Cu Eminescu “la înaintare”!

După publicarea articolelor în care demascam cu probe plagiatul, furtul intelectual, impostura şi lipsa moralei creştine în cazul publicaţiei Romanian Journal (Vasile Bădăluţă – director; Mariana Tera – redactor-şef), prin publicarea a patru pagini nesemnate şi copiate de pe site-uri obscure, plus un articol de două pagini cu titlul schimbat şi cu adăugiri fără acceptul autorului, Ionuţ Ţene, la o zi după moartea Regelui Mihai, oastea delatorilor de serviciu s-a reunit într-o şedinţă conspirativă de urgenţă şi a trecut la atac, scriind tot felul de bazaconii pe reţelele de socializare. Bocitoarele titrate sau netitrate din anturajul preotului Theodor Damian s-au năpustit asupra mea cu mânie proletară, aruncându-l în prima linie pe „bietul“ Mihai Eminescu, subiectul simpozionului care poartă numele Poetului Naţional. Au avut grijă să treacă pe lângă motivul real al acestei dispute: preotul Theodor Damian, amfitrionul Simpozionului Mihai Eminescu, o desemnase pe plagiatoarea dovedită Mariana Tera să modereze un eveniment cultural unde urmau să susţină prezentări intelectuali de ţinută din Comunitatea Românească, plagiatoarea fiind descalificată de lanţul de infracţiuni comise sub nasul şi cu aprobarea sa! De altfel, de aici a pornit întreaga dispută, unii dintre cei anunţaţi (scriitoarea Doina Uricariu) renunţând să-şi susţină prezentarea, alţii (scriitoarea Mirela Roznoveanu) contestând calitatea redactorului-şef de la Romanian Journal şi fiind invitată să părăsească sala! Nu Eminescu era „problema“, ci calitatea îndoielnică a moderatoarei Mariana Tera, fapt omis cu bună ştiinţă în comentariile corului de aplaudaci ai preotului Damian.

M-am adresat dlui Ionuţ Ţene, autorul articolului copiat şi maltratat (fără ştirea sa!) de directorul Vasile Bădăluţă şi redactorul-şef Mariana Tera în Romanian Journal . Iată răspunsul: „E un articol de-al meu, publicat în 2012, care a fost preluat fără ca eu să ştiu. Şi, bineînţeles, fără acordul meu. Mai mult, nu aş fi fost de acord ca articolul să fie republicat în perioada de doliu. De asemenea, nu aş fi fost de acord cu modificări“. Scurt şi la obiect. „Cu materialul clientului“! Dacă nu mă credeţi, contactaţi-l pe dl Ionuţ Ţene şi veţi afla Adevărul direct de la sursă! Mai e ceva de demonstrat?! Dl Damian susţine sus şi tare că articolele mele nu au demonstrat nimic. Aşa o fi?!

Preotul Theodor Damian şi oastea de arhangheli ai minciunii din jurul său au încercat să-i pună în cârcă lui Eminescu propria neputinţă de a accepta adevăratul motiv al disputei, acoperind plagiatul şi imoralitatea moderatoarei Mariana Tera! Şi încă ceva: articolul plagiat nu a apărut în zilele de doliu naţional decretat de preşedintele Klaus Iohannis (14, 15, 16 decembrie 2017), trupul neînsufleţit al Regelui Mihai nefiind adus în ţară la acea dată.

A fost publicat a doua zi, 6 decembrie 2017, după decesul său, fapt care dovedeşte că plagiatorii apăraţi de preotul Damian au premeditat cu josnicie şi rea-credinţă o blasfemie! Mai ales că Eminescu era monarhist!

