Concert simfonic în Piața Mare

Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu va fi prezentă pe scenă, în Piața Mare din Sibiu, pentru a închide seria de evenimente din cadrul proiectului ”Concerte Estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane”, ediția a XVI-a. Concertul ”Symphonic Dances” este programat duminică, 30 iunie 2019, cu începere de la ora 20.30. Concertul se va transmite live, pe site-ul www.filarmonicasibiu.ro precum și pe pagina de facebook a instituției, www.facebook.com/FilarmonicaSibiu.

”Rhapsody in Blue” și selecțiuni din ”Un American la Paris” de George Gershwin sau ”West Side Story” de Leonard Bernstein sunt doar câteva dintre compozițiile incluse în programul serii. Alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, condusă de dirijorul american Scott Speck, pe scenă vor mai urca Cirpian Dancu (clarinet) și Yakov Kasman (pian).

 Născut în Boston, Scott Speck a absolvit Universitatea Yale cu summa cum laude. Aici a fondat şi dirijat Berkley Chamber Orchestra. A primit diploma de masterat la University of Southern California. În Berlin a fondat ansamblul Concerto Grosso Berlin, o orchestră dedicată interpretării lucrărilor muzicale baroce şi clasice într-o manieră stilistică apropiată de origini. A fost dirijorul orchestrei San Francisco Ballet, între anii 1998-2000, consultant muzical şi dirijor al orchestrei Honolulu Symphony şi dirijor asociat al operei din Los Angeles. În urma ultimelor turnee în Asia a fost numit dirijor invitat principal al orchestrei China Film Philharmonic din Beijing. Prin ultimele sale concerte din Londra, Paris, Moscova, Beijing, San Francisco şi Washington, Scott Speck a câştigat o faimă internaţională de dirijor pasional şi inteligent. A dirijat la Royal Opera House din Londra, la Opera din Paris, la Centrul Kennedy din Washington şi la War Memorial Opera House din San Francisco. Concertele sale cu Moscow RTV Symphony Orchestra în sala Ceaikovski au fost aclamate de public şi presă, iar concertele recente avându-i ca solişti pe Yo-Yo Ma şi Itzhak Perlman au atras şi mai mult atenţia asupra activităţii sale dirijorale.

Ciprian Dancu a susţinut recitaluri solo în ţară şi străinătate apărând de asemenea ca solist împreună cu Orchestra simfonică a Filamonicii din Sibiu şi cu Orchestra Facultăţii de Muzică din Braşov. A făcut înregistrări pentru Radio Bucureşti şi Südwestrundfunk – Stuttgart. În prezent este instrumentist al Orchestrei simfonice a Filarmonicii de Stat Sibiu.

Născut în Orel, lângă Moscova, Yakov Kasman este absolvent al Conservatorului ”Ceaikovski” din Moscova, unde a studiat pianul cu Mihail Voskresensky, în present fiind pianist și profesor la Universitatea din Albama, Birmingham.

Debutul lui în America a avut loc în anul 1997, după ce a câștigat medalia de argint la cea de-a zecea ediție a Concursului Internațional de Pian Van Cliburn” de la Fort Worth. După acest concurs, Yakov a susținut concert în Statele Unite ale Americii (New York, Boston, Los Angeles, Philadelphia), America de Sud, Europa și Asia. A susținut concerte alături de peste 70 de orchestra, printre care amintim Orchestrele din Buffalo, Oregon, Miami și Alabama, Orchestra de Stat din Atena, Orchestra din Lille și Montpellier, Orchestra Simfonică Națională din Taiwan sau Orchestra Filarmonicii din Moscova.

Accesul publicului la acest eveniment este liber.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.