Consiliul JAI, ”asul” din mâneca României

Perdanți în chestiunea Schengen și chiar ridicoli, cum remarcă  presa, după bâlbâielile privind semnarea, miercuri seară,  a manifestului electoral al Partidului Popular, Mihai Tudose zice că e loc de revanșă.

Europarlamentarul PSD susține că tranșarea chestiunii Schengen se va putea face  într-un Consiliu JAI.

O descrie ca pe o mare capcană  pregătită de  România și arată că, în cazul în care Austria ar bloca România în Consiliul JAI,  i-am putea da în judecată și  impune poprire pe activele austriece din țara noastră.

„Eu sper că anul acesta se va tranșa. Ceea ce cumva – îmi pare rău că o spun sau să nu fiu interpretat greșit – cumva îmi pare rău că nu o tranșează printr-un vot în JAI. Să spună clar acolo… Fiindcă eu contez foarte mult pe ceea ce a spus prim-ministrul Marcel Ciolacu, ceea ce am mai spus și eu, dar domnia sa acum poate să o și facă:

în condițiile în care ai un vot în JAI în care Austria se opune, poți să-i dai în judecată. Momentul acesta a fost ratat.

Dumneavoastră ați făcut o mimică că nu prea credeți.

Eu cred, fiindcă nu este vorba despre altceva decât despre a ne respecta un drept. Și în fond, toată această construcție – Uniunea Europeană – este despre niște drepturi și colective, și individuale ale țărilor care fac parte din această construcție.

Este un drept și nu este vorba despre Tudose care pleacă în vacanță în Grecia și să treacă mai repede în vacanță,

”…e vorba despre competitivitate economică, despre camioane, despre mărfuri.  Orice oră de staționare sau zile de staționare înseamnă adăugare la prețul produselor respective și ieșirea din competitivitate.

Atunci e foarte simplu ca atunci când ai un vot exprimat clar ai de ce să te legi și să-i dai în judecată la Curtea Europeană de Justiție și să le ceri niște despăgubiri. Eventual dacă… până atunci să pui și poprire pe niște active ca să… ne jucăm și noi”, a spus Mihai Tudose, la Europa FM, scrie pesurse.ro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

14 Comentarii

  1. O LALA LA LA!!! Fain, bagă mare !!! Esti pe aproape !!! O vor face, oare?

  2. ”Consiliul JAI, i-am putea da în judecată și impune poprire pe activele austriece din țara noastră.”
    ” i-am putea da în judecată..”
    S-o vad si p-asta.
    Proprire pe active ?! Dar cand s-ar termina procesul?! Dar cand ar incepe?! Cine ar face asta?!
    De cand asteptam la coada Schengen procesul ar fi trebuit sa aiba si un verdict.
    Vai de conducatorii nostri !! O rusine !!

  3. Cine il mai poate crede si pe asta ,dupa toata activitatea lui de politician de doi lei ? Daca am fi mai atenti si nu am uita atit de usor totul ,am constata ca nici-un politician nu a realizat nimic bun pt. tara si pt. romani.Toti au promis ,toti au facut planuri,comisii,au desenat la tabla autostrazi ,dar practic nu au facut nimic.Timpul a trecut ,ne uitam in urma si nu vedem nimic facut de ei inafara doar ca au vindut tara ,bogatiile tarii,au lasat miliane de someri,au distrus sistenul sanitar ,sistemul de invatamant ,au promovat baronii si clanurile de mafioti,insfirsit lista este foarte lunga cu tot ce au facut ei rau pt. tara asta si pt. romani.

  4. De ce sa mai asteptam un irmator consiliu JAI? Si nu poprire, confiscare! Si s-ar litea ca valoarea tuturor firmelor austriece din Romania sa nu acopere pierderile cauzate de neintrarea Romaniei in Schengen pe timpul anilor in care Austria ne-a blocat…

  5. S-a și speriat Nehammer de acest consumator sârguincios de ALBITURI autohtone.
    În poZă e euforic…măR🤣g

  6. Excelenta Voastra,

    Ce bine va fi sa fie!

  7. Bă, va pute gurile de atâtea minciuni, jegoșilor mincinoși! Mă mir cum de va mai tine Dumnezeul căpățâna pe umeri și nu v-au strâmbat-o de atâția ani de minciuni, escrocherii și hoții! Fa-te dreacu cu manipulările mincinoase, ba pomanagiule milog.

  8. Romania nu va intra in Schengen pina cind 80-90% din totalul migrantilor netritati sositi in ultimii 10 ani in Austria vor fi trimisi (fortat) in Rominia si pe care NU II VOM PUTEA TRIMITE inapoi. Acesta este motivul aprobarii intrarii „partiale” a Romaniei in Schengen.