Dle Theodor Damian, Mihai Eminescu este un simbol naţional şi toţi românii îl iubesc, îl respectă şi îl comemorează în fiecare an, pe 15 ianuarie, ziua sa de naştere, Ziua Culturii Naţionale! E bine că îi cinstiţi memoria în fiecare an la Simpozionul Eminescu. Ar fi şi mai bine dacă l-aţi face cunoscut şi în America, printre americani şi/sau etnici de alte naţionalităţi, mai ales că predaţi la o universitate din această ţară şi aţi fost premiat pentru activitatea comunitară. Ar fi minunat să-l văd pe marele nostru poet tradus şi prezentat în spaţiul cultural american, fiindcă noi, românii, ştim cine este Eminescu! În anii copilăriei şi adolescenţei, când am învăţat să cânt la un instrument (apoi la mai multe), compuneam muzică pe versurile lui Mihai Eminescu. Piesele mele le pot cânta şi azi! Ar fi fost superb dacă la Simpozion desemnaţi ca moderator o persoană integră şi apropiată de ţinuta morală a Poetului Naţional, un simbol şi un exponent al valorilor poporului nostru, un model de conduită civică pentru noi toţi! A acoperi o plagiatoare folosind un nume atât de mare vă descalifică nu numai ca profesor de Etică, dar şi ca român!

Aici e „problema“! Nu numai că aţi promovat plagiatul, impostura şi falsul prin desemnarea Marianei Tera să-l „modereze“ pe Eminescu, dar le şi apăraţi! Oare Comunicatul (mai jos în text, integral) prin care mai mulţi intelectuali marcanţi din Comunitatea Românească se delimitează ferm de „pupila“ Dvs. nu vă spune nimic? Printre semnatari se numără: scriitoarea Doina Uricariu, director al ICR New York între 2013 şi 2016; scriitoarea, jurnalista şi criticul literar Mirela Roznoveanu; ing. Cristian F. Pascu, preşedintele Societăţii „Dorul“; criticul şi istoricul literar M. N. Rusu, redactorul-şef al revistei Lumină Lină, pe care o conduceţi!; Doina şi Cristian Boghian, ultimul fiind producătorul şi realizatorul postului local de televiziune Romanian Television of New York (cel care a prezentat filmul din care nu aţi înţeles nimic; sau v-aţi făcut că nu înţelegeţi!); scriitorul Mircea Săndulescu, Prof. dr. arhitect Liviu Dimitriu, Pratt Institute, New York; ing. Stephan Benedict, colecţionar de artă. Oameni care au ales să se opună unui mod toxic de a gândi în societatea americană! Nu-l mai încuiaţi pe Eminescu într-o colivie aşa-zis academică, unde de o parte a mesei se află câţiva oameni care vă laudă (sau se laudă unii pe alţii), în aplauzele furtunoase ale „moderatoarei“ Mariana Tera şi a unei audienţe formate din enoriaşii de la biserica pe care o păstoriţi! Lăsaţi-l pe Eminescu să zboare, citiţi-l, citaţi-l, şi nu-l mai folosiţi pentru a acoperi impostura atât de hulită şi condamnată de acest poet şi patriot uriaş în scrierile sale!

„E uşor a scrie versuri/Când nu ai nimic a spune/ Înşirând cuvinte goale/ Ce din coadă au să sune“, scria Eminescu în poezia Criticilor mei. Parafrazându-l pe marele nostru poet şi cetăţean, aş spune: „E uşor a plagia/ când gândeşti anapoda/ Folosind audienţa/Promovând incompetenţa“!

Comunicat Comunitatea Romaneasca

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Grigore L. Culian 184 Articole
Author

18 Comentarii

  1. Nu puteti sa va opriti? Ce rost are tot acest conflict- real, inventat?

    La ce ajuta? Sa vedem ca ambele parti isi spala rufele in public? E o veche meteahna a „intelectualitatii” romane din diaspora.

    NU ne intereseaza.

    Cantati la instrumentele d-voastra, condeiul nu e unul dintre ele.

    • Pt.Alistar. Da chiar asa cum ziceti umneavoastra: ” Nu puteti sa va opriti? Ce rost are tot acest conflict- real, inventat? ”, chiar daca autorul ne spune ca ” Eminescu era monarhist ” articolul buimaceste pe cititor cu amanunte care nu trebuie sa ajunga la gazeta sunt chestiuni neinsemnate fara relevanta sa fie citite in tara ROMANIA, bine zis: ” nu ne intereseaza ” ! Sanatate maxima, sa fim santosi si la punga grosi !

    • Asta e tare! Sunt de-a dreptul impresionat de unitatea romanilor din tara! Pana una-alta, astia din Diaspora aduc mai multi bani in Romania decat toate investitiile straine. Scrie in Cotidianul, deci nu trebuie sa va osteniti a cauta prin alte ziare.

