Satul grecesc Idomeni de la granița cu Macedonia numără mai puțin de 150 de suflete. Localnicii sunt în mare majoritate bătrâni, tinerii au plecat de aici din cauza sărăciei. Acum, imigranții din tabăra de aici, care așteaptă să plece mai departe spre nord, depășesc de o sută de ori populația locala. Însă, dacă e să cităm site-ul primăriei, Idomeni este obișnuit și cu prima pagină și cu migranții. Încă din 429 înainte de Hristos, când a venit invazia tracilor conduși de Sitalkes, în Războiul peloponesiac. De atunci a rămas un punct de trecere și oamenii au pătimit din cauza asta. Localitatea s-a numit Sehovo până în 1926 și a fost scena unor revolte și lupte între greci și bulgari. În 1923 au venit aici multe familii de greci din Turcia europeană, în cadrul unui schimb de populații. Și au urmat apoi suferințele din perioada celui de Al Doilea Război Mondial și a ocupației. Iar apoi prin gara de aici au trecut trenurile ”Acropolis” cu imigranți greci ce mergeau în Germania la muncă si la o viață mai bună.
Acum despre Idomeni nu mai vorbește Tucidide, ci BBC. Nu mai sunt tracii, sunt sirienii și irakienii. Unii localnici sunt nemulțumiți de distrugeri și se consideră victime ale politicii centrelor urbane învecinate, care au sacrificat mica localitate de frontieră, parte dintre ei consideră însă că imigranții au nevoie de ajutor.
BBC scrie că acum Idomeni a devenit cunoscut drept casa nedorită a peste 10.000 de imigranți, majoritatea din Irak și din Siria. Satul s-a transformat într-o mare de corturi, unde se trăiește în condiții precare.
Pe aici au trecut circa un milion de imigranți care au reușit să traverseze Marea Egee din Turcia în Grecia și care au continuat către Europa de Vest. Asta până când autoritățile macedonene au închis parțial frontiera și au construit un gard de 40 de km, la finalul anului trecut. De atunci, numărul imigranților de la Idomeni a crescut dramatic, ajungând să depășească de o sută de ori populația localității.
Una dintre localnice este Panayiota Vasileiadou, ”o bunicuță cu o inimă de aur”, scrie BBC. ”Mama este foarte bună cu noi”, spune Haja, siriancă de 22 de ani fugită din Alep în februarie și care acum stă in casa grecoaicei. ”Am întâlnit-o când culegea niște plante. Am venit să împrumut o oală”. Cand s-a intors să-i aducă oala inapoi, Haja era însoțită de nouă prieteni, toți uzi leoarcă.
”Mi-a fost frică la început. Însă una dintre femei avea un copil de șase luni și i-am invitat la mine”, spune Panayiota, în vârstă de 82 de ani. ”Aveau picioarele umflate și buzele vinete de frig. Tremurau toți în fața sobei”. Apoi au venit și alții, care cereu să facă duș și până la urmă grecoaica a primit cinci imigranți să stea la ea în casă. De atunci încearcă să-i ajute din pensia ei de 450 de euro, redusă dramatic de la 700 de euro, din cauza crizei economice din Grecia, scrie BBC. ”Când se trezește dimineața, vine și ne sărută”, spune Haja.
Pentru Majid, în vârstă de 20 de ani, ”mama este un înger”. Majid a fugit din nord-estul Siriei, după ce locuința i-a fost bombardată. ”E mama noastră. O iubim tare mult. Se poartă de parcă am fi copiii ei”, spune Majid.
Unii vecini dezaprobă ce face Panayiota. Însă ea spune că ”astăzi ei sunt refugiatii, însă în trecut am fost noi”. Ea a venit în Idomeni în 1941, dupa ce trupele bulgare aliate cu Germania nazistă au distrus localitatea ei, aflată în apropierea graniței bulgare. ”Aveam, șapte ani. Tot ce aveam erau hainele de pe noi. Părinții plângeau pentru că nu aveau ce sa ne ofere”. După doi ani s-au mutat la Idomeni, iar de aici își amintește cum treceau trenurile cu evrei peste graniță, spre lagărele de concentrare.
Acum trenurile transporta spre Germania imigranți din Levant, iar multe din vagoane au fost donate de compania falimentară de căi ferate din Grecia (dorită de ruși, de austrieci, de germani) și au devenit adăposturi pe liniile moarte din Idomeni. Imigranții de care are grijă Panayiota sunt nemulțumiți, nu știu cât vor mai sta în zona nimănui de la graniță. Sunt încurajați. ”La început erau timizi și cu capetele plecate. Le-am spus ’Capul sus! Ce-a fost a fost. Sunteți tineri’”, spune Panayiota, care arată că acești oameni nu sunt cerșetori și de aceea politicienii ar trebui să le deschidă drumul spre viața pe care și-o doresc în Vest.
Una peste alta, cu o ironie amară, pe site-ul primăriei apare trecut și un avantaj de pe urma valului de imigranți – Idomeni a reintrat în istorie, lumea știe unde e și chiar și cum se scrie în grecește, nu cu ”E”, nu cu ”I”, ci cu ”Ei”. Și poate că ar mai fi ceva – presa care din 2010 și până în 2015 critica Grecia, salariile, zilele libere și pensiile grecilor scrie acum că e greu să trăiești, chiar și în Idomeni, cu o pensie tăiată la 450 de euro.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.