Cristian Preda: Poziţia CE privind Roşia Montană, decizia revine exclusiv României

Eurodeputatul Cristian Preda spune că poziţia CE privind Roşia Montana, reiterată şi în cadrul unor discuţii din Comisia de Petiţii a PE, este că decizia de autorizare a proiectului minier revine exclusiv României. „În comisia PETI a PE, au fost discutate în această dimineaţă (marţi, n.r.) două petiţii depuse de Asociaţia Ad Astra şi, respectiv, […]

De cotidianul.ro - Autor
Cristian Preda: Poziţia CE privind Roşia Montană, decizia revine exclusiv României

Eurodeputatul Cristian Preda spune că poziţia CE privind Roşia Montana, reiterată şi în cadrul unor discuţii din Comisia de Petiţii a PE, este că decizia de autorizare a proiectului minier revine exclusiv României. „În comisia PETI a PE, au fost discutate în această dimineaţă (marţi, n.r.) două petiţii depuse de Asociaţia Ad Astra şi, respectiv, […]

Eurodeputatul Cristian Preda spune că poziţia CE privind Roşia Montana, reiterată şi în cadrul unor discuţii din Comisia de Petiţii a PE, este că decizia de autorizare a proiectului minier revine exclusiv României.

„În comisia PETI a PE, au fost discutate în această dimineaţă (marţi, n.r.) două petiţii depuse de Asociaţia Ad Astra şi, respectiv, de dl Sorin Jurcă, de la Fundaţia Culturală Roşia Montană. Tema: proiectul exploatării aurului. În intervenţia sa, reprezentantul Comisiei Europene a reiterat faptul că decizia de autorizare a proiectului nu poate reveni decât autorităţilor române. Nici Comisia, nici Parlamentul European nu pot autoriza sau interzice proiectul”, spune Preda, pe blog.

El a mai informat că în intervenţia sa a subliniat „că toate semnele de îngrijorare exprimate public au fost luate în seamă de autorităţile din România, acesta fiind şi motivul pentru care proiectul nu a fost încă demarat”.

„PSD, prin vocea lui Victor Boştinaru, a profitat de discuţie ca să îl atace pe preşedintele Băsescu. Potrivit dlui Boştinaru, Traian Băsescu nu ar fi trebuit să se pronunţe în vreun fel în chestiunea Roşia Montană, din motive. constituţionale. Când toată lumea vorbeşte, şeful statului trebuie să tacă. Foarte coerent! De fapt, în viziunea pesedistă despre politică, orice ocazie e bună pentru a defăima”, mai scrie eurodeputatul PDL.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.