    • Pt.Caragiale. Fereasca Cel De Sus de o asa bafta: ” te va judeca unu’ cu facultate, masterat si doctorat luate pe fals! ”, totusi dvs. fortati nota cu exemplul asta legat de replica mea si a altora legat de articolul domnului Grigore L Culian, nimeni nu este perfect, asta nu inseamna ca nu apreciem articolele omului asta stabilit in Lumea Noua ! Sanatate si numai de bine !

  2. cu dedicatie la domnul Culian,fara numar:”Doamne la dusmanii mei
    Da-le Doamne ce vor ei
    Da-le car cu patru boi
    Si-o multime de nevoi
    Da-le car cu patru roate
    Ia-le pofta de la toate

    Ca eu nu ii dusmanesc
    Ca toata lumea muncesc
    Din cat am la altu’ dau
    Ca-n pamant nimic nu iau”
    Poate iti trece…..

  3. TIGANIE de tip mahala de Ferentari! Cu astfel de asa zisi romani nu se poate construi nici macar un WC in fundul curtii!
    ROMANIA este in agonie si lipsa de ROMANI ADEVARATI!

  4. Citeste cine are timp si chef sa-i puna la punct pe falsificatori. Daca nu va pasa, inseamna ca meritati conducatorii pe care ii are Romania. O buna parte dintre ei au obtinut diplome prin plagiat. Cam asa s-a intamplat si la alegeri. Unii au stat in casa sau prin baruri si acum fac galagie ca nu le place Parlamentu’ si Guvernu’ de hoti. Eu nu fac decat sa semnalez un aspect pe care America nu-l tolereaza. Punct.

    • Pe „America” nu o intereseaza discutiile unor asa zisi intelectuali romani adunati la carciuma unde printre sarmale si mititei se injura unul pe altul.

    • Pt.autor … . Adica: ” … Daca nu va pasa, inseamna ca meritati conducatorii pe care ii are Romania. O buna parte dintre ei au obtinut diplome prin plagiat. … ”, adica ce bagati dvs. in articol, iar daca cititorii va spun asa cu fereala ca subiectul nu intereseaza aici la gazeta, bagati gargara asta ieftina ! Chiar ne credeti mai fraieri decat suntem pe astia care mai citim si comentam la gazeta ! Poate aveti alte subiecte care sa merite osteneala sa le citim, comentam, deoarece au fost oarece articole produse de dvs. aici la gazeta care sa merite aprecierea noastra ! In rest sa fiti sanatos si la punga gros !

  5. Voi astia di diaspora doar asta stiti sa faceti…sa va mancati intre voi pt un ciolan cu carne cat mai multa…rusine voua…luati exemplul altora….faceti de ras Romania!

  6. Ultimele „rime” arata de fapt adevarul din Romania ultimilor ani, „audienta” nu mai are si nici nu mai arata nici o umbra de adevar, manipularea agresiva si abuziva a umplut orice gol lasat de caderea regimului comunist. Unii spuna ca „minciuna” a devenit politica dar de fapt „minciuna in Romania ” a devenit un mod de viata, furat, si dobandit averi nemasurate” si lipsite de suport legal, minciuna in Romania a devenit suport pentru tradarea Romaniei si a poporului roman, de fapt totuil a fost „plagiat”, de la democratie la minciuna politica. Romanilor, in locul unei vieti apropiate de „cea a occidentului la care a visat in 1990” le sunt oferite „cacealmale invelite in spoieli lucitoare si incinoase” pana la schimbari de sistem politic sau de stat. In loc de autostrazi, sanatate, educatie le sunt oferite „circ politicm, legi care duc la dusmanii intre categorii socioprofesionale, scuturarea buzunarelor romanilor prin legi „protejante pentru capitalul strain … etc, etc. Cand nimic din Romania nu a scapat de „tavalugul mizeriei politice”, nu avea cum sa scape nici „saracul Eminescu, asasinat tot de mizeria politica si interesele straine Romaniei.

  7. Azi e ziua mea, adica a lu’ Caragiale! Nu bagati si voi un amarat de „LA MULTI ANI”?! Nu mie, lu’ Caragiale, nene Iancule!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.