Criza din Grecia. Politicienii europeni pierd contactul cu realitatea

Primul summit al liderilor UE din 2012 riscă să abandoneze agenda iniţială, care prevedea luarea unor măsuri pentru reducerea şomajului, şi să se concentreze din nou pe problema economiei Greciei.

Preşedintele Eurogrupului, ministrul luxemburghez Jean-Claude Juncker, a declarat că punerea Greciei sub tutela unui comisar european este „inacceptabilă”. Măsura a fost concepută de guvernul german şi informaţia a fost publicată de Financial Times. Anularea suveranităţii Greciei a fos aspru criticată, iar cancelarul Angela Merkel a trebuit să calmze spiritele, declarând că, înainte de toate, UE va trebui să ajute Atena să puna în aplicare reformele.

O altă temă majoră de dezbatere este noul pact fiscal convenit în luna decembrie, al cărui text ar trebui adoptat până în martie. Conceput pentru o mai mare coordonare a celor 17 state euro, pactul întâmpină probleme din partea statelor non-euro. Polonia a pus condiţia participării acestora din urma la summit-urile interguvernamentale ale zonei euro pentru ca Varşovia să adopte pactul. O poziţie similara a adoptat şi Cehia şi Danemarca. Suedia a precizat că va accepta pactul, cu condiţia de a nu transfera deciziile privind redactarea bugetului către Bruxelles, deşi aceasta este o condiţie esenţială a pactului.

Cât priveste Grecia, politicienii europeni demonstrează că au pierdut legătura cu realitatea, scrie Der Spiegel. Toată lumea ştie că Grecia nu îşi poate plăti datoria de 350 de miliarde de euro, iar în loc să vină cu măsuri de reducere a poverii financiare, politicienii europeni nu fac decât să aprobe noi împrumuturi, care sporesc această datorie şi vin acompaniate şi de măsuri de austeritate care sufocă economia elenă.

Politicieii refuză sa ia în calcul varianta propusă de economişti-declararea intrării Greciei în incapacitate de plată. Toţi creditorii Greciei, inclusiv statele europene, ar trebui să renunţe la cel puţin jumătate din datoriile pe care le deţin, însă astfel economia greacă ar putea respira.

Vorbind la Forumul Economic Mondial de la Davos, ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat că este „destul de optimist” în privinţa Greciei şi ca negocierile pentru prealuarea mai multor datorii de către investitorii privaţi merg bine.

După câteva minute însă, comisarul european pentru Afaceri Monetare, Olli Rehn, declara că Atena are nevoie de un nou împrumut mai mare cu 15 miliarde de euro decât se estimase.

Investitorii privaţi refuză să mai ia asupra lor datoriile suplimentare ale Greciei, aducând aminte că Banca Centrală Europeană, care deţine dja peste 50 demiliarde din datoriile elene, ar trebui să faca aceasta. În replica, oficialii băncii de la Frakfurt se ascund în spatele tratatelor europene şi arată că li se interzice acest lucru.

Grecii cheltuiesc cu 20 de miliarde de euro de la buget mai puţin decât în 2009, dar aceasta nu ajută la reducerea datoriilor dacă economia nu creşte. Iar această economie nu este deloc productivă;Grecia exportă ulei de măsline, textile şi chimicale. Institutul pentru Cercetare Economică din Germania vine să spulbere un mit al economiei grecesti-turismul. Această ramură nu produce în afara sezonului cald, iar întreţinerea hotelurilor pe tot timpul anului este foarte scumpă. Mai vine apoi problema raportului pret-calitate, unde turisul elen pierde în faţa celui din statele non-euro precum Croaţia, Turcia, Bulgaria sau Tunisia şi Maroc. Spre exemplu, salariul pe ora în turism in Grecia este de 11,39 de euro, pe când în Bulgaria este de zece ori mai mic, în Turcia este de 4 euro, iar în Portugalia de 8,49 euro.

Având în vedere aceste slăbiciuni, experţii consideră ca metoda austerităţii impusă acum de Berlin, este la fel de ineficientă ca şi ieşirea Greciei din zona euro. Produsele fabricate în Grecia vor fi mai ieftine în aceasta ultimp situaţie, dar abandonarea euro va duce la faliment mii de companii şi banci, iar problemele ar putea deveni şi mai grave.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.