CSM sare în apărarea şefului DNA, pus la zid de USR

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis joi apărarea reputaţiei profesionale a şefului DNA, Marius Voineag, precum şi a independenţei procurorilor anticorupţie, după acuzaţiile aduse de liderii USR Cătălin Drulă şi Cristian Ghinea.

Secţia pentru procurori a CSM susţine, într-un comunicat de presă, că a fost sesizată cu privire la apariţia în spaţiul public, pe pagini de social-media sau în presa de largă informare, a mai multor intervenţii ale liderilor USR, în special Cătălin Drulă şi Cristian Ghinea, prin care procurorul-şef al DNA, Marius Voineag, personal sau ca reprezentant al acestui Parchet era ţinta unor afirmaţii „deosebit de grave”, de natură să afecteze reputaţia acestuia şi, pe cale de consecinţă, încrederea publică în instituţia pe care o conduce.

„Având în vedere multitudinea şi gravitatea unora dintre aceste afirmaţii, unele de natură să atragă neîncrederea cetăţenilor în capacitatea profesională sau corectitudinea magistratului, Secţia pentru procurori a solicitat verificări din partea Inspecţiei Judiciare, concluzia fiind că afirmaţiile, fără suport în realitate, sunt cert de natură să influenţeze negativ şi nejustificat opinia publică în legătură cu modalitatea în care procurorul îşi exercită profesia, atrăgând neîncrederea cetăţenilor în capacitatea profesională sau corectitudinea magistratului. Maniera de exprimare şi limbajul utilizat au fost, în realitate, menite să inducă imaginea unui procuror care nu îndeplineşte condiţiile de ocupare a funcţiei din perspectiva calităţilor profesionale şi care are misiunea de a distruge instituţia pe care o conduce. Aceste alegaţii sunt de natură să depăşească imaginea proprie a conducătorului instituţiei şi să afecteze, prin raportare la managementul acestuia, întreaga activitate a DNA, considerat unul dintre cei mai vizibili actori ai sistemului judiciar”, se transmite în comunicatul citat.

Secţia pentru procurori a CSM menţionează că a luat act de toate aceste alegaţii şi, analizând, a decis că limbajul utilizat de cei doi membri ai USR, precum şi acuzaţiile aduse „nu pot justifica în nici un moment legitimitatea unui eventual interes public”.

Totodată, secţia a constatat că „aşa-zisa dezbatere publică a excedat deseori o potenţială analiză a activităţii manageriale a şefului DNA şi a vizat exclusiv persoana acestuia, fapt de natură să afecteze nu doar reputaţia profesională sau personală, ci şi demnitatea acestuia”.

„Luând în considerare toate aceste aspecte, în şedinţa din data de 14 martie 2024, Secţia pentru procurori a CSM a decis apărarea reputaţiei profesionale a domnului Marius Voineag, procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi a independenţei procurorilor din cadrul acestei direcţii specializate, în ansamblu”, a evidenţiat sursa citată.

Pe 28 noiembrie 2023, Drulă susţinea că dosarul privind achiziţia de vaccinuri, instrumentat de DNA, este „cel mai mare malpraxis judiciar” pe care l-a văzut de când a intrat în politică şi l-a acuzat pe procurorul care se ocupă de acest dosar, George Matei, că este „antivaccinist”.

„S-a ales un şef al DNA, domnul Voineag, care este cel care a ajutat la muşamalizarea dosarului lui Ciucă, care să dea drumul. Când s-a dat drumul? Când Florin Cîţu a dat semne de disidenţă în PNL şi ceilalţi actori… Este o persecuţie politică. Eu ştiu oameni în DNA care desfăşoară o muncă absolut admirabilă şi se expun prin munca pe care o fac. Şi ştiu că şi lor, când se uită la mine astă seară, le este ruşine de ce se întâmplă. Toată lumea îl ştie pe George Matei, că este antivaccinist. Toată lumea îşi dă seama că dosarul acesta nu are nicio substanţă. Care e actul de corupţie? S-a dus Cîţu prin Ibiza cu şefii de la Pfizer? Are vreo dovadă? (…) Acest procuror nu a găsit niciun text de lege care să fie încălcat. A ales un text extrem de vag din legea finanţelor publice, care spune că banii publici trebuie cheltuiţi cu grijă”, declara atunci Drulă.

La rândul lui, Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, a depus pe 23 ianuarie, la Curtea de Apel Bucureşti, o plângere împotriva modului în care procurorul-şef al DNA, Marius Voineag, „a ales să-i acorde protecţie lui Lucian Bode, printr-o anchetă ilegală în cazul achiziţiei trucate prin care au cumpărat 300 de BMW-uri la MAI de la o firmă cunoscută ca având legături cu preşedintele Klaus Iohannis”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

10 Comentarii

  1. Solutie :

    Seful CSM + Seful DNA + USR = mergeti , mergeti …. mergeti in groapa de gunoi a Istoriei.

  2. Oameni de că cat cu reputație neatinsă . Niște Jmecherii speciali , specializați doar în injustiție și justiția celui mai tare in grad . Jeguri și nenorocire pentru poporul român. Daca vine AUR ul sa aducă curtea cu jurați că în USA mai avem o șansă , daca nu ne distrugeți matca românească din temelie , cu justiția specialilor și a vânzării de neam .

  3. Toți dar absolut toți numiții politic au cozi grave sau lipituri politic că executanti. Corb la corb nu-și scoate ochii! Mai e puțin și îl apără pt ăla de la Iași, tupeistul cu permisul. Personal, am experiență cu asemenea exemplare numite politic pe acte cu conținut fals, fara a putea întoarce falsurile la adevăr.

  4. Și mă rog, de ce-ar trebui să sară CSM-ul in ajutorul acestui individ? E cumva nătâng?…

  5. Mai sa fie: rezistii lui Drula/Ciolos fac exact ceea ce ei condamnau cu ani in urma, cand psd punea presiune pe independenta justitiei.
    Psd=pdl=USR= aceleasi mizerie!!!!

  6. Bună seara !
    Justiția are lipită pe fruntea ei eticheta pe care scrie „IMORALITATE SI CORUPȚIE MARE „!
    PUȚINII MAGISTRAȚI CARE VOR SA-SI FACA MESERIA CU CINSTE SI DEMNITATE SUNT MARGINALIZATI.
    PRESCRIPTIA DOSARELOR „GRELE” A DEVENIT O PRACTICA CURENTA SI NORMALĂ. NIMENI NU RASPUNDE PENAL DEȘI PRESCRIPTIILE SUNT SĂVÂRȘITE IN SCOPUL SALVARII INFRACTORILOR DE PUSCARIE SI NU NUMAI. CORUPTIE LA GREU! NU O SA GASITI PRESCRIPTIE LA DOSARELE PENALE PT MICI GAINARII, NU.
    PRESCRIPTIILE SE GASESC IN DOSARE CU GREUTATE, ADICĂ ACOLO UNDE E VORBA DE ZECI SI ZECI DE MILIOANE DE EURO SAU CHIAR SUTE DE MILIOANE.
    CORUPȚIE!
    STAT MAFIOT. STAT EȘUAT.

  7. Specialist din CSM cum se scrie ,,nici un?
    Asa-i,nici acțiunile voastre nu pot justifica în niciun moment legitimitatea
    unui eventual interes public,atât sunteți de valoroși și corecti!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.