Ce pare să anunțe sfârșitul lumii, de obicei este semnul unei noi ordini. Bună sau rea, aceasta este o fantezie cu maimuțe. Cea mai recentă producție din seria „Planeta Maimuțelor“ încheie aventura începută în 2011.
Anul 2017 pare să fie pentru supereroi ce a fost 2016 pentru vedete. După ce l-am văzut pe Logan trăgând să moară o poveste întreagă și am văzut cum se chinuie Thor în pelicula care urmează să apară printre prezentările dinaintea proiecției cu Planeta Maimuțelor: Războiul (War for the Planet of the Apes), mi-am dat seama că nu se anunță vremuri prea bune nici pentru Caesar, primata de la care a pornit toată zarva seriei. Regizorul Matt Reeves, care se pregătește să aducă pe ecrane o nouă peliculă cu Ben Affleck în calitate de Batman, a făcut din revolta maimuțelor o istorie care pune probleme legate de ce înseamnă umanitate, de felul în care spaima și pericolul răstoarnă raporturile dintre ceea ce obișnuim să considerăm om, dar și despre surprizele pe care ți le rezervă un film în care dialogul are sens mai ales atunci când este redus la minim. Andy Serkis duce la capăt astfel încă un rol care te face să te întrebi ce fel de actor reușește să impresioneze fără să i se vadă 97% din corp. Cel pe care „îl știți“ de când șuiera „my precious“ în „Stăpânul Inelelor“, sau „Hobitul“, își pune iar costumul lui Caesar și ține un recital din ochi. De data aceasta… până și scenariul include replici despre privirea umană a personajului său. În colțul opus, Woody Harrelson este iarăși „născut terminator“ sau, oricum, perfect, în rolul ofițerului care are toate explicațiile puse la punct ca să extermine dușmanul. Iar dușmanul e „prea emoțional“-ul.
Mântuitorul primatelor
Când se strânge lațul în jurul eroilor… pentru că, nu-i așa, nu e erou să nu aibă lațul aferent în jurul gâtului… acela este momentul în care încep să curgă referințele. Și acest film al lui Reeves nu face excepție. De la Spartacus la toate perspectivele cu Moise ieșind în deșert cu poporul, de la western la Apocalypse Now ori Avatar, varianta cu maimuțe a poveștilor despre mântuire (cum îi înțeapă lui Caesar coasta cu săgeata… ) nu se oprește la apropieri de zona artistică (Shakespeare, Conrad), ci se duce ușor și spre tot ce a explicat vreodată sclavia, Holocaustul sau oprimarea minorităților în numele unei așa-zise „identități“ (dacă vreți „tradițională“) fondate pe frică și ură.
Poate vorbim numai despre maimuțe, dar „Planeta Maimuțelor“ a construit o adevărată legendă vizuală în jurul virusului care amuțește oamenii și dezvoltă legăturile cerebrale ale primatelor celor mai apropiate de om. Încet-încet, povestea a schimbat sensul verbului a „maimuțări“ din imitație în inteligență superioară și a lăsat oamenii să se vâneze unii pe alții, de frică să nu se transforme ei înșiși în ceva ce nu cunosc.
Distribuirea în România spune că este cerut acordul părinților pentru spectatorii care nu au împlinit încă 12 ani. În sala în care am văzut filmul erau destui părinți cu micuți. Unii s-au plictisit, pentru că nu poți să râzi la infinit de cum vorbesc maimuțele și personajul care vine cu relaxarea comică apare un pic spre mijlocul filmului. Așa că am văzut ceva mititei luându-și părintele și scoțându-l din sală înainte de final. Până la urmă, doar copiii care nu se plictisesc la filme cu momente lente și explicații din gesturi… au rezistat. Copiii cei mai cool.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.