariu,  pentru  performanţe  deosebite  ori  pentru  sărbătorile  de  Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă  şi  tichete  cadou).  De  asemenea,  câştigurile  salariale  medii  nete  din  luna  aprilie  au  fost  mai  mari comparativ  cu  luna  precedentă  ca  urmare  a  realizărilor  de  producţii  ori  încasărilor mai mari  (funcţie  de contracte/proiecte).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4576 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.