Cortina se ridică pentru o nouă stagiune teatrală

Teatrul “În Culise”

Odată cu toamna se redeschid porţile teatrelor cu spectacole proaspete. Deşi Teatrul “În Culise” a funcţionat şi pe durata verii, respectăm tradiţia şi inaugurăm stagiunea 2013-2014 cu două spectacole noi: duminică, 1 septembrie, la ora 20.00, are loc premiera spectacolului “Almost” (aproape), producţie UNATC câştigătoare a premiului pentru cel mai bun spectacol în cadrul “Festivalului Zilele Teatrului Studenţesc”, iar luni, 2 septembrie, la ora 20.00, avanpremiera spectacolului “Feromonii”, de Theo Herghelegiu, în regia lui Cristian Bajora, producţie a Teatrului “În Culise”.

”Almost (aproape)”

Întotdeauna te afli aproape de a ţi se întâmpla ceva. Şi pentru că dragostea este subiectul preferat al scriitorilor, am putea spune că eşti mereu în preajma unei îndrăgostiri. Aceasta se produce fără preaviz, în cele mai ciudate locuri şi în cele mai inadecvate momente. Iar stângăciile de la început, deseori stânjenitoare şi inoportune, reprezintă o sursă inepuizabilă de amuzament pentru noi, privitorii. “Almost (aproape)” este povestea începuturilor sau a sfârşiturilor unor relaţii de dragoste privite printr-un filtru plin de umor.

„Almost (aproape)” este un proiect UNATC, coordonat de Lector Univ. Dr. Andreea Vulpe, realizat pe baza textului scris de John Cariani şi tradus de Cristi Juncu. Îi veţi putea aplauda pe Cătălin Jugravu, Alex Mustăţea, Vladimir Albu, Andrei Cătălin Andrei, Octavian Costîn, Irina Antonie, Francesca Leonte, Mădălina Craiu, Lorena Luchian, Ilona Brezoianu şi Anca Markos. Scenografia spectacolului este realizată de Dan Titza.

Titlul piesei, “Almost”, nu înseamnă apropiere concretă, fizică, ci iminenţa unui eveniment.

“Feromonii” – o farsă oarecum muzicală

Luni, 2 septembrie, ora 20.00, Teatrul “În Culise” prezintă în avanpremieră un spectacol aproape de teatru, aproape de dans, aproape muzical, aproape comedie, aproape foarte bun: “Feromonii” (sau Marian şi Mariana).

”Eşti lângă el, tragi aer în piept şi te ia ameţeala. Inima începe să-ţi bată mai tare. Şi-atunci apare scânteia care naşte dragostea: păsărelele cântă, vremea e frumoasă, nu îţi mai e nici foame, nici sete… te gândeşti doar la el. Fluturii tăi din stomac prind viaţă şi mişună, se ceartă, se-mping şi-aşteaptă cu nerăbdare să se-ntâlnească cu fluturii lui. Amorezarea este miezul, buricul pământului, acel lucru pentru care un om renunţă la uzul raţiunii. Dar… te-ai întrebat vreodată ce rol joci tu în toată ecuaţia aceasta? Care este explicaţia pentru care doi oameni, aparent total diferiţi, sunt atraşi unul de celălalt? Feromonii! Un spectacol care se derulează precum o lecţie hazlie de anatomie care te plimbă prin trupurile unui EL şi o EA care au fost prinşi în capcana dragostei.”

Spectacolul prezintă într-o abordare plină de haz procesul chimic care stă la baza iubirii dintre doi oameni – ”transferul de feromoni”. Textul scris de Theo Herghelegiu vă prezintă o ”farsă oarecum muzicală, în trei scene scurte, pentru copii mari”. Regia este semnată Cristian Bajora, iar din distribuţie fac parte: Ştefan Nistor, Paul Alexandru, Ionuţ Iftimiciuc, Ilona Brezoianu, Ioana Chelmuş, Florin Frăţilă, Alexandru Banciu, Alexandru Minculescu, Cristiana Ioniţă şi Maria Popovici. Coregrafia a fost realizată de Iulian Gliţă, iar decorul de Ioana Mândreş.

Premieră la Teatrul “Metropolis”

“Sex”

Cum e să iubeşti sau ce înseamnă să iubeşti? Ce spui atunci când iubeşti pe cineva? Cum te apropii de adevăr umflându-ţi impulsurile în noaptea pasiunii ce naşte monştri ai dragostei?

Ce simţi atunci când auzi respiraţia celui care doarme lângă tine?

