Vicepreşedintele Partidului Conservator, deputatul Tudor Ciuhodaru, a inițiat un proiect de lege privind pedepsirea persoanelor care apelează fără motiv serviciul de urgență 112.
Ciuhodaru susține că dintre cele 4,7 milioane de apeluri la 112 date în primul semestru al acestui an, 74,10% s-au dovedit a fi false. „Numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în România şi întreaga Uniune Europeană. Apelurile de urgenţă sunt destinate adesea salvării de vieţi întrucât marea majoritate a acestor apeluri sunt transferate către ambulanţă. Vorbim de 64,70% din apelurile date la 112 ajung la salvare, 23,54% la poliţie, 10,73% la pompieri si 0,91% la jandarmerie. Constatăm cu îngrijorare că din cele 4.7 milioane de apeluri la 112 din primul trimestru din acest an 74,10 % sunt false, în creştere faţă de 2010 când 73,78 % din cele 21,2 milioane de apeluri au fost false”, precizează Tudor Ciuhodaru.
Deputatul dorește ca cei care sună fără motiv la 112 să fie pedepsiți cu munca în folosul comunității. „Vrem ca fiecare român să aibă o şansă atunci când suna la 112, iar ambulanţele să nu mai fie dirijate inutil. Acest proiect legislativ prevede ca persoanele care trimit serviciile de urgenţă spre destinaţii inexistente să fie pedepsite cu munca în folosul comunităţii, eventual să participe la igienizarea staţiilor de ambulanţă”, afirmă Tudor Ciuhodaru.