Comori ascunse în marile biblioteci

Cele mai preţioase şi cele mai fragile manuscrise din Europa s-ar putea să fie expuse în facsimil. Casa de editură barceloneză „Moleiro”, bazându-se pe tehnicile tradiţionale şi totodată pe cele mai moderne metode, reproduce identitatea unor capodopere ale celor mai ilustre biblioteci. Un peisaj fragmentat ale cărui culmi se pierd în norii albaştri. Într-o câmpie, soldaţi pe cai se înfruntă cu săbiile. În primul plan, într-o seninătate care contrastează cu depărtarea, Iosif şi Maria, cu copilul în braţe, fug către Egipt. A trebuit să fie aşteptat Leonardo da Vinci pentru a găsi un peisaj la fel de apăsător ca acesta, în „Sfânta Fecioară cu stânci”. Acest peisaj nu apare pe un tablou de şevalet, ci pe unul din cele 49 care compun cel mai frumos manuscris miniat de la sfârşitul secolului al XV-lea al picturii franceze de început, intitulat „Les Grands Heures d’Anne de Bretagne”. Regină a Franţei de două ori, căsătorită cu Charles al VIII-lea în 1941, şi apoi cu Ludovic al XII-ea în 1499.

Cartea Vânătorii, expusă la Muzeul Cluny

Autorul ilustraţiilor este talentatul Jean Bourdichon, pictor imaginativ şi colorist rafinat. Surprinzător este faptul că în acest manuscris el reproduce un adevărat tratat de botanică. În 337 de planşe, populate cu insecte şi mici mamifere, sunt reprezentate cu lux de detalii culorile vii şi accentuate ale frumuseţii fiecărei plante. Pot fi descoperite întreaga floră franceză, dar şi plante venite din Asia şi din America. În această carte de rugăciuni se află cu adevărat un veritabil ierbar, cu numeroase codexuri.

Bible de Saint Louis

Remarcabile în aceeaşi măsură, „Biblia de la Saint Louis”, un „Breviar al Isabellei Catolice” (1497), care conţine apologia cuceririi Granadei, cu 1.046 de miniaturi, şi „Cartea fericirii” sau „Biblia de la Napoli”. Toate fac parte din comorile ascunse în marile biblioteci, inaccesibile până nu de mult din cauza fragilităţii lor. Expuse uneori în câte o vitrină, ele n-au ieşit decât pentru o perioadă scurtă de timp înainte de a-şi relua locul în închisoarea lor aurită. Acest trist scenariu l-a împins pe Manuel Moleiro, un strălucit om de cultură, bibliofil şi editor instalat la Barcelona, să încerce cel mai nebun pariu.

Manuscrisul Biblia de la Napoli

Aventura a început în urmă cu 20 de ani, când a dorit să reproducă identitatea fabuloaselor manuscrise miniate din secolul al VII-lea până în cel de al XVI-lea, care îmbogăţeau cultura occidentală. A acceptat această provocare dându-şi seama că aceste fabuloase bogăţii artistice nu sunt cunoscute de marele public. Pentru a difuza aceste codexuri le-a scos din arhive şi s-a decis să le reproducă în facsimil, ca şi când ar fi originalele. Fiecare manuscris este reprodus cu cele mai mici detalii, cu strălucirea culorilor, dar şi cu grosimea şi textura pergamentului şi chiar cu petele de uzură şi rupturile unor file sau cu mirosul care s-a impregnat în aceste capodopere de-a lungul timpului.

Între 2 şi 7 ani de lucru pentru fiecare codex

Breviarul Isabellei Catolica

La Barcelona, pe eleganta Passeig de Gracia, Moleiro are o manufactură reputată pentru căutarea perfecţiunii. Pentru fiecare operă, „Evangheliar” sau „Atlas”, procesul de fabricaţie îi ia minimum doi ani. El trece prin cinci faze: fotografierea, proba de tipar, corectarea probelor, imprimarea şi legarea, savantă combinaţie dintre tehnologia de vârf şi răbdarea unui umil artizan. Prima realizare cu care Manuel Moleiro se mândreşte este „Beatus de Liebana”, care regrupează comentariile unui călugăr din secolul al VIII-lea asupra unui text despre „Apocalipsă”, care a fost un bestseller în Evul Mediu.

Ilustraţii din secolele X-XI au apărut într-un fabulos „Bestiar”, care poate fi regăsit pe faţadele catedralelor.

Biblia Anjou de la Napoli

„Biblia din Napoli” este o operă în franceză, de o calitate picturală excepţională, comandată în secolul al XIV-lea de cărtre Robert Le Sage. Suveranul s-a ataşat de cei mai importanţi artişti şi scribi ai timpului. Se pot găsi în această biblie novatoare pictorul roman Cavallini şi, mai ales, către 1328, lucrările lui Giotto. Aici se poate remarca stilul poetic al artistului, aşa cum a apărut el la mânăstirea franciscană Santa Chiara, cu imagini luxuriante. „Les Spledeurs Solis” este cel mai frumos tratat de alchimie care a fost creat vreodată. El a fost atribuit pentru mult timp lui Salomon Trismosin, maestrul miticului Paracelsus, şi cuprinde 22 de miniaturi de o bogăţie cromatică stupefiantă prin profunzimea detaliilor.

Scene din Les Grandes Heures d’Anne de Bretagne

Alte tratate surprind prin modernitatea cercetărilor: Nicandre de Colophone, medic şi poet, a scris un tratat despre veninuri şi otrăvuri, „Theriaka y Alexipharmaca”; în secolul al XVI-lea apărea „Atlasul Miller”, al lui Lopo Homem, unul dintre prestigioşii cartografi portughezi. Este opera cea mai laborioasă realizată de Manuel Moleiro, după „Biblia de la Saint Louis”, realizarea ei luându-i 8 ani. Atlasul cuprinde 4.887 de medalioane ornate cu scene istorice, pe un fond auriu, şi este considerat ca unul dintre cele mai preţioase codexuri ale lumii occidentale.

Între clienţi figurează Papa şi Nicolas Sarkozy

Le Livre de Chasse de Gaston Phebus

Au fost refăcute numeroase comori ascunse în biblioteci reputate, de la Biblioteca Naţională a Franţei din Paris la Biblioteca Naţională Rusă de la Sankt Petersburg, de la „British Library” din Londra până la „Morgen Library” din New York. Criteriile alegerii sunt legate de frumuseţea ilustraţiilor, dar mai ales de importanţa istorică a textului. „Noi ne raportăm la patrimoniul cultural. Am ales aceste opere pentru că de-a lungul secolelor ele nu au putut fi văzute decât de către rari privilegiaţi şi mai ales nu au putut fi consultate decât rareori”, afirmă Manuel Moleiro.

Ilustraţie cu trandafiri de Jean Bourdichon

Aceste codexuri limitate fiecare la 987 de exemplare, numerotate, al căror preţ se eşalonează între 1.000 şi 20.000 de euro, sunt foarte apreciate. Între clienţii Casei „Moleiro” figurează, de-a lungul timpului, Nicolas Sarkozy, familia regală spaniolă, Papa Benedict al XVI-lea, Regina Iordaniei, Onassis, George Bush, familia Kennedy… Dovadă că istoria acestor manuscrise miniate, rafinate, născute din întâlnirea cărţii cu pictura, poate emoţiona un larg public. Muzeul Cluny expune până în 5 martie „Cartea vânătorii”, realizată de Gaston Phebus, o superbă operă creată în 1387 pentru contele Foix, ce constituie unul dintre primele tratate cinegetice, ornate cu fastuoase ilustraţii în culori.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.