Emilia Popescu, Mircea Rusu, Gelu Niţu şi Mihai Calotă vă vor răspunde la întrebările despre meandrele iubirii în spectacolul cu piesa “SEX”, de Rob de Graaf.

„SEX” analizează profund şi cu emoţie, într-un ritm alert, reacţiile şi evoluţia a patru personaje: soţul, soţia, prietenul casei şi partenerul acestuia – două cupluri ale căror probleme ajung să interfereze, urmărindu-i până în cele mai ascunse cute al intimităţii lor erotice şi morale. Se discută, se analizează, „eroii sunt nişte vorbitori entuziaşti” cum însuşi autorul declară, mânaţi de dorinţa ca odată şi odată totul să fie din nou bine.

„Este o combinaţie între amintire şi dor. Cred că, scufundate în adâncul conştiinţei şi totuşi încă palpabile, se mai păstrează senzaţiile unui armonios odinioară: lumina din camera ta de copil, întunericul de pe coridorul din casa bunicilor, tensiunea plină de aşteptare cu care te duceai la şcoală în dimineţile de vară… […]

Certitudinile de altadată, oricât de departate şi de slabe, formează un nucleu de nostalgie. Şi chiar dacă ştii că trecutul nu se mai întoarce, acest nucleu te păstrează în mişcare. Speri să regaseşti cândva armonia pierdută şi simţirea ca trăire firească”, mărturisea Rob de Graaf.

Scenografia – Lia Dogaru.

Regia este semnată de Claudiu Goga.

Premiera, luni 2 şi marţi 3 septembrie, la ora 19.00.

Teatrul Naţional Timişoara

“Prometeu înlănţuit”

Spectacolul este pus în scenă pe un scenariu conceput de regizorul sârb Kokan Mladenovic, în adaptarea Geaninei Jinaru-Doboş şi a Codruţei Popov, după opera lui Eschil. Spectacolul poartă semnătura aceluiaşi Kokan Mladenovic, una dintre cele mai percutante voci ale regiei din spaţiul ex-iugoslav.

În cel mai concret mod posibil, un arc peste timp, “Prometeu înlănţuit” este un strigăt de revoltă, un salut, un semn de recunoaştere pentru toţi acei Prometei cunoscuţi sau anonimi care astăzi, ca şi odinioară, luptă cu Sistemul – alte nume, acelaşi Goliat.

Distribuţia spectacolului îi reuneşte pe actorii Ion Rizea (Prometeu), Claudia Ieremia (Io), Victor Manovici (Vulturul), Cătălin Ursu (Hermes), Colin Buzoianu / Bogdan Spiridon (Ocean) şi Andrea Tokai, Luminiţa Tulgara, Paula Maria Frunzetti, Iuliana Crăescu, Daniela Bostan, Ana-Maria Pandele, Benone Viziteu, Adrian Jivan, Claudiu Dogaru, Laurenţiu Pleşa (Corul). Echipa de creaţie este completată de Marija Kalabic (decoruri), Tatjana Radisic (costume), Irena Popovic (muzica), Lucian Matei (video design) şi Lucian Moga (light design).

Reprezentaţia este programată duminică, 15 septembrie, de la ora 19.00, în Sala mare a Teatrului Naţional.

Godot Cafe-Teatru

„Iaacovi şi Leidental”

„Iaacovi şi Leidental” pare la prima vedere un puzzle complicat. Care necesită multă răbdare pentru a-l descifra. Cu toate astea, este un puzzle atât de fascinant încât nu te lasă în pace până nu-l rezolvi. Mai mult, care nu te lasă în pace nici măcar după ce l-ai terminat.

Umbre care apar şi dispar, un copac chel pe scenă şi trei nefericiţi care nu ştiu ce să facă cu fericirea. Un univers parcă desprins din romanele lui Murakami şi o poveste reeditată după “Aşteptându-l pe Godot”. Iaacovi şi Leidental amintesc de Gogo şi Didi în neputinţa lor de a fi fericiţi pe cont propriu, sfârşind tot nefericiţi, dar împreună. Elementul nou cu care surprinde textul lui Hanoch Levin este personajul feminin, potenţialul sens în viaţa lipsită de sens a cuplului Iaacovi-Leidental.