  9. …cei mai prosti cartofori, cu toti asii din lume be maneca sau pe cracul pantalonului nu sunt in stare sa castige si ei o mana…

  10. dupa ciolacu apare alt vorbete care dupa mule damidene de trascau se amesteca si el intre vobele pe care NIMENI NU DA nici cat pe o ceapa degerata!dobitocii astia bat apa in piua !ciuca era atat de SIGUR de victoria ce o vor otine ! au luat un CACAT NEMTESC IN BOT !

  11. BUNĂ!
    In sfarsit aud ceva concret.
    Eu spun demult, demult ca trebuiau luate masuri dure împotriva Austriei;
    –renationalizarea OMV
    –scoaterea din Romania a unor firma austrice si bănci , dar aici e cu probleme pt ca statul .român in corupta sa politica si administrativă s-‘a imprumutat masiv
    –‘boicotarea firmelor si in special a bancilor austrice
    -ocolirea de către transportatorii români a teritoriului Austriei
    –RUPEREA relatiilor diplomatice cu aceasta Austrie cu apucaturi imperialiste.
    DAR CAT TIMP IOHANNIS ESTE PREȘ NU PUTEM FACE CELE DE MAI SUS PT CA EL ESTE CAPTIV AUSTRIECILOR SI SERVICIILOR!
    POATE VOM VOTA UN PRESEDINTE AL ROMANIEI SI ROMANILOR CARE VA DA DE PAMANT CU AUSTRIA.
    MA GANDESC LA FL CALINESCU SI OR MAI FI SI ALȚII.

  12. Bună!
    Zice adi;Romania nu va intra in Schengen pina cind 80-90% din totalul migrantilor netritati sositi in ultimii 10 ani in Austria vor fi trimisi (fortat) in Rominia si pe care NU II VOM PUTEA TRIMITE inapoi. Acesta este motivul aprobarii intrarii „partiale” a Romaniei in Schengen”.
    Adi esti in erroare! Sunt doua cauze pt care AUSTRIA ne blochează;
    1.interese econlmice legate de gazele din M. NEAGRA si nu numai ,vor acesti exploatatori mizerabili să le dam TOTUL! Le-am dat aproape de 100% , ei ne-‘ar. ‘ocupa si militar daca ar putea si pe noi romanii ne-‘ar trimite in lagsre de muncă
    2. a doua variantă poate fi impreuna cu prima este ca Austria executa ordinile unor puteri strsine care sunt de prin apropiere si/sau mai de departe.
    Acestea sunt cauzele reale!
    Aceea cu migrantii e o gogoașă jegoasă a lui Nehammer Derbedeu lipsit de morala si bun simț.
    Ai nostri in frunte cu Iohannis sunt lipsiti total de demnitate si curaj!
    Nu e numic de negociat cu Austria !
    Sunt cel putin penibili!
    PS. V-ați întrebat de ce partenrrul strategic american nu zice nimic de Schengen? Ar fi suficient sa zica Austriei că o vrea pe Romania in Schengen si s-a rezolvat.
    Nu vă e clar ca EUROPA a ingenuncheat in fata SUA? Că americanii fac tot ce vor in Europa?
    Așa e cand esti COLONIE!

  13. 1. CONTESTATARUL spune:
    08 MART. 2024 LA 2:03
    Comentariul tău așteaptă moderare. Aceasta este o previzualizare; comentariul va fi vizibil după ce este aprobat.
    TREBUIA Facuta TREABA,
    infipta pana’n KOTTOR IN Austria,
    pen’ca ASHA a crescut prin Secole, ca o Courva STRANGATOARE de Bani FURATI …
    DE CE NU ati … 🙂 infipt-o IN Austria pana ACUM?
    NU ati avut ERECTZIUNE Intreaga, Austria v-a INHIBAT cu Ceva CESTII Putrede din Dosare?
    Vedeti CE faceti … 🙂
    CINE NU fxxe, este FXXXT … 🙂
    InPlacabil, InContestabil, InEvitabil, NeGresit, InConturnabil, IneBranlabil dar mai ales, MEREU Re-FUTABIL …
    POATE ASTA doriti VOI, TOTI „Politicienii” DIN ROMANIA, ca si PCdR de pe Timpuri …:)
    Ati luat – O IN … 🙂 Seriozitate, Cestia NOVATOARE ca SI Barbatii pot FATA si folosi Tampaxe … 🙂
    SE PARE ca Asta este Linia NOUA Evolutiva, CE sa mai facem cu DOUA Orificii?
    TOTI si Barbati si Femei sa avem o SINGURA Iesire, ca la Reptile si Pasari, o CLOACA … 🙂

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.