Corupția în justiție. ADOR depune plângere penală împotriva CSM

Alianța pentru Drepturile Omului din România(ADOR) a depus o plângere penală, în rem,  pe baza a două articole de presă centrală, care vizează CSM, Inspecția Judiciară și Ministerul de Finanțe, informează  ador.org.ro.

 

De ce? Pentru că statul are posibilitatea să se îndrepte împotriva magistraților pentru a recupera daunele pe care a trebuit să le plătească din cauza soluțiilor greșite pe care le-au dispus, dar putem presupune că toate cele trei instituții au prejudiciat statul prin indolența lor…ca să nu spunem complicitate.

Acest lucru se întâmplă pentru prima dată în România și invităm organizațiile non-guvernamentale care au ca obiectiv apararea drepturilor omului, precum și redacțiile ziarelor care empatizeaza cu demersul ADOR, dar și parlamentarii de bună credință să sprijine această inițiativă și să se implice pentru ca să nu rămână o inițiativă izolată, arată ador.org.ro.

 

Aceste daune despre care vom relata mai jos, foarte important de menționat, sunt plătite din bugetul de stat, deci de către toți contribuabilii. Cu alte cuvinte, fiecare român plătește o sumă, fie ea și infimă, pentru a acoperi daunele la care statul a fost condamnat din cauză că un judecător sau procuror nu și-a făcut treaba cum trebuie. Deși răspunderea materială a judecătorilor și procurorilor există pe hârtie, în practică este foarte greu ca statul să recupereze banii de la magistrații care au cauzat daunele, neputând nici măcar să inițieze acțiunea în regres pentru recuperarea daunelor cauzate de magistrați, dar plătite de români. Și acest lucru se întâmplă pentru că demersurile inițiate de Ministerul Finanțelor sunt blocate pe bandă rulantă de CSM și astfel, declanșarea acțiunii în regres este blocată de cei care ar trebui să ajute statul român să-și recupereze debitele de la magistrații care calcă în picioare justiția.

Totul este la mâna Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), căci pentru ca Finanțele să poată începe acțiunea în regres împotriva unui judecător sau procuror este nevoie ca CSM să stabilească existența exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență. Adică, să se stabilească dacă magistratul din cauza căruia statul a fost condamnat la plata daunelor și-a exercitat în respectivul caz funcția cu rea-credință sau gravă neglijență.

Ne exprimăm recunoștința și față de jurnalista Emma Cristescu de la evz.ro care a relatat cu date exacte în articolul din 12 iunie 2023 că  Niciun magistrat nu răspunde pentru greșelile făcute în instanță. România, obligată să plătească despăgubiri de peste 1,5 miliarde de lei victimelor erorilor judiciare  Ministerul Finanțelor Publice a dezvăluit că, în ciuda numeroaselor cazuri în care persoane nevinovate au fost injust condamnate la pedepse cu închisoarea, nu a existat decât o singură situație în care s-a procedat la o acțiune în regres împotriva unui magistrat pentru erori judiciare. Aceasta l-a vizat pe Horia Valentin Selaru, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Suma totală a compensațiilor morale datorate de România victimelor acestor erori se ridică la 1.542.281.299,63 lei, detaliată astfel: 1.299.218.961,93 lei reprezintă daune stabilite de instanțele naționale, iar 243.062.337,70 lei sunt despăgubiri atribuite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Totodată, MFP a informat că în intervalul 2018-2022, România a fost sancționată în 3.348 de cazuri de către CEDO.

La o împărțire rapidă pe calculator statul ar avea de recuperat de la magistrații găsiți vinovați pentru sentințe abuzive308.456.259,926 euro, iar acești bani ar ajuta bugetul de stat în aceste momente de cumpănă, fără să pună ceva în coastele românilor.

Premierul Marcel Ciolacu ar trebui să acționeze de urgență și să facă tot ce îi stă în putere să recupereze sumele menționate. Salariile și pensiile speciale mari ar trebui să atragă răspuneri foarte mari.

Citeste mai mult pe   ador.org.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

2 Comentarii

  1. Sunt de acord. Prim-ministrul României este cel care gestionează banii ţării şi el este obligat să facă ceva, ca şi magistraţii corupţi să plătească. Însă el preferă calea uşoară, ridică taxele şi impozitele la cei sărmani, de ce să se lege la cap dacă nu-l doare.

  2. nea vasile, iesi bre din filmul anticorăpșăn, nu e vorba de magistrati corupti ci de magistrati care dau sentinte gresite

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.