Este o lume ciudată, iar ceea ce se întâmplă în ea e violent şi dureros. Câteodată nu înţelegi ce se petrece, dar continui să te uiţi captivat. Eşti ademenit de aceste personaje ludice. Te uiţi fascinat la ele cum te-ai uita cu o lunetă la ce face vecinul tău de vis-à-vis. Într-un final ajungi să trăieşti în acelaşi timp cu ele. Nici o clipă nu simţi că este vorba doar de o convenţie teatrală. Dar nici nu asişti la un realism psihologic care te face să suspini după Moscova pierdută. Aştepţi. Dar nu aştepţi povestea unor personaje. Aştepţi povestea ta. Iar acest lucru se datorează actorilor Eduard Cârlan, Ionuţ Nicolae, Alina Badea, al căror merit constă în primul rând în faptul că reuşesc să transforme personajele în oameni. Construcţia personajelor şi relaţiile dintre acestea sunt vizibile şi justificate. Naturaleţea interpretării dă impresia unor oameni care parcă aşa trăiesc zi de zi, şi nu a unor actori cu roluri de jucat. Să te convingă un om la şaptezeci de ani de nonsensul vieţii e normal. Să te convingă cineva de douăzecişiunpic de ani e ceva.

Sub aspect spectacular, Andrei Raicu dă dovadă de o mare ingeniozitate şi complexitate la nivel regizoral. “Iaacovi şi Leidental” este un spectacol complet, cu o scenografie excelent gândită, realizată nu numai la nivel de decor, ci mai ales prin lumină şi sunet. Aş spune că este în primul rând un spectacol cromatic, ale cărui culori te urmăresc ca umbrele personajelor din el. Fiecare culoare inundă nu numai scena, ci şi spectatorul. Fiecare lumină este o lume. Fiecare reflector este un personaj. Umbrele care se succed pe pânza albă din spatele căreia ies personajele, schelele pe care aceştia le escaladează, exploatarea spaţiului în afara scenei propriu-zise duc cu gândul la o estetică brechtiană. Este atât de lipsit de teatralitate jocul actoricesc, dar atât de teatrală lumea creată pe scenă că nu mai ştii ce să crezi. Decorul este oniric, personajele sunt reale, iar povestea este a ta. Doar că o vezi jucată de alţi oameni. Şi atunci tu ca spectator unde te situezi? În realitate sau în vis? Un spectacol care nu numai spune o poveste, dar care pune întrebări. Şi nu întrebări existenţiale de tipul celor menite să te facă să te simţi profund, ci întrebări care te fac să te simţi om. Fără clişee, fără happy end”.

„Ce să-i spuuun?”, se întreabă Iaacovi când se află la masă cu o femeie pe care o place şi pe care de-abia a cunoscut-o. Neputinţa de a-i vorbi unei persoane pe care o iubeşti. Căsătoria cu un necunoscut din dorinţa de afirmare a propriei sexualităţi. Remodelarea propriei identităţi în femeie fatală pentru a ascunde o femeie copleşită de singurătate al cărui singur companion este perna. Cum fac să-l vrăjesc pe bărbatul ăsta pe care de-abia l-am cunoscut? Cum îl fac să fie dependent de mine? Cum fac să nu mă mai plictisesc? Cum fac să nu mai fiu nefericit? A fi. Acesta e răspunsul.

Montarea piesei lui Hanoch Levin este spectacol de licenţă regie. Prof. Coordonatori Conf. Univ. Dr. Felix Alexa şi Conf. Univ. Dr. Ion Mircioagă.

În distribuţie Ionuţ Niculae, Eduard Cîrlan, Alina Badea. Regie: Andrei Raicu. Scenografie: Marian-Claudiu Bortan. Mişcare scenică: Andreea Belu

Muzica: Alex Halka şi Vlaicu Golcea. Light design: Cristi Niculescu şi Paul Zamfir.

Spectacolul este programat vineri, 30 august, la ora 19.00.

“Ce poţi să faci în 10 minute?”

„Ce poţi să faci în 10 minute?” este spectacolul trailer al “Trilogiei Americane”. “Trilogia Americană” va fi o suită de trei colaje de piese americane de 10 minute, după texte de Cathy Celesia, Christopher Durang, Eric Lane, Marc O Donnell, Nina Shengold, Seth Kramer, Theresa Rebeck şi Wayne Rawley, grupate în funcţie de tematică.

Deşi la momentul apariţiei lor în Statele Unite (sfârşitul anilor ’70) piesele de 10 minute au fost privite ca un fel de ciudăţenie teatrală, de-a lungul timpului ele au evoluat într-o formă de artă de sine stătătoare. Piesele de 10 minute sunt haiku-ul teatrului american. Prin natura lor, ele sugerează, nu explică, şi depind de metaforă pentru a-şi transmite mesajul. Sunt puternice, precise, ca un fulger, şi rămân întipărite în minte, pentru că spectatorul îşi aduce aminte toată piesa.

Piesele grupate şi în spectacolul trailer, şi în colajele trilogiei, nu au aparent nici o legătură între ele. Şi totuşi, ce vreau să sugerez este că, de fapt, dincolo de haosul aparent al întâmplărilor disparate la care asistăm, există o legătură, un fir roşu care ne conectează pe toţi.

Piesele din spectacolul trailer sunt “Orice pentru tine”, “Ştii pe cine urăsc eu?”, “Noaptea zombilor”, “Contractul”, “Întâlnire la indigo”, “Statuia lui Bolivar”, “Priveghiul”, “Variaţiunea Tarantino”.

Regia, colajul şi traducerea: Doina Antohi. Cu Bianca Popescu, Oana Puşcatu, Alina Petrică, Ana Maria Bercu, Silvana Negruţiu, Alex Călin, Idris Clate, Lucian Ionescu, Cezar Grumăzescu.

Vineri, 30 august, la ora 22.00.

„Shot”

Un spectacol cu cinci piese scurte după autori americani contemporani, în direcţia scenică a Andreei Bibiri.

Femeile consideră că este despre femei. Bărbaţii consideră că este despre bărbaţi. Pentru că eu, cea care scrie acest text de prezentare sunt femeie, consider ca este totuşi despre femei. Noi toţi considerăm că este un text politic sau despre corectitudine politică. Dacă vă simţiţi cumva, pe undeva, lezaţi de incorectitudinea politică din spectacol, ne cerem scuze şi vă dorim să aveţi în continuare o viaţă plină de corectitudine politică.

Cu: Andreea Bibiri, Andreea Mateiu, Florina Gleznea, Andrei Mateiu, Rolando Matsangos. Sâmbătă, 31 august, la ora 19.00.

„O piesă deşănţată”

“Un spectacol în care toate personajele au dreptatea şi motivaţiile lor, o comedie în forma cea mai pură, fără niciun fel de pretenţie de adâncime. Faptul că pe alocuri râsul e întrerupt de o nedumerire de-a dreptul tragică e menit doar să dezechilibreze spectatorul, să-l ia pe nepregătite şi să-i smulgă noi hohote. O piesă care chiar e deşanţată, deşi toate personajele sunt pure ca omătul”, mărturiseşte autoarea, Lia Bugnar

Cu Marius Manole, Ilinca Manolache, Radu Iacoban, Lia Bugnar, Andrei Alexandru Huţuleac. Regia: Dorina Chiriac.

Sâmnbătă, la ora 22.00.

„Nişte fete”

“Nişte fete” de Neil LaBute este un spectacol despre dragoste şi trădare. Piesa de teatru prezintă povestea unui tânăr care îşi invită cinci foste iubite într-o cameră de hotel, ca să-şi lămurească trecutul şi pasiunea pentru ele. De ce? Pentru a se putea căsători cu sufletul împăcat. Întâlnirile cu pricina dezgroapă amintiri, şi scot la iveală nemulţumiri, discuţii, conflicte. Rezultatul este surprinzător, iar finalul neaşteptat.

Regia: Cristi Juncu. Cu: Catrinel Dumitrescu, Irina Velcescu, Cristina Florea, Andreea Vasile, Vlad Zamfirescu.

Duminică, 1 septembrie, la ora 20.00.

”Te iubesc! Te iubesc?”

Spectacolul, după piesa lui Dumitru Solomon, este pus în scenă de Chris Simion. În distribuţie: Corina Moise, Dan Rădulescu, Manuela Hărăbor.

Luni, 2 septembrie, la ora 20.00.

UnTeatru

„Scrisoare către Casandra”

După o vară fără concediu în care la “UnTeatru” s-a lucrat zilnic, ne pregătim să arătăm lumii 5 spectacole în premieră.

Primul din acest cvintet este spectacolul “Scrisoare către Casandra”, de Pedro Eiras, în regia semnată de Andrei şi Andreea Grosu, scenografia Vladimir Turturică, avându-i ca protagonişti pe Cristina Casian şi Liviu Pintileasa, care se va juca, în premieră, duminică 1 septembrie, la ora 19.00.

“Scrisoare către Casandra” este încercarea lui Pedro Eiras de a supravieţui unei lumi în care violenţa, singurătatea şi moartea înfloresc ameţitor. Doi îndrăgostiţi, o scrisoare şi depărtarea. Fragilitatea discursului teatral e potenţată de fundalul imaginat de autor: războiul.

Se vorbeşte despre un soldat condamnat care a făcut tot ce-i stătea în putinţă pentru a evita nebunia. Şi despre o Casandra – cea blestemată să ghicească. Prin cuvintele ei, Pedro Eiras încearcă psihanaliza, deconstructivismul, pentru a transmite că textul lumii întregi se află acolo, aşteptând să fie citit.

“Cu toate că lectura este un blestem lucid, am scris această piesă pentru a şti să citesc un pic mai bine”, mărturisea Pedro Eiras.

Teatrul “UnTeatru” a prins viaţă pe 25 iulie 2010, cu ajutorul celor doi tineri Andrei şi Andreea Grosu. Şi de atunci nu s-a oprit din a fi promotor al culturii teatrale. Spectacolele marca “UnTeatru” sunt unice, iar reprezentaţia amintită mai sus nu face excepţie.

Teatrul Ţăndărică

Expoziţia Danielei Drăgulescu de la Teatrul Ţăndarică

Echipa Teatrului “Ţăndărică” s-a întors din vacanţă pentru a continua Stagiunea de vară „Teatru, Stradă şi Copil”, de data aceasta în alt loc.

Începând de sâmbătă, 31 august, cei mici şi cei mari sunt aşteptaţi în Parcul Crângaşi, din sectorul 6 al Capitalei, pentru a participa la poveşti de neuitat.

Stagiunea de Vară, aflată la a treia ediţie, este organizată de Teatrul de Animaţie “Ţăndărică”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, sub egida UNIMA România şi ASSITEJ România. Proiectul se află sub motto-ul „Fă ceva diferit! Ia un copil şi du-l azi la teatru!” şi are misiunea de a duce cultura acolo unde ea nu este o prezenţă obişnuită sau lipseşte cu desăvârşire, reuşind să devină un puternic promotor al educaţiei prin artă, atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe din ţară.

Acestui proiect i s-au alăturat: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, Filarmonica Natională din Chişinău, Teatrul „Proiect” Câmpina, Casa de Cultură din Urziceni, Teatrul „George Ciprian” din Buzău, Teatrul „Alexandru Davilla” din Piteşti, Teatrul „Regina Maria” din Oradea, Grand Cinema “Digiplex” din Băneasa Shopping City, “SOS Satele Copiilor România” şi “Educ-Art”.

“Punguţa cu doi bani”. Adaptarea după Ion Creangă, a lui Decebal Marin, care semnează şi regia şi temele muzicale, îi aduce în scenă pe actorii Daniel Stanciu / Gabriel Apostol, Ioana Chelaru Popovici / Eugenia Barbu, Liliana Gavrilescu / Graţiela Ene, Mihai Dumitrescu / Florin Mititelu, Dora Ortelecan Dumitrescu / Alina Teianu. Scenografia: Carmen Raszovski. Aranjamente muzicale: Dragoş Laurian Cucoş. Sâmbătă, 31 august, la ora 11.00.

“Capra cu trei iezi”. Cristian Pepino semnează adaptarea după bine cunoscuta poveste a lui Ion Creangă. În regia lui Gabriel Apostol şi scenografia lui Cristina Pepino, evoluează Ioana Chelaru Popovici/ Ilona Hrestic, Cristian Mitescu/Viorel Ionescu, Liliana Gavrilescu/Dora Ortelecan Dumitrescu, Mariana Zaharia/Roxana Vişan, Marin Fagu/ Florin Mititelu. Muzica: Dan Bălan. Duminică, 1 septembrie, la ora 11:00.

“Gulliver în Ţara Piticilor”. Adaptarea după romanul lui Jonathan Swift îi aparţine lui Cristian Pepino, care semnează şi regia, şi scenografia.

În distribuţie: Gabriel Apostol/ Marin Fagu, Adrian Lefter, Alina Teianu/Alina Petrescu, Viorel Ionescu/Florin Mititelu, Ioan Brancu/Cristian Mitescu, Mihai Dumitrescu/Daniel Stanciu, Petronela Purima/Dora Ortelecan Dumitrescu, Grațiela Ene/ Roxana Vişan, Ilona Hrestic/ Geo Dinescu, Mariana Zaharia/ Eugenia Barbu. Marţi, 3 septembrie, la ora 11.00.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.