Cinstirea Primei Doamne Elena Cuza

Prima doamnă a României, Elena Cuza, a fost comemorată, marţi, la Soleşti, locul în care aceasta şi-a petrecut copilăria şi în care este înmormântată, conform dorinţei sale, transmite Agerpres.

În prezenţa autorităţilor locale şi a cetăţenilor din comună, a fost ţinută o slujbă de pomenire în memoria Elenei Doamna şi a soţului său, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, fiind depuse coroane de flori la complexul mortuar în care odihnesc mai mulţi membri ai familiei Rosetti – Solescu.

„Ca în fiecare an, avem plăcerea de a ne aduna în curtea boierească de la Soleşti, pentru a aduce un omagiu principesei Elena Cuza, care de 115 ani îşi doarme somnul de veci aici, în faţa bisericii ctitorite de mama ei, Catinca Rosetti. Amintim despre unirea care s-a făcut, despre bucuria care a fost atunci între români. Iată, după 165 de ani, este o bucurie şi pentru noi, cei de astăzi, pentru că noi culegem roadele muncii lor, roadele unirii înfăptuite atunci”, a transmis preotul Lucian Veleşcu, în cuvântul adresat participanţilor la eveniment.

Elevii claselor a V-a şi a V-a de la Şcoala „Teodor Rosetti” Soleşti au prezentat un program artistic, iar participanţii la eveniment s-au prins apoi într-o simbolică Horă a Unirii.

Autorităţile au anunţat că în luna aprilie, când se vor împlini 115 ani de la trecerea la cele veşnice a Doamnei Elena Cuza, vor fi organizate o serie de acţiuni comemorative.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

8 Comentarii

  1. Nu spuneti nimic despre familia ei, despre eruditia si educatia Doamnei Cuza. Nu spuneti nimic despre sfintenia ei, despre credinta ortodoxa, despre retragerea la manastire si despre daruirea averii saracilor….Doamna Elena Cuza este adevarata Regina a Romaniei!!! Se bat campii despre o regina care nu a fost niciodata a noastra, o femeie de moralitate indoielnica cu copii din flori si avida de bani si de bijuterii, o femeie care a educat un tradator si un dezertor, regele Carol al II lea, cel care a ordonat impuscarea a peste 200 de adolescenti si tineri in toate marile orase ale tarii expunandu-le cadavrele pentru zile intregi ca si cum ar fi fost caini si nu cretini ortodoxi! Cotidianule, Doamna Romaniei, Marea Regina a Romaniei, femeia integra, simbolul mamelor si bunicilor noastre merita un articol si un elogiu mult mai mare!

  2. Corectez 252 de adolescenti, elevi de liceu si tineri CRESTINI ORTODOXI macelariti de Carol al II-lea la 21/22 septembrie 1939

  3. A fost nevoita sa traiasca langa un depravat si sa-i creascapl_oziifacuti cu amanta.
    Elena Cuza este o victima a mentalitatilor inca medievale, casatorita cu un branza buna in burduf de caine.
    Ca voievod Cuza a fost admirabil, dar ca om a fost o catastrofa……[Rumburak]

  4. Reginei acesteia ne-romanca si de moralitate indoielnica ii datoram victoria impotriva ocupantilor germani si hunguri din 1918 si Romania Mare creata tot la 1918.
    Regina Maria a fost cea care n-a inclinat capul in fatza dusmanilor care ne adusesera la un fragment de Moldova. Ea a fost adevartul monarh, ptr ca barbat-su era un tut si nevolnic.
    Regina Maria este exact contrariul dnei Elena Cuza – o femeie resemnata, fara cuvant in conducerea tzarii, traind docila langa un depravat.
    Regina Maria poate fi asemuita cu Mihai Viteazu, infaptuitorul unirii vremelnice a celor 3 principate romanesti. Ei si interventiilor ei externe ii datoram Romania de azi.
    Nu mai debita tampenii……[Rumburak]

  5. Citat: După tradițiunea pastrată în familie, Roseteștii ar fi originari din Genova, de unde un Ion Rosetti sau Rossetti ar fi venit, în secolul al treisprezecelea, la Constantinopol. Aici, căsătorindu-se cu o fată de neam mare, ar fi trecut la legea ortodoxă, iar urmașii lui ar fi făcut parte din cea mai înaltă aristocrație bizantină. gata
    Tot din Genova se trag înaintașii lui Napoleon. Fenicieni.

  6. Regina Maria nu are nicio vina ca odrasla ei de Carol al II-lea a fost un gunoi. A patzit si ea ca si multi alti parinti care au dat Romaniei lepre si nemernici.
    Ma indoiesc ca parintii Lui Basescu sau ai lui Iohannis pot fi acuzati ca ne-au dat doua pedepse si ca i-au educat sa devina asa……[Rumburak]

  7. pseudo-regina maria isi tinea amantii langa dormitorul regelui, numarul de amanti este sub 50 este adevarat…si a avut doi copii din flori….Ce putea sa iasa dintr-o c…. decat un carol al II-lea destrabalat, las si dezertor in 1918 cand trebuia impuscat pentru dezertare. Cat despre habarnism, razboiul din 1918 a fast castigat de taranii romani care au murit eroic pentru o bucata de pamant, nu au dezertat si nici nu au jecmanit tara pentru bijuterii. Sunteti spalati pe creier de o propaganda urat mirositoare prin care curvele si criminalii sunt proslaviti, iar adevaratii eroi sunt murdariti. Fara eroismul strabunicilor nostrii, Romania nu ar fi existat. Lasitatea, tradarea si prostia unor pseudo-romani distrug astazi Romania.

  8. un roman:

    Cam exagerezi in privinta reginei Maria. Va fi fost ea de moralitate conjugala indoelnica, precum a fost si Cuza, dar ca regina este singurul cap incoronat care merita tot respectul romanilor. Nu neaga nimeni sacrificiul soldatilor si ofiterilor romani dar Romania Mare, despre care un nemernic cu numele de axon sustine ca este termen legionar, a fost recunoscuta la masa verde prin stradaniile acestei femei energice.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.