Cine va fi preşedintele de urgenţă al Statelor Unite?

A venit rândul vicepreşedinților. Miercuri dimineață, la ora 4.00, ora României, se vor înfrunta în singura lor dezbatere televizată candidaţii aleşi de Hillary Clinton şi Donald Trump pentru funcţia de vicepreşedinte al SUA şi preşedinte al Senatului.

Dezbaterea îi va pune faţă în faţă poate pe cei mai vitregiţi doi politicieni americani ai momentului din punct de vedere al acoperirii mediatice: candidatul republican Mike Pence (guvernator al statului Indiana) şi democratul Tim Kaine (senator de Virginia). Dezbaterea va avea loc pe terenul lui Kaine, în Virginia.

Cei doi candidaţi vor încerca să repare din greşelile comise de “şefii” lor în prima dezbatere prezidenţială, iar cea mai grea sarcină îi va reveni lui Pence, care va trebui să dreagă dosarul fiscal al lui Donald Trump.

Presa a dezvăluit că, în anul 1995, Donald Trump a declarat o pierdere de 916 milioane de dolari în raport cu deducerile fiscale si de 18 ani nu a mai plătit un cent fiscului. Prezidențiabilul republican a refuzat în mod sistematic să facă public istoricul său fiscal utilizând drept argumentație o presupusă auditare întreprinsă de autorițile de profil – o poziţie riscantă în faţa unui electorat ce trăieşte cu teama de IRS.

De partea cealaltă, Kaine are reputaţia unei experienţe mari în dezbaterile politice şi, în ciuda aparenţelor, ştie să atace. “De fapt este vorba mai mult despre Trump decât despre guvernatorul Pence”, a sugerat Kaine linia pe care o va adopta. Orientarea sa politică de centru îl poate face atrăgător pentru “republicanii care nu au curajul să spună că Trump este inacceptabil”, consideră unii analişti de peste Ocean. Kaine are însă de surmontat un handicap ce vine din propriul partid: actualul vicepreşedinte Joe Biden a stabilit standarde înalte pentru această demnitate, fiind un factor esenţial în multe momente ale mandatului lui Barack Obama, iar cvasinecunoscutul Kaine va găsi că este greu să se ridice la acest nivel.

O parte din presa americană şi britanică deplânge starea în care ajuns disputa electorală dintre vicepreşedinţi. Niciodată în istoria recentă cei nominalizaţi la a doua funcţie în stat nu au fost atât de clar puşi în umbră de candidaţii prezidenţiali. “Am şi uitat că are loc dezbaterea până când am primit un email dimineaţă”, recunoaste unul dintre membrii fostei echipe electorale a republicanului Mitt Romney, la alegerile din 2012.

Mare parte dintre analiştii politici americani spun că acesta ar putea fi unul dintre puţinele momente “sănătoase” din actuala campanie prezidenţială, pentru că avem de-a face cu doi politicienui cu experienţă, extrem de sobri şi serioşi şi cu un discurs plin de substanţă. Aceiaşi analişti consideră că Mike Pence îl depăşeşte pe adversarul său democrat la capitolul experienţă şi elocinţă şi că “secundul” lui Trump ar putea recupera parte din ceea ce miliardarul a pierdut în prima dezbatere televizată cu Hillary Clinton.

“Fiţi binecuvântaţi Mike Pence şi Tim Kaine pentru ceea ce urmează să faceţi – ceva care să ne reamintească că un candidat poate fi plictisitor, dar placut, fără a speria de moarte o naţiune ruptă în două”, scrie site-ul Politico.

Şi mai este un motiv pentru care dezbaterea de miercuri dimineaţa este una cu greutate, poate cel mai important motiv. Presa americană nu se sfieste sa scrie că Trump şi Clinton sunt candidaţi vulnerabili, atât medical (cum Clinton a arătat-o deja), cât mai ales legal. În aceste condiţii, un impeachment nu este exclus în anii care vor urma, iar atunci Kaine sau Pence vor prelua preşedinţia celei mai mari puteri. “Unul dintre acesti doi indivizi parohiali, genul directorului de şcoală de provincie, ar putea deveni liderul lumii libere”, scrie Politico.

Cine este Tim Kaine, “vicepreşedintele” lui Hillary Clinton

Senatorul de Virginia şi fostul guvernator Tim Kiane este plictisitor, cel puţin asta spune el însuşi. Este însă un politician foarte tenace, care a reuşit în 2008 să încline alegerile prezidenţiale din Virginia în favoarea democraţilor pentru prima dată începând din 1964. Virgina este un “swing state”, stat care nu are un comportament electoral predictibil, şi Clinton şi-a asigurat practic victoria aici prin alegerea lui Kaine. Şi încă un atu al lui Kaine: vorbeşte perfect spaniola şi asta va fi încă o asigurare pentru această mare comunitate că Hillary Clinton este candidata care o va reprezenta cel mai bine.

Este avocat, a studiat la Harvard şi este orientat către centrul politic, spre dezamăgirea multora dintre democraţii care l-au susţinut pe candidatul “socialist” Bernie Sanders. Tim Kaine este tenor într-un cor de gospel, este alb, este catolic fervent, cu o mică istorie iezuită, însă aceasta nu l-a împiedicat să aprobe 11 din 12 execuţii în calitate de guvernator în Virginia, iar asta, până la urma, ar putea atrage ceva din voturile pe care contează Donald Trump. Hillary Clinton a ţinut să precizeze în nomentul în care l-a nominalizat pe Kaine că acesta a câştigat toate alegerile la care a participat.

“Ştie să construiască punţi între comunităţi”, spune despre el un jurnalist din Virginia, un stat care a prosperat 200 de ani de pe urma sclaviei. Soţia lui Kaine este fiica unui fost guvernator republican de Virginia, care în anii 1970 şi-a dus copiii la o şcoală de negri, pentru a oferi o lecţie întregii comunităţi. “Kaine este cel mai inteligent dintre toţi. Însă nu lasă să se vadă asta. Ai impresia că totul este întâmplător la el, însă în realitate nu ratează nicio ocazie”.

Cine este omul politic din spatele lui Donald Trump

La fel ca şi Kaine, Pence recunoaşte că este “o personalitate republicană de pe lista B”. Guvernatorul de Indiana are însă ceva ce lui Donald Trump îi lipseşte total – experienţa politică. Pence are 57 de ani şi din 2013 este guvernator, a fost deputat timp de zece ani şi preşedinte al grupului republican din Camera Reprezentanţilor, între 2009 şi 2011. Ca şi rivalul său democrat, Pence este religios şi este avocat. În plus, nu are deloc trac în faţa camerelor de luat vederi, cu care este familiarizat din perioada anilor 1990, când era gazda unei emisiuni la o televiziune din Indiana – “Mike Pence Show”.

Pence este un politician mai conservator şi mai religios decât Donald Trump şi orice întrebare legată de avorturi, de celulele stem sau de dreptul homosexualilor de a se căsători îl pune la grea încercare. S-a născut într-o familie de irlandezi de catolici şi democraţi şi a devenit un republican ce în 1995 s-a îndreptat către o biserică evanghelică. Marea sa calitate ţine de loialitate şi de rolul de pacificator pe care l-a avut în Congres, un rol pe care a ştiut şi este esenţial să ştie să îl joace şi de acum inainte, pentru a mai umple prăpastia dintre Donald Trump şi liderii Partidului Republican.

Dezbaterile dintre vicepreşedinţi nu au niciun impact asupra alegerilor, este părerea cvasiunanimă a sociologilor americani. Un sondaj ABC News spune totul: 41% dintre cei chestionaţi habar nu au cine este nominalizatul republicanilor pentru vicepreşedinte, iar 46% nu au ştiut cine este contracandidatul său democrat. Circa 30% au ştiut cine sunt cei doi politicieni, iar o parte dintre respondenţi nu aveau idee de existenţa lor.

În cazul alegerilor din 2016 pare însă mai important ca oricând ca americanii să ştie cine va fi preşedintele lor de urgenţă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.