Construirea reactoarelor nucleare 3 şi 4 la Cernavodă, incertă înainte de 2020

Punerea în funcţiune a reactoarelor nucleare 3 şi 4 la centrala de la Cernavodă este incertă înainte de anul 2020, din cauza neclarităţilor legate de capacitatea României de a finanţa investiţia şi structura acţionariatului, potrivit unui studiu comandat de Comisia Naţională de Prognoză, citat de Mediafax.

„Structura parteneriatului, precum şi capacitatea părţii române de a-şi acoperi financiar cota de acţiuni constituie elemente de incertitudine care plasează momentul punerii în funcţiune după anul 2020”, se arată în studiu.

Proiectul, evaluat la 4 miliarde de euro, a fost iniţiat în 2007, iar lucrările erau estimate să înceapă în 2010.

Din compania de proiect făceau parte Enel (Italia), ArcelorMittal România, Nuclearelectrica, CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) şi GDF Suez (grup franco-belgian).

Nemulţumite de evoluţia discuţiilor, CEZ, RWE, Iberdrola şi GDF Suez au renunţat la sfârşitul anului 2010 la investiţie, astfel că Ministerul Economiei, prin Nuclearelectrica, a ajuns să deţină 86% din firma de proiect.

După retragerea din proiect a celor patru companii proiectul a stagnat, întrucât Guvernul nu a reuşit să atragă alţi parteneri în proiect.

În urmă cu o săptămână, secretarul de stat din Ministerul Economiei Rodin Traicu a afirmat că Guvernul vrea să recheme în proiect companiile CEZ, RWE, Iberdrola şi GDF Suez